Ziua în care am născut

După cum am început să povestesc în blogul anterior, la 5:00 dimineața a început travaliul și am plecat spre spital. Mentinoez că aveam 40 de săptămâni și travaliul a durat 15 ore. Când am ajuns, doctorul, medicul rezident și câțiva asistenți mă așteptau. M-au controlat și mi-au spus că sunt dilatată 3 centimetri și că mă interesează. Am așteptat pe hol cu bagajele să fac triajul epidemiologic, apoi am rămas acolo încă o oră deoarece depistase pe cineva cu COVID și a trebuit să așteptăm să dezinfecteze totul. După asta am fost din nou chemată pentru un CTG. Medicul mi-a spus că bătăile copilului sunt bine și sunt și contracții tot mai dese, apoi m-au trimis să fac clismă. După toate astea, a venit domnișoara rezident și mi-a pus foarte multe întrebări și a completat fisele necesare pentru internare, apoi a venit o asistentă care mi-a luat tensiunea și m-a ajutat să îmi duc bagajul în sala de nașteri. Acolo era plin și am fost nevoită să aștept pe hol până naște cineva și mai apoi să ocup și eu un pat. Între timp mi-au luat analizele. Într-un final primesc și eu un pat. În sală după cum spuneam, era plin. Am mai stat de vorbă cu viitoarele mămici. Eram singura care năștea natural în momentul acela. Rând pe rând, celelalte fete au fost luate la cezariană și undeva pe la ora 13:00 am rămas singură în sala care de dimineață era neîncăpătoare. A venit medicul în vizită, mi-a mai făcut un CTG și mi-a sugerat să mănânc ceva că până deseară voi naște. I-am sunat pe ai mei să îmi cumpere ceva și am mâncat. Am mai fost vizitată de către rezidenți și asistente, mi s-au mai făcut CTG-uri și am fost controlată cât m-am dilatat. Durerile au fost suportabile la început. De fiecare dată când eram controlată îmi "creștea inima" când auzeam că mă dilat tot mai mult: 3 cm, 4 cm, 6 cm, 7 cm. Am ajuns la 7 cm și durerile deja erau foarte mari. Din ce in ce mai mari. Le-am rugat pe asistente să îmi administreze ceva că nu mai puteam, dar mi s-a spus : " Nu avem ce să îți facem! Mai rezistă că nu mai e mult!" Am început să urlu de durere și o domnișoară rezident îmi spunea că tot 7 sunt dilatată deși eu simțeam că aproape nasc și fetița a coborât foarte mult. Apa încă nu mi s-a rupt dar nici ei nu au făcut nimic în legătură cu asta. A venit la insistentele mele moașa care când m-a controlat a spus : " E dilatată maxim, naște!" Când au auzit, l-au sunat urgent pe doctor să vină în sala de nașteri. Doctorul venea de acasă ținând cont că era seara. Între timp mi s-a rupt și apa și a început să i se vadă capul fetiței. Asistentele și rezidenții urlau la mine să nu nasc și să nu împing până nu vine doctorul, în condiția în care totul era involuntar și durerile erau insuportabile (abia așteptam să scap și eu și fetița cu bine). La un moment dat, moașa m-a dus pe capră și le-a spus că nu mai putem aștepta și mă vor asista ele că doctorul nu se știe dacă ajunge. În momentul acela nu mai îmi păsa de nimic, vroiam doar sa nasc. Când credeam că o să nasc cu ele, îl văd pe domnul doctor care a intrat pe ușă. Am simțit o mare ușurare și cu ajutorul dumnealui, în maxim 10 minute, fetița a venit pe lume. A fost un sentiment de emoție, bucurie, extaz... Unic! ... I-am auzit plânsul, iar în clipa următoare mi-au pus-o la piept. Nu pot descrie în cuvinte ce am simțit când am văzut-o. S-a oprit și ea din plâns, ne-am privit pentru prima dată și am făcut cunoștință cu mirosul pielii noastre. S-a creat conexiunea de nedespărțit. Apoi au luat-o și doctorul mi-a scos placenta și mi-a adus telefonul să îmi sun familia să le dau vestea. Alături de domnul doctor l-am sunat pe soțul meu, apoi pe părinții mei și le-am dat vestea cu lacrimi în ochi. Le-am spus: " Am născut, suntem bine amândouă, e atât de frumoasă, seamănă cu tati și e creață!" După toate aceste emoții, am fost dusă înapoi în sala de nașteri unde am mai așteptat câteva ore până să fiu dusă în salon. După ce totul a fost în regulă, am fost mutată în salon unde mi s-a adus fetița la alăptat. Fetița a venit pe lume în data de 15.09.2022, a avut 3,100g și 50 cm. Am stat internate de joi până luni. Din păcate nimeni nu a avut voie să ne viziteze, inclusiv tati ne-a văzut doar în poze sau video call. Dar totul a trecut, a fost bine și am fost externate. În ziua externării, soțul și mama mea ne-au așteptat la ușa spitalului, le-am încredințat fetița și am plecat bucuroși spre casă. În concluzie, a fost o experiență de neuitat! Vă urez sarcină și naștere ușoară tuturor!