Bloguri

Jurnal de sarcina

Ganduri si emotii la 36 saptamani

  • Maine voi implini 36 saptamani de sarcina si as vrea sa fac un rezumat al acestei perioade frumoase si deosebit de speciale din viata mea. Dumnezeu mi-a dat minunea chiar in ajun de Craciun si desi toata sarcina m-am temut de stari de rau, riscuri, complicatii, de care tot citisem ca se pot intampla, tot El m-a ajutat sa nu am nicio problema semnificativa pana acum, sa ma pot bucura ca urmeaza sa fiu mamica, sa am o silueta de invidiat (am luat doar 13 kg pana acum si eram oricum foarte slaba, deci mi-au prins bine :D ). In primul trimestru am tot asteptat acele infricosatoare greturi si stari de rau iar cand am vazut ca nu am nimic, m-am temut ca poate bebe nu se dezvolta bine. M-am inselat din fericire. Apoi in trimestrul 2 asteptam sa il simt si s-au lasat destul de mult asteptate primele miscari (pana pe la saptamana 21-22) dar si cand au aparut mi-au umplut inima de bucurie. Bebe nu a fost deloc agitat, chiar a fost delicat cu mine. Apoi intrand in trimestrul 3 a aparut iar teama, de aceasta data de nasterea prematura, de umflarea picioarelor, de preeclamsie, de dureri de spate, etc. Am fost totusi norocoasa sa nu am niciun fel de problema pana prin saptamana 35, cand s-au instalat durerile de spate, deoarece bebe este foarte jos si apasa pe nervi. Totusi sunt fericita ca pana la 33-34 saptamani am putut sa lucrez (am propria afacere si am avut timp suficient sa las toate lucrurile in regula)... Dupa a trebuit sa stau acasa, mai mult in pat, deoarece colul s-a scurtat destul de mult si canicula de afara oricum imi taia orice avant de a iesi din casa. Acum, la 36 saptamani, stau in continuare mai mult in pat, ma lupt cu canicula (folosesc AC insa nu excesiv, pt ca mi se infunda nasul si mi se usuca gatul) si am acel disconfort la spate, cand ma misc insa sunt convinsa ca putea fi si mai rau. Din punct de vedere emotional ma cuprind tot felul de stari: fericire cand simt cate un ghiont de la bebe, ingrijorare cand mi se pare ca nu l-am mai simtit de mult, teama de nastere si pentru sanatatea lui bebe si adaptarea la viata, nostalgie ca in curand nu ma voi mai bucura de miscarile lui bebe, teama pentru perioada urmatoare, daca o sa fiu o mama suficient de buna, si asa mai departe. Totusi visez ca in curand imi voi tine bebele in brate si voi trai cele mai frumoase clipe din viata mea. Acelasi lucru il doresc si viitoarelor mamici, care urmeaza sa nasca in curand!

Comentarii

1 comentariu
  • eugenia2008
    eugenia2008 Buna! Ma reg?sesc n toate tr?irile tale! Vei fii o m?mic? buna, daca nu ai fii nu ai avea gndurile acestea. Te vei trezi ca stii cum sa il alaptezi ,cum sa il imbaiezi ,cum sa reactionezi in situatiile de criza. Stai linistita si asteapta ziua cea mare. S...  mai mult
    6 august 2021

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta Bebelusului

    Am primit Geanta Bebelusului. Este o geanta -rucsac incapatoare, bine compartimentata si foarte practica pentru plimbarile cu bebelusul. Produsele primite o data cu geanta sunt foarte variate si utile...
  • Ganduri si emotii la 36 saptamani

    Maine voi implini 36 saptamani de sarcina si as vrea sa fac un rezumat al acestei perioade frumoase si deosebit de speciale din viata mea. Dumnezeu mi-a dat minunea chiar in ajun de Craciun si desi ...
  • Alegerea caruciorului

    Sunt in saptamana 35 de sarcina si astazi in sfarsit ne-am decis sa cumparam caruciorul pentru bebe. Dupa ce am cautat modele pe toate site-urile posibile si am si vizitat cateva magazine specializa...
  • 33 saptamani si 33 ani

    Saptamana trecuta a fost ziua mea de nastere si coincidenta a facut ca fix in aceeasi zi sa implinesc 33 de ani si 33 de saptamani de sarcina. Mi-am dorit sa marchez cumva momentul si am decis sa me...
  • Morfologia de trimestrul 3

    La 32 saptamani de sarcina am mers la morfologia de trimestrul al 3-lea. Eram foarte nerabdatoare si imi puneam toate sperantele ca de data aceasta bebe sa stea intr-o pozitie buna si sa ma lase sa ii...

Din aceeasi categorie...

  • Surpriza se apropie de final

    Suntem cam pe ultima suta de metri. Am 36 de săptămâni și medicul vrea sa ne vadă săptămânal pana la 38. Am.programat cezariana în zi de sărbătoare. Speram sa stea cuminte și sa nu vrea sa vina mai de...
  • Bebe activ

    Deși pana acum a fost între foarte puțin activ spre deloc, în săptămâna 36+2 bebe a început sa devina foarte activ. Dimineața când soțul merge la munca ma trezesc și eu f...
  • Mama mea

    Știu că aceste mesaje ar trebui să fie cu și despre mine în calitate de viitoare mămică, cu și despre bebelușul meu din burtică. Însă azi simt nevoia să scriu despre ceva mai mult de atât. Despre ceea...
  • Nerăbdare și teamă

    Tic, tac, tic, tac...timpul trece așa de greu când aștepți cu nerăbdare un lucru! În fiecare clipă sunt doar cu gândul la marele moment! De la frica de durerile nașterii, la emoțiile...
  • 36 saptamani

    Da din ce in ce mai tare ..Mișcă la orice ora 😆 Dureri de spate si noaptea ne c am chinuim sa dormim
  • Saptamana 36

    Buna seara, mamici! Povestea noastra este aproape de sfârșit, ramanand cateva saptamani pana la venirea pe lume a unei noi minuni, pe care o asteptam cu nerabdare, atat noi, cat si copiii. Saptamana...
  • Săptămâna 36 și 5 zile

    Am fost programata de medicul meu ginecolog sa nasc prin cezariana când as fi împlinit 37 de săptămâni, pe. 29 mai, într o zi de duminica. Mi a spus sa ma internez cu câteva zile înainte, adică joia, ...
  • despre burtica, grețuri, kg în plus

    13- aveam 36 de săptămâni. Bebelinul meu, e un bebelin mare , și foarte agitat. Nu treceau câteva minute, sa nu ii simt mișcările. Era mereu prezent cu mine și asta ma bucura. Eram mereu singura...
  • Gânduri

    Pe zi ce trece mă gândesc tot mai mult la cum va reacționa fetița mea cea mare la venirea pe lume a frățiorului ei. Deși îi vorbim foarte mult despre bebeluș, despre cum va fi când îl vom aduce acasă,...
  • 36 de săptămâni 😍

    Am intrat in săptămână 36 de sarcină si am ultima programare la dr.pt.analize secretie înainte să vină bebele.De data aceasta nu am mai facut ecograf pentru a nu stimula contractiile.Vorbind cu dna d...