Bloguri

Jurnal de sarcina

Mici dureri de burta

  • Draga bebelina, în ultimele zile ai fost puțin cam agitată și au început și mici dureri în partea de jos iar burtica se cam întărește, nu știu dacă astea sunt semne ca te pregătești de venirea pe lume, sau sunt din cauză că nu prea stau locului. Cum sărbătoarea de Paște se apropie, am început curățenia prin casă, zilnic fac câte puțin pentru ca obosesc foarte repede, dar ușo sunt pe terminate, vreau sa las totul la locul lui în ordine pentru ca presimt ca Paștele o să-l sărbătorim amândouă în spital, iar tăticul tău o sa vină la noi în vizită, sper să-l lase sa vină la noi. Anul acesta iepurașul de Paște o să ne aducă cel mai minunat si dorit cadou. Acum chiar am totul pregătit pentru sosirea ta, strabunica ta a dorit să-ți cumpere ea carutul și abia așteaptă sa te întâlnească mai ales ca ești fetiță, ea a avut doar nepoți și cum a aflat ca sunt însărcinată și-a dorit tare mult ca tu sa fii fetiță și asa a fost. Emoțiile cresc din ce în ce mai mult și am o mie de gânduri, oare cum arăți, cu cine semeni, oare o sa nasc ușor, dar cel mai emotionat este tăticul tău, se gândește la mine sa nu ma doară sa nasc repede și te așteaptă cu mare drag. Mai este puțin galusca mea mică, noi te așteptăm.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am născut

    22 Aprilie, cea mai minunata și importanta zi din viața mea. În aceasta zi a venit pe lume minunea noastră mică, Maya, o galusca de 3,510 kg, 53 cm și nota 9. După o zi și o noapte plina de dureri, in...
  • Gentuța bebelușului

    Astăzi am mers la spital pentru internare, bebelina mea trebuie sa se nască în curând. Când a ajuns sotul acasă a fost sunat de la posta, a fost sa ridice gentuța bebelușului și mi-a pus poză. Ma bucu...
  • Alarmă falsă

    În urmă cu 2 zile au apărut mici dureri în partea de jos, mai ales seară când sa ma pun la somn simțeam o presiune și mici înțepături și atunci am crezut ca marele moment a venit. Am așteptat sa vad l...
  • Te așteptăm, buburuza noastră

    Bebelina mea, se pare ca îți place în burtică, dar ai început sa nu mai ai loc iubita mea. Nopțile au devenit puțin cam grele, în momentul când ma pun de pe o parte pe alta ma doare burta pentru ca t...
  • Mici dureri de burta

    Draga bebelina, în ultimele zile ai fost puțin cam agitată și au început și mici dureri în partea de jos iar burtica se cam întărește, nu știu dacă astea sunt semne ca te pregătești de venirea pe lume...

Din aceeasi categorie...

  • Vizita la doctor

    Astazi a fost o zi mult asteptata si plina de emotii. Astept ziua asta de o saptamana si cu multa nerabdare ca sa vad ce mai face bebe si cum stam cu evolutia de ultim moment. M-am trezit de diminea...
  • Momente pline de anxietate si emotii

    In fiecare dimineata in ultima vreme ma trezesc cu emotii si cu o usoara teama, stand si gandidu-ma daca “azi” poate veni bebe pe lume. Probabil ca toate viitoarele mamici stau cu emotia asta in perio...
  • Bebe puternic în burtică

    37 săptămâni și 4 zile .. timpul trece , săptămâna viitoare sunt programată pentru cezariană . Dar simt dureri apăsătoare! Simt cum bebe se apasă destul de tare în jos (fiind cu capul în jos), am cont...
  • 37 saptamani

    Iata ca am ajuns la 37 saptamani implinite. De acum, oricand s-ar naste, oficial este la termen, nu mai e considerat prematur. Se apropie tot mai mult marele moment, dar parca tot nu pare real, imi p...
  • O luna de iubire...de frate

    Au trecut doua saptamani de cand l-am dus pe Alex inapoi la Galati pentru ca a trebuit sa mearga cu tatal lui intr-o excursie la Iasi. Asta dupa ce a stat cu noi o luna. O luna in care m-am solicitat ...
  • Săptămâna 38

    Trebuie să recunosc că luna a noua nu este una chiar foarte ușoară. Trimestrul întâi a fost de început un trimestru plin de emoții. Trimestrul doi a fost cel mai frumos fiind deja obișnuită cu s...
  • Azi plecam acasa

    Buna, azi plecam acasă. I-au iesit analizele, are rh pozitiv, asa ca eu am primit vaccinul ptr rh meu negativ, analizele sunt bune, asteptam externarea si întâlnirea cu frățiorul mai mare. Eu in recup...
  • Nasterea

    Buna, dupa un travaliu de 8 h si, bebe a venit pe 18. 07 la 8:20 in aceasta lume. A fost un travaliu dureros insa am nascut fara calmante, fara epidurala, nimic, doar oxitocina. Din păcate m-am rupt i...
  • Apa rupta

    Buna ziua! Abia a trecut de miezul nopții si bebe a decis ca e vremea sa vina pe lume, am inceput sa pierd lichid. Am sunat la ambulanță, erau si dureri de spate, de burta, inca nu sunt contracții reg...
  • Colestaza de sarcina

    Abia intrasem in saptamana 30, cand m-am trezit buimaca dupa o noapte de mancarimi ale pielii. Ma mancau mainile si picioarele, in special talpile si podul palmelor. Am crezut ca am facut vreo alergie...