-
Zilnic ma uitam in oglida si parca burtica nu crestea deloc si fiind la inceput, imi doream sa se vada, sa ma mandresc cu ceea ce am reusit sa fac.
Imi era somn tot timpul si zilele de munca erau o adevarata provocare. Imi amintesc ca in pauza de masa mai furam 10-20 de minute de somn cat sa-mi dau un refresh, iar in weekend dormeam tot timpul la amiaza.
A fost chiar bine ca am ramas insarcinata in perioada pandemiei caci am lucrat de acasa si nu mai era necesar sa merg zilnic pana la munca.
Intr-o zi, fara nimic ce ar putea sa prevesteasca ceva rau, am avut o sangerare, eram prin saptamana 9-10. Nu stiu sa va zic ce am facut, dar in 20 de minute eram la camera de garda a Spitalului Filantropia.
Era doar o sangerare de inceput, cand embrionul se prinde bine de peretele uterin. Am plecat acasa inca speriata si cu o reteta pentru progesteron. Lucruile si-au intrat in normal in 2-3 zile cand sangerarea s-a oprit.
Am intalnit atunci la camera de garda o tanara de 16 ani care era insarcinata si avea dureri foarte mari. Am inteles dupa controlul pe care doctorul i l-a facut inaintea mea ca avea dilatatie 3 cm. A fost un soc sa vad o femeie insarcinata plangand de durere, atunci mi-am dat seama ca nasterea nu va fi chiar floare la ureche.
Comentarii