Bloguri

Jurnal de sarcina

Zile cu soare

  • Pisoiul meu mic, zilele cu tine în burtica deja încep sa fie din ce in ce mai grele, dar în același timp ne apropiem de termenul de 23 iunie când ar trebui sa te vedem, așa că încerc să nu mă plâng foarte tare. Zilele acestea a fost la noi și bunica ta, unchiul și nepoțeii... Și am fost extrem de incantata sa le arat și lor cât de mult te miști în burtica, au văzut și ei tumbele pe care le faci, iar fascinația a fost grozava. In momentul asta deja sunt conștientă că nu vor fi chiar 4 săptămâni până te vedem, ci mult mai devreme, dar totuși ... Gândurile și visele pe care le am noapte de noapte cu tine langa noi in patut mă îngrijorează, și nu știu de ce emoțiile și grijile sunt mult mai mari decât la primul copil. Poate și din cauză că fratele tău este cu 9 ani mai mare.... Cred că am uitat complet tot ce s a întâmplat atunci, pentru că altfel nu îmi pot explica. Sunt cat se poate de sinceră când spun că sunt pe o punte subțire între 2 gânduri, faptul că știu că încă îți este bine la mine în burtica și că te faci mare și sănătos, dar și nerăbdarea de a te vedea și de a-mi recupera mobilitatea care în acest moment îmi lipsește total. Acum avem 35 de săptămâni. Te iubim infinit!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Natural sau cezariana?

    Pisoiul meu mic, astăzi am mers la medic pentru un control de rutină și se pare că lucrurile arata foarte bine, deși eu nu am cum sa nu fiu îngrijorată, se pare că Dr. Ce îmi urmărește sarcina este fo...
  • Zile cu soare

    Pisoiul meu mic, zilele cu tine în burtica deja încep sa fie din ce in ce mai grele, dar în același timp ne apropiem de termenul de 23 iunie când ar trebui sa te vedem, așa că încerc să nu mă plâng fo...
  • Repaos după vizita la urgenta

    Puiul meu mic, lucrurile nu decurg așa cum as fi crezut. Deși am făcut tot posibilul sa te protejezi corpul meu e atât de obosit încât iarăși am avut sângerări și am ajuns la spital. De data aceasta n...
  • Garderoba bebe

    Pisoi mic, acum că am inceput sa stau acasă deja mă gândesc din ce in ce mai mult la toate lucrurile de care voi avea nevoie pentru tine. Îmi dau seama și că te-am alintat in toate felurile...și tot n...
  • Bagajul nostru

    Astazi am terminat bagajul pentru spital. Mami le-a pregătit pentru tine...dar am pregătit și pentru mine.Am emoții atat de mari, cu fiecare lucru pe care il adăugăm stăteam putin sa ma gândesc si mi ...

Din aceeasi categorie...

  • Săptămâna 32

    Săptămâna 32, ziua a 3-a. Luna a 8-a a început și faptul că a început se poate observa cu ochiul liber. Mă simt din ce în ce mai deprimată și în multe cazuri din cauza unor factori de stres care...
  • Burtica in fiecare luna

    Salutare . Burtica în sarcina nu pot sa spun ca a fost ceva foarte incomod dar nici cea mai comoda perioada din viata nu e mai ales în ultimul trimestru de sarcina când nici sa te încalți nu poți dar ...
  • Săptămâna 35

    Bună ziua! Chiar dacă ne aflăm în săptămâna 35, încă sunt prezente vărsăturile. Arsuri pe piept constant, indiferent ce mănânc. La ce să mă mai aștept?
  • Gânduri pentru bebe și povestioară

    A doua poveste de noapte A doua poveste de noapte am primit-o într-un mod neașteptat. Obosită și deprimată fiind, am citit povestea fără chef, până când povestea m-a prins. Băiețelul meu, Luca, car...
  • Azi l-am văzut pe bebe ❤️

    Azi am fost la un alt medic . Mai exact un medic din orașul meu . Cel care mi-a urmărit sarcina pana la 15 săptămâni e din afara orașului dar tot el va rămâne medicul cu care voi continua deoarece nu ...
  • Burtica in fiecare luna

    Am crescut și creștem in continuare. Dacă acum 2 luni oamenii ma întrebau unde este burtica, ca nu se vede, acum, la 27 de săptămâni tricourile sunt cu burta la vedere, iar majoritatea rochiilor nu îm...
  • Trimestrul 2

    Am trecut si de trimestrul 2 si pot spune in continuare ca sarcina este una usoara pana acum. Exista desigur niste modificari si disconfort sub anumite aspecte, dar nu ceva de nesuportat (evident, ac...
  • Starile din trimestrul 2 🤯

    Mi-am dat seama deja ce inseamna trimestrul 2 🤣 Somnolenta continua, foame constanta , durere de cap și spate și mers la baie 😅 Durerile de spate și cap nu sunt foarte dese momentan și sunt suportab...
  • Crești văzând cu ochii

    De la începutul sarcinii ma uit pe aplicație sa vad cât de mare ești, dacă la început erai cât un grăunte de nisip acum ai ajuns sa fii cât un fruct, fructul iubirii noastre. Este atât de frumos și de...
  • Amintiri din sarcina

    Cum greu am reușit sa scriu , ma apucase așa Nostalgia in seara aceasta … cum și când au zburat cele 9 luni ?? Ce-i drept , la al treilea nici nu mai ai timp sa-ți dai seama . 😊 am zis sa rescriu , sa...