Incarcat in Test de sarcina pozitiv
976 vizualizariA fost sarcina mea planificata sau a fost o surpriza?
A fost o sarcina planificata dar si o surpriza in acelasi timp.
In iulie 2013 m-am angajat, cu toate actele in regula. Si am inceput calculele.
In octombrie 2013 am zis gata ne apucam de bebelit. Ultima menstruatie a fost pe 18 octombrie 2013. Am inceput sa renunt la cafea, bere si vinul socrilor, pe care le mai beam din cand in cand. Nu ma asteptam sa raman din prima luna dar nici nu vroiam sa-i fac rau bebelusului cu vreo ceva. Cateodata eram increzatoare, cateodata nu pentru ca aveam aproape 30 de ani, o menstruatie timp de 14 ani la 40 de zile, uneori chiar mai mult, pentru ca citisem povestile tinerelor care se chinuiau de ani intregi si nu reuseau sa ramana insarcinate. Dar sotul meu era increzator, ma amuza cand spunea sa nu auda de “rusi”, ca-i fugareste, sa nu-i prinda ca mai vin.
De la ovulatie am avut zilnic intepaturi in ovarul stang, dar tinand cont ca erau prezente si in alte luni nu le-am luat ca simptome de sarcina. Asteptam cumintica, dar cu muuulta speranta data de 18 noiembrie. Care bineinteles ca a venit. Cu o seara inainte lucrasem pana tarziu si nu-mi cumparasem test de sarcina. Trebuia a doua zi.
Luni 18 noiembrie 2013, m-am trezit la ora 6, odata cu sotul care pleca la serviciu. Prima urina s-a dus, dar ce sa-i faci daca nu aveam test, m-am culcat la loc. M-am trezit la 9:30, m-am imbracat, am fugit la farmacie, mi-am luat un test, as fi vrut un Sure check dar nu aveau, am luat ce mi-a dat: Clue Femina. Am venit fuguta acasa, am reusit sa strang o cantitate mica de urina, a trebuit sa inclin paharul ca sa pot baga testul pana la semnul “Maxim”, DAR in 10 secunde deja aveam doua liniute babane, rosii, la fel de rosii, cele II mult visate. Inima a inceput sa-mi bata din ce in ce mai tare, o bucurie imensa m-a cuprins, radeam, as fi vrut sa zic tuturor ca eu sunt insarcinata, ca noi doi o sa avem un bebeloi.
Citisem despre testele fals pozitiv si pentru a fi sigura dar si pentru a vedea evolutia bebelusului, am mers sa fac si Beta HCG. Mi-au zis ca rezultatul mi-l dau a doua zi, dar pentru ca citisem ca unele fete l-au primit in aceeasi zi, toata seara am dat refresh la pagina cu analiza mea, dar nimic.
Comentarii