Bloguri

Jurnal de sarcina

Ședința foto cu burtica

  • Încă dinainte de a rămâne însărcinată am tot văzut poze la viitori părinți cu burtica de gravidă. Îmi plăcea atât de mult să mă uit la ele și mi-am spus că atunci când voi rămâne însărcinată va fi obligatoriu să facem și noi o astfel de ședință. Așadar, când am aflat că sunt însărcinată știam că atunci când burtica va fi vizibilă și va mai rămâne puțin timp să te cunoaștem o să facem acea ședință. L-am contactat pe fotograf și am făcut o programare. Am ales ca și locație studioul său. Am ajuns la studio împreună cu tatăl tău și am început ședința foto. A fost foarte frumos, ne-au trecut toate emoțiile posibile când fotograful a spus "tati, pupă burtica lui mami". A fost un moment de neuitat și va rămâne întipărit atât în amintirea noastră, cât și în superbele fotografii care au ieșit și pe care le vei vedea și tu când crești.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit gentuța bebelușului

    Ador! ❤️ Mulțumesc Desprecopii.com și tuturor celor implicați în aceasta campanie care vine în sprijinul mămicilor. Geanta este super încăpătoare, înaltă, poate fi folosită și ca ghiozdan, foarte rezi...
  • Ședința foto cu burtica

    Încă dinainte de a rămâne însărcinată am tot văzut poze la viitori părinți cu burtica de gravidă. Îmi plăcea atât de mult să mă uit la ele și mi-am spus că atunci când voi rămâne însărcinată va fi obl...
  • Ultima zi la lucru cu burtică

    Îmi iubesc meseria, iubesc copii, dar cel mai mult te iubesc pe tine, fetița mea! 🤗 Nu mi-am luat concediu până nu am făcut cunoștință cu copilașii mei de la școală. Sunt învățătoare și din 5 septembr...
  • Colestază în săptămâna 32

    Împlinisem 32 de săptămâni de sarcină și seara când m-am pus în pat am început să am mâncărimi foarte mari în palme și tălpi. Nu am știut de la ce, am crezut că din cauza căldurii. Dar deveneau din ce...
  • Ziua în care am născut

    După cum am început să povestesc în blogul anterior, la 5:00 dimineața a început travaliul și am plecat spre spital. Mentinoez că aveam 40 de săptămâni și travaliul a durat 15 ore. Când am ajuns, doct...

Din aceeasi categorie...

  • Grija exagerata a sotului

    Sotul meu este extra grijuliu. Si cand spun extra, ma refer la in ultimul hal de exagerat de iti vine sa te dai cu capul de pereti de grijului ce este...Stiu ca multe fete ar zice "doamne, ce norocoas...
  • Cum s-a schimbat relația de cuplu în sarcină?

    Vestea sarcinii a venit cu multe semne de întrebare, ușoară panică, dar și cuvintele soțului „Va fi bine!”. Deși aceste cuvinte au fost urmate peste câteva săptămâni de &...
  • Vreme frumoasa

    In sfarsit a venit vremea frumoasa. Din pacate, eu nu mai am atata putere sa ma plimb cum aveam inainte. Am iesit in weekend la plimbare, la pas domol, dar a fost atat de cald ca simteam ca ma topesc....
  • Cumparaturi și curatenie

    Mai sunt 2 saptamani pana întâlnim a 2-a noastra minune.Cum vin Pastile am început și curățenia generala.si mega cunparaturile.Parca e o cursa contracronometru.Ne împărțim între cheltuieli,programări ...
  • Cu ce gresesc?

    Am auzit atat de multe despre depresia postnatala, dar nimic despre cea prenatala. De ce nimeni nu vorbeste niciodata despre ea?Si nu ma refer la anxietate sau la chetsii simple hormonale. Si la ...
  • Numele fetitei, o provocare

    Problema alegerii numelui continua si la finele acestei saptamani. Ne-am dorit mult un copil dar e drept ca niciodata nu ne-am gandit ce nume va purta. Inevitabil legi numele de diferite persoane, apo...
  • Tu ai înțeles ce e sarcina?

    Sarcina ... un cuvânt pe care îl folosim adesea. Totuși, din punctul meu de vedere, nu îi acordăm valoarea cuvenită.   La un simplu search pe dexonline.ro, iată primele 3 expl...
  • Durerile de spate în sarcină

    Deși logic ar părea ca durerile de spate să apară pe măsură ce burtica crește și luăm în greutate, în situația mea nu a fost așa.   La scurt timp după ce am aflat că sunt însă...
  • Plimbare ❤️

    Azi a fost o vreme superba! Cald, soare, luminat! Am ieșit sa plimbam burtica, sa ne luam vitamina D. Pana acum luam sun D3, la recomandarea doctorului, dar la ultimul control a zis ca nu mai luam pas...
  • O noapte furtunoasa

    Noaptea trecuta a fost cu peripetii. Mi-am dat seama ca nu stiu cum se simt contractiile si ma tot intrebam daca ce simt sunt contractii sau nu. M-am trezit pe la ora 4 cu dureri. Aveam un fel de cra...