Bloguri

Jurnal de sarcina

Dorința, așteptarea, durerile

  • Deja de aproape două săptămâni nu am mai lucrat nimic. Burtica este enormă, sau așa se simte, ca și cum nu mă pot mișca bine, totul e complicat, noaptea e greu cu mutatul stânga - dreapta... dar mai este puțin!

    Peste zece zile mergem din nou la doctoriță să vedem ce face bebelina. O să fiu deja în 37 de săptămâni, ceea ce mi se pare absolut nebunesc, nu înțeleg cum a trecut timpul așa rapid, parcă nici nu am apucat să procesez. Dar important este că vine! Și în curând o s-o cunoaștem și o să ne putem bucura de ea, și de noua noastră familie în 3 <3.

    Baby showerul a fost o bucurie teribilă - pe lângă faptul că a fost extraordinar de frumos organizat, cu niște aranjamente minunate, mâncare super delicioasă, prăjiturele, loc de joacă, sucuri etc etc., a fost acolo o grămadă de lume super dragă nouă, care ne-a cadorisit cu o grămadă de lucruri super importante. Acum avem, așadar, cărucior pentru mititică, cu tot cu landou și scaun de mașină, avem salteluță de schimbat, avem port-bebe-uri (și încă de câte feluri!), avem baby bouncer și scaun de bebe, cântar, monitorizare video, jucării, pamperși, de toate toate! Am fost atât de overwhlemed de tot evenimentul, încât atunci când am plecat am simțit că n-am avut timp să procesez toată amiaza aia minunată, toată adunarea aia superbă, tot evenimentul. Tare frumos e când ai oameni dragi aproape și ei se bucură cu tine de venirea lui bebe!

    Uf, nu mai pot face nimic fără să mă gândesc că trebuie să apară - bineînțeles că vreau să vină la termen, ca să fie bine și complet dezvoltată, dar nu mai am răbdare!


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului a ajuns

    Deși geanta bebelușului a ajuns deja de ceva timp, la noi a ajuns cu adevărat abia azi, întrucât am plecat de la părinții mei (unde am stat o perioada după naștere și unde am comandat gean...
  • A venit bebelina noastră

    A trecut deja un pic de timp, dar din cauza faptului că am încercat să mă concentrez pe a descoperi cum este să ai bebe, nu am apucat să mai scriu. În urmă cu două săptămâni și ceva,...
  • Cum se simt lucrurile

    Tocmai am fost la clinică pentru o verificare, deși e noapte, pentru că toată ziua am avut dureri și o stare ciudată, dar se pare că nu se întâmplă nimic, nu am contracții și deci nicio na...
  • Control de 38 de săptămâni

    Azi a fost o zi plină, draga mea bebelină - ne-am trezit cam târziu, dar relaxate, tu te agitai un pic, dar așa e uneori dimineața, și după ce am mâncat și am găsit ceva rochie care î...
  • Sentimentele în sarcină

    În noaptea asta vreau să scriu despre sentimente, mai exact despre cum s-au simțit ele în sarcină, pentru mine. O intensitate teribilă mi-a făcut fiecare simțire să fie mult mai importantă...

Din aceeasi categorie...

  • Vacanta cu bunicii si burtica

    Am ales sa mergem in vacanta cand eram in 4 luni insarcinata, bunicii au venit cu noi cat si verisorul meu primar cu familia lui. A fost atat de relaxant, eu si cu fetita dormeam la pranz 2-3 ore dupa...
  • Partenere de sarcina

    Ma asteptam sa fie o zi linistita, preintre altele ma suna o finuta sa imi spuna ca baietelul nostru va avea un partener de joaca din familia lor foarte apropiat ca si varsta. In primele secunde nu re...
  • A doua saptamana de vacanta in Italia

    Dragi mamici, Efectiv iubesc tot ce inseamna Roma, mancarea, oamenii si istoria. Roma e un loc impresionant, bogat in atatea domenii, dar fiind acum insarcinata este mult mai magic. Am mai fost aici ...
  • Burtica plimbareata

    Am plecat din Brașov spre Botoșani împreună insotiti de cumnat,cumnata si nepoata pentru minivacanța de Sf Maria si pentru a o lua pe printesa de la bunici. Drumul a fost bun,dar foarte aglomerat, iar...
  • La mare cu burtica 🌞

    Și pentru ca vara m-a prins cu un bebe în burtică , cum să nu dăm o fugă la mare ? Măcar câteva zile 😁 .. oricum bebe a vrut să fie în burtică toată vara , și să își facă apariția când se răcorește !...
  • Vacanta in Italia

    Dragi mamici, Va impartasesc cu mare drag ca am reusit sa il conving pe sotul meu sa plecam in vacanta, eu ma gandesc la aceasta calatorie ca la un "babymoon". Iubesc sa calatoresc si sa descoper tot...
  • Pregătirea primul copil pentru marea intalnire

    Având în vedere ca între copii o sa fie o diferență de aproape 3 ani (fără 3 saptamani) fetița cea mare înțelege destul de multe acum. I-am zis de la început ca am un bebe în burta și ca nu mai pot sa...
  • Burtica in vacanta

    După zilele petrecute la mare și după revenirea după lungul drum am hotărât să respirăm un pic de aer curat de munte 😀 Aș putea spune că ne bucurăm din plin de ultimele luni în care mai s...
  • Mini drumeții la 39 de săptămâni

    Nustiu dacă să le intitulez mini vacanțe de o zi , scopul lor fiind mai mult plimbatul și depusul efortului pentru a o motiva pe mica domnișoară să își facă coridor afară 🥰😂 Astăzi am făcut mai multe ...
  • Burtica in vacanta

    Pentruca a mai ramas putin timp pana la nasterea beblusei, am trecut deja de jumatatea sarcinii și timpul se scurge rapid, am hotarat sa facem o mica vacanta de 4 zile la mare. Dupa nastere o perioada...