Bloguri

Jurnal de sarcina

Test de sarcină

  • Povestea începe încă din liceu, în clasa a 12-a, când am terminat școala, și trebuia să ne facem planuri de viață. Eu credeam că la întâlnirea de 10 ani o să mă prezint măritată, cu doi copii. Nu a fost să fie. Nu am întâlnit persoana potrivită, cu care să fac acest pas, și nici eu nu am fost persoana potrivită pentru cineva. Pe tatăl copilului l-am cunoscut acum 3 ani, vorbim de aproape 4 ani. El la început era într-o relație la distanță, care între timp s-a încheiat din cauza distanței. Văzând cum se comportă cu mine, cât de multă răbdare are, am zis că el o să fie tatăl copiilor mei. Să nu creadă cineva, că-i perfect, că nu este. Nici eu nu sunt. După un an și ceva, am primit un inel de la el. După un timp am încetat să mai folosim metode contraceptive, ne doream un bebeluș. Sau mai mulți. Dar nu deodată. 😊 Cam la un an și ceva, mi-a întârziat menstruația. Eu am zis că sigur vine, a fost o perioadă foarte stresantă, sigur de asta întârzie. Alex, tatăl copilului tot îmi zicea să ne luăm un test de sarcină, eu refuzam pe motiv că sigur nu e bebe, sigur doar întârzie puțin. Am zis că nu se poate acum, că sunt prea multe schimbări, tocmai ne mutasem acasă, din Germania, casa încă nu era gata, să putem sta acolo, nu este momentul potrivit. Oricum nu știu dacă așteptam momentul potrivit, ar fi venit vreodată. După ce am ieșit din 40 de zile, în care nu am avut menstruație, am fost de acord, să ne luăm un test de sarcină. Și a ieșit pozitiv.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 19. În săptămâna 18 bebe a cam refuzat somnul, a fost puțin cam dificil, nici ziua nu a vrut să facă nani, nici noaptea.. Dar a trecut. Tati i-a luat Oliviei suzetă, noroc că be...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 18. Am împlinit 4 luni. Ca și haine nu purtăm de 4 luni. Mai pățește cineva așa? Avem și haine pe care scrie 12 luni. Probabil depinde de firmă. Nu sunt foarte elastice, deci e ...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 17. Imediat facem 4 luni. Am fost și la vaccinul de la 2 luni partea a doua. A zis doamna doctor, dacă nu face febră data viitoare primește 2 într-o zi. Bebe crește. Vrea activi...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 16. Bebe zâmbește și la străini, dacă e, dar nu prea îi place să fie în brațe la altcineva. Începe să plângă. Mă și bucur. Că oricum nu am vrut să o ia toată lumea în brațe. Găl...
  • Bebe în familie

    Am intrat în săptămâna 15. Vai ce repede trece timpul. Nu știu ce noutăți sunt. Bebe râde mai mult, vorbește singură mai mult. Mai plânge dacă vede necunoscuți, nu-i plac încă. Este obișnuită cu mami ...

Din aceeasi categorie...

  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...
  • Test de sarcina pozitiv

    Primul nostru test de sarcina pozitiv a apărut pe 17.01.2024. Ne-am căsătorit pe 10.06.2023 și după minunata luna de miere, în care am vizitat jumătate din tara și am fost pentru prima data împreună l...
  • Test de sarcina pozitiv

    Vă salut viitoare mămici ! Mă îndrept cu pași repezi spre săptămâna 14. Din cauza unei experiențe nefericite, am ales ca până nu trec de primul trimestru să păstrăm emoțiile doar in ...