-
La întoarcerea din spital nu am făcut altceva decât să stau in pat deoarece la ieșirea din spital doctorita mi-a precizat cu multa fermitate "doamna doar pat-baie și baie-pat". Zis și făcut! Dar ziua trecea tot mai greu, când ești obligat să faci ceva după puțin timp devine foarte plictisitoar. Bineînțeles contracțiile false erau acolo în orice oră. Începuserăm sa număr zilele și să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi trecută în plus cu bine. Începea să apară o mica depresie, de fiecare data când vorbeam cu cineva despre sarcina dificilă pe care o aveam plângeam. Când nu era nimeni in casa și eram singura la fel, plângeam mereu însă mă ascundeam de ai mei. Nu îmi mai plăcea nimic, nu îmi mai era foame. Vroiam doar sa treacă zilele ...
In sâmbătă următoare făceam 34 de săptămâni și parcă la fiecare contracție simțea și un disconfort la spate. Mă prefacem că nu e nimic, adică da mă mințeam singură. In lunea următoare anunț totuși doctorita mea și îi spun de durerea de spate la fiecare contracție însă ea îmi repetă că nu are ce să îmi dea decât odihnă la pat și relaxare. Seara decid totuși să încep să îmi fac bagajul meu pentru spital deoarece îmi stătea mereu gândul că pot pleca în orice moment și nu sunt pregătită. Bagajul pt bebelina îl las ultimul și decid să îl fac mai încolo.
Comentarii