-
Bună din nou. După cum am povestit în articolul precedent am primit după un lung șir de peripeții undă verde de la medic să avem bebeluș. Sa nu credeți că asta înseamnă că mă și așteptam să rămân însărcinată prea curând. La momentul acela eram oarecum resemnată și setată mult pe viață profesională. Era un nou inceput la muncă și aveam foarte multe planuri și idei.
Cu toate acestea într-o zi de joi mi se părea mie că mă dor sânii mai mult decât de obicei înainte de menstruație. Era ceva diferit. Și am luat un test in seara aia cumva așa..hai sa văd. Când am făcut testul era cam cu 2-3 zile înainte de ziua când ar fi trebuit să îmi vina menstruația și cand colo surpriză!!! A doua liniuță se vedea foarte foarte vag, era ștearsă tare dar totuși în lumina potrivită parcă se zărea ceva. Nu am rezistat prea mult și a trebuit sa ii arăt soțului care era bineînțeles foarte bucuros. Am zis că mai așteptăm până duminică și refac testul sa vedem totuși sigur.
A doua zi fiind vineri, după muncă, aveam programat să plecăm puțin pe la mănăstiri in zona Neamțului și să înoptăm acolo două nopți. Evident că eu nu stau foarte bine cu răbdarea și în drum spre Târgul Neamț l-am rugat pe soț sa oprim la o farmacie să iau două teste de sarcină. Ziș și făcut. Când am ajuns la cazare am fugit direct la baie și bucurie mare. A doua liniuță era foarte vizibilă de data asta. Nu mai era nicio îndoială.
Între timp soțul meu era la restaurantul pensiunii și mă aștepta. Îmi propusesem in mintea mea sa ii zic că e negativ și după sa îi fac o bucurie cumva, o surpriză, dar nu am rezistat și când am ajuns lângă el, i-am zis doar "felicitări, vei fi tătic".
A fost un weekend foarte frumos. Ne-am plimbat, ne-am bucurat și am avut ocazia la fiecare mănăstire vizitată să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul acesta minunat. Cred că am povestit tuturor care ne-a ieșit în cale că așteptăm un bebeluș și a fost zic eu un început frumos pentru noi și bebe.
Vă îmbrățișez cu drag. La cât mai multe povestiri frumoase. Pe data viitoare.
Comentarii