Ehe...bebelusul meu micut, cat de mic ai fost atat de mare te-ai facut. De cand am aflat ca ai 2,5 kg parca ai mai crescut iar eu ma simt din ce in ce mai obosita si adormita. E foarte bine ca am intrat in concediu din luna a9a si pot sa dorm exact cat am nevoie: adica incontinuu daca as putea. Stii la ce ma gandesc? Oare tu esti somnorosul sau eu sunt somnoroasa? Eh, o sa vedem in Aprilie cine mai tare. Poate ca eu :))
A mai trecut din melancolia masinii pierdute, oricum ne cautam alta. Doar ca sunt doua saptamani de cautare si parca acum incepe sa se contureze ceva. Am vrea, pe cand apari tu sa fim cu toate in regula si sa avem unde sa punem scoica pentru tine.
Nu am crezut ca voi pune in plus doar 12 kg. Nici nu am facut eforturi speciale insa nici nu am mancat ca o sparta si nici nu am avut pofte extreme. De cand ai crescut, parca sunt mai mancacioasa insa realizez ca e doar parca si mananc la fel ca inainte. Aproape.
Astept cu infrigurare pozitiva ziua in care tu vei aparea. Ma tot gandesc, cum o sa arati, cum o sa fii, cat de grasut, cat de frumusel, cat de plangacios, cat de emotionati vom fi noi. Cat de bine o sa ne intelegem in primele zile, cat va dura sa imi dau seama ca instinctiv voi stii ce sa fac insa constient voi incepe sa te cunosc. Uneori ma laud de acum ca te cunosc, stiu cand dormi si cand te misti insa e posibil sa ma insel. Ce imi place foarte mult e reactia la muzica clasica si la sunetele sau vocile cunoscute. Sau, cand te intinzi prea tare in burtica si se tuguiaza iar eu bat usor pe ea si zic: hei bebe, mai usor ca deja simt ca ma doare. Nu trece mult si revine la forma clasica, rotunda, mare si frumoasa. Ori simti ce spun ori pur si simplu interactionam.
Si m-am saturat, sincer de ei, lasa ca o sa vezi tu dupa ce vine, ce greu va fi, ce putin o sa dormi, vai nu iti e groaza? Aaa, pai nu ca habar nu ai ce te asteapta. Serios oameni buni? Atunci de ce ne-am aventurat cu totii in toboganul asta care e cu sens unic si nu mai e cale de intoarcere? Doar ca sa ne vaitam incontinuu cand vine vorba de micuti, doar ca sa vad mame super obosite, extenuate si care abia asteapta sa scape de ei, doar ca sa vad lehamite si o relatie extrem de superficiala cu copilul? Doar ca sa ii dam tableta in mana si sa scapam de de el ca sa ne relaxam? In cazul asta, nu mai faceti copii, va rog. Nu merita efortul si tota rana produsa in ani, in timp, in copii vostrii pe care va laudati ca ii iubiti. Am un citat la care tin si pe care mi-l repet zilnic: Dragostea produce durere atunci cand cere, ea este perfecta atunci cand daruieste totul si nu se asteapta la nimic. Chiar la nimic. Aici e vorba de sacrificiul personal, de renuntarea la sine, de uitarea faptului ca tu existi - e clar, nu trebuie sa ne neglijam insa stiti la ce ma refer - si sa petreci timp cu fiinta asta mica si cu tatal ei, mai mult decat iti propui pentru ca de la nasterea fiintei mai ai doar 18 ani, 18 veri in care sa il duci cu tine in concediu, 18 ierni in care sa il astepti si surprinzi cu cadouri, 18 toamne in care il vei conduce la scoala si 18 primaveri in care veti petrece impreuna Pastele. Dupa care se incheie, iar puiul isi ia zborul spre un cuib pe care nu il stie si tu o sa ramai surprinsa de faptul ca ai prea mult timp si abia atunci vei realiza cat de putin ai investit in tinerete in relatia cu el, micutul care iti lua aerul atunci cand misca, te-a facut sa plangi cand l-ai vazut pentru prima data iar uneori ai fost prea aspra pentru lucruri care nu meritau.
Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa inchegam relatii cu copii care nu se pot rupe, indiferent de distanta, sa spargem mitul ochii care nu se vad, se uita.
Comentarii