Bloguri

Jurnal de sarcina

Cum au reacționat colegii de munca

  • După ce am aflat ca sunt însărcinată, am decis împreună cu soțul meu sa păstrăm secretul pana ajung în trimestrul 2 de sarcina. Nu voiam sa se întâmple ceva, apoi sa fim dezamăgiți. Zis și făcut. Amândoi lucram în același loc, dar în compartimente diferite. După 12-13 săptămâni, am anunțat fiecare șefii și colegii. În cazul lui, doar l au felicitat, nu influenta foarte mult. Iar în cazul meu, din fericire, am avut parte de șefi și colegi buni care s au bucurat pentru mine. Aveam ceva emoții ca nu vor fi încântați și îmi vor pune bețe în roate. Dar m au susținut, deși, mai în gluma, mai în serios, spuneau ca nu cred, pentru ca nu vedeau burtica. Nici când mergeam la analize nu prea le venea sa creadă și se comportau cu mine ca și înainte, fără sa ma excludă din activități. M am bucurat foarte mult, pentru ca asta mi a dat o permanenta stare de bine. Acum, mai am doar 2 săptămâni de mers la munca. Am hotărât sa merg pana la 34 de săptămâni. Parca îmi pare puțin rău pentru colectiv, mai ales ca abia începusem sa prind experienta la acest loc de munca și aveam o relație buna cu toții. Când ma voi întoarce, probabil nu ii voi mai regăsi acolo. Dar asta este... fiecare trebuie sa își aleagă drumul lui. Cu siguranță vom tine legătură. Sper ca și alte mămici sa fi avut suportul de care am avut eu parte. M am simțit foarte protejata și nu ma lăsau sa fac mai nimic. Ba chiar din luna a 5a am decis sa imi reduc programul la 6 ore si ei m au sustinut. Nu mai zic de mâncare și bautură, ca aveau mereu grija de mine sa aleg doar ce e sănătos. O sa îmi lipsească aceasta perioada, glumele cu colegii și efectiv ceea ce făceam la munca. Nu ma enervam niciodată

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelusului

    Geanta bebelusului a venit fix când aveam cea mai mare nevoie de ea ! Sunt în săptămâna 35 de sarcina și azi m am hotărât sa îmi fac bagajul. Cu ce credeți ca am început?! Exact, cu geanta bebelusului...
  • Starea mea de sănătate în sarcina

    În general, sunt o persoana sănătoasă. Îmi fac analizele medicale anual și nu am probleme foarte mari. Doctorul nu mi a recomandat analize suplimentare, ci doar strictul necesar. La primele analize, t...
  • Cum au reacționat colegii de munca

    După ce am aflat ca sunt însărcinată, am decis împreună cu soțul meu sa păstrăm secretul pana ajung în trimestrul 2 de sarcina. Nu voiam sa se întâmple ceva, apoi sa fim dezamăgiți. Zis și făcut. Amân...
  • Evoluția burticii

    Burtica mea s a lăsat așteptată. În primele 4 luni, nu am avut deloc. Nu se cunoștea nicicum. Intr-adevar, în primele luni de sarcina nu am prea putut manca și poate din aceasta cauza. Dar vreau sa sp...
  • Hăinuțe pentru bebe

    La începutul sarcinii, nu știam mai nimic despre ce înseamnă traiul cu un bebeluș. Nu ma gândeam ce nevoi va avea, doar ma bucuram ca o sa vina. După câteva luni numai mi am dat seama ca fetita va ave...

Din aceeasi categorie...

  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...
  • Aniversare 39 de ani de casnicie a bunicilor

    Ieri bunicii, parintii materni, au sarbatorit 39 de ani de casatorie! Am iesit toti la cina sa-i sarbatorim. Mama m-a rugat sa sun eu pentru rezervare la oricare restaurant doresc, lor le este perfect...
  • Stare de neliniste

    Dupa masa a trrebuit sa ma duc pana la doctorul de familie sa iau pentru fetita biletul de reintrare in colectivitate deoarece a fost cu bronsita de o saptamana. Cand eram pe drum, de obicei cand sun...
  • Recoltare celule stem

    Am fost si la cel de-al treilea curs prenatal, parca as fi la primul bebe atatea emotii si sete de informatii am…o cunoscuta doamna doctor a tinut un curs despre nastere si sarcina in trimestrul 3, fo...