-
Stiu ca e de mult trecuta, mai ales ca era luna a 6a insa trebuie sa o scriu. Intr-o seara pe la 8, dupa cina am vrut sa beau ceva cald. Ceai nu aveam chef, insa aveam ciocolata calda. Zis si facut. Pun apa la incalzit si in timp ce asteptam vad niste plicuri de cappucino. Hehe...ce ar fi sa beau unul? Oricum nu are multa cafea in el deci, ce rau sa imi faca? Gata, am schimbat planul. Am baut cappucino- l-am savurat- dupa care pe la 11 m-am trezit cu bebele care isi facea "cunoasterea teritoriului" si se intindea cat putea de mult. Pana la 4 dimineata nu am mai dormit pt ca bebele era destul de agitat si nu reuseam sa mai adorm de el. Am baut apa o gramada, am citit desi eram foarte obosita, insa doar la 4 am reusit sa adorm. Morala? Toate plicurile de cappucino din casa le-am aruncat. Nici ca mai beau. Nici sa nu le vad. Plus ca in aceeasi zi am mancat si ciocolata de casa. Din ziua aceea dulciurile nu au mai fost preferatele mele. Nici nu simteam nevoie de ele. Abia acum la sfarsitul lunii a 7a observ ca se poate si cu dulciuri.
E un scump bebele nostru. Un mic baietel care incepe sa isi faca prezenta din plin. Cand vad cat de mult "ma topesc" doar la gandul ca o sa il tin in brate imi dau seama ca am trecut in alta etapa, aceea de viitor parinte. Ah, si cat e de important sa treci cu vederea multe lucruri care sunt cateodata prostii si sa stii sa te aproprii de bebele tau, de copil atunci cand va creste. De cand ma stiu am inceput sa visez la o familie -nu perfecta pt ca noi nu suntem perfecti- insa la ceva foarte foarte frumos. Ma rog si sper ca Dumnezeu sa imi implineasca dorintele.
Si cat de mult incepi sa renunti la tine. Eu oricum sunt o persoana care nu se prea gandeste la ea. Cred ca e nevoie de renuntare "la sine" si devotament total fata de familie. Asta inseamna si nopti albe cu colici in care esti "coapta" iti vine sa plangi insa te abtii ca e unul mai mic care deja o face.
Bebele nostru mic si drag abia te asteptam. Renuntarea la mine mi se pare un lucru atat de firesc acum insa atunci vom vedea amandoi cine suntem. Tu o mica fiinta care se adapteaza zilnic cu lumea noastra iar eu o persoana data "peste cap" care se adapteaza cu o alta normalitate in care tu esti si eu trebuie sa invat sa ma bucur de fiecare planset sau gangureala. Nu uit sa iti spun ca si tati e foarte implicat in asteptarea ta, stie tot ce faci de pe acum, din burtica si cred ca o sa va cunoasteti la fel de bine. Sa cresti mare si frumos!
Comentarii