O luna de iubire...de frate

Au trecut doua saptamani de cand l-am dus pe Alex inapoi la Galati pentru ca a trebuit sa mearga cu tatal lui intr-o excursie la Iasi. Asta dupa ce a stat cu noi o luna. O luna in care m-am solicitat fizic mai mult decat de obicei si am stat mai mult prin bucatarie, pe plaja si prin parc...si prin supermarket :)). 

Amalia, nu ai idee acum cat de dragalas este fratiorul tau cu noi. Cat de protector, de iubitor, de....nu mai am cuvinte este.

In una dintre seri a vrut sa doarma cu tine, fetita scumpa. A pus perna in dreptul burticii si a adormit acolo, cu manuta langa burtica. De cele mai multe ori te pupa dimineata, cand se trezeste si ma intreba:" Amalia ce face, mami? S-a trezit?"

Astazi este asa de frumos afara: este innorat :))) Daca ar fi asa o saptamana, ar fi minunat. Am indurat niste temperaturi de desert. Nu stiu daca din cauza sarcinii sau asa as fi fost, oricum, desi tind sa cred ca nu deoarece imi amintesc cum, in ultimul trimestru din sarcina trecuta, evitam sa ma mai invelesc in lunile aprilie si mai, dar in ultima luna am simtit ca ma sufoc daca nu sunt undeva unde este pornit aerul conditionat. Asa senzatie de sufocare nu am trait decat o data in viata mea, la Venetia, cand am dormit o noapte la niste prieteni si m-am trezit cu senzatia ca ma sufoc, motiv pentru care am dat fuga la geam imediat ce m-am trezit, ca sa deschid jaluzelele. 

Este umiditate mare si caldura si doar pe plaja mai simti ca poti respira normal. In rest, tot orasul parca este o bucatarie in care se gateste pe toate cele patru ochiuri de aragaz.

A fost o luna intensa din multe puncte de vedere, dar parca m-am mai linistit. Am continuat sa cumpar si sa dau comenzi. L-am innebunit pe tatal tau care este foarte ambitios si mai muncitor ca niciodata in perioada asta. A hotarat sa facem botezul pe care ni l-am dorit, desi a fost o perioada in care renuntasem din cauza datoriilor.

Sunt mandra ca a decis sa se intoarca la planul initial si face tot posibilul sa ii si iasa. Luni seara a venit mai murdar ca niciodata. Asa plin de praf nu-mi amintesc sa-l fi vazut vreodata. Dar zambea. Zambea si avea o amandina invelita in hartie. Mi s-a parut atat de drag. O imagine pe care o sa mi-o amintesc mereu.

Printre alte lucruri pe care le-am facut mai putin in viata mea, se numara si datile in care am plans. Plang din orice: suparare, nervi, bucurie, fericire, emotie....toate vin la pachet cu plansul. :))

Ma emotioneaza atat de tare video-urile cu nou-nascuti incat am devenit nerabdataore la cote maxime, sa te intalnesc. Doamne, cat astept sa te vad, sa te tin in brate, sa te ador asa, pentru cat de micuta esti si sa ma minunez de asta. Mi se pare ca esti adorabila de pe acum. 

Ti-am cumparat patut. Un patut foarte scump nou, dar folosit de o alta fetita, timp de vreo 9 luni, si mai ieftin cu vreo 75%. :))

Am mers foarte mult in ultima luna. Am fost des pe plaja, ne-am balacit foarte mult in apa marii. Pielea mea este mai frumoasa ca niciodata. Am capatat si un bronz frumos. Tot timpul Alex avea grija sa nu ma loveasca in burtica, cu picioarele, in timp ce inota pe langa mine.

Am fost in spital pentru analizele de trimestrul 3 si se pare ca am doar o carenta de fier, motiv pentru care iau suplimente. Cam scumpe :)) Scumpe rau :))

Am cumparat, primit cadou si primit din donatii, hainute. Sunt adorabile. Matusa ta, Iulia, ar putea lua un premiu pentru cea mai buna matusa. Imi amintesc cum si cand era Alex mic, era foarte implicata si ma trezeam des cu tot felul de obiecte pe care ar fi urmat sa le cumpar.:)) Era mereu cu un pas inaintea mea. :))

Zilele trecute am izbucnit in plans cand am deschis un colet de la H&M in care era si un costumas adorabil. Am plans cand am vazut cat de mic si dragalas este. Plans in hohote, sa ne intelegem, da?! :)) Nu doar asa, niste ochi incarcati de lacrimi. :))

In spital, stand in pat 24 de ore, am realizat ca este o metoda de a scapa de picioarele umflate si chiar am reusit doua zile sa le fac sa nu se mai umfle dupa ce am ajuns acasa. Atat au rezistat :)) pentru ca sunt multe de facut in casa. D-na doctor inca nu stie de ce piciorul drept se umfla mai tare decat stangul si, desi este un motiv de ingrijorare, ma rog sa fie totul bine. Apropo de rugat, imi doresc enorm sa ajung la Topraisar sa ma spovedesc. Bunica ta insista sa facem o sfestanie in casa inainte de venirea ta si parca nu reusesc niciuna dintre astea doua.

in ultimele doua saptamani te simt cum ai coborat. Simt cum imi este din ce in ce mai greu sa ma aplec...spre imposibil chiar. A trebuit sa imi adaptez incaltamintea la noile picioare si conditii fizice :)) Nu ma pot apleca sa leg sireturi, sa inchei catarame sau sa aranjez bretele de sandale pe laba piciorului :))

Dupa doua zile in care ambele picioare mi-au fost chinuite de bretele, incaltaminte scurta, basici, veruca, am gasit o pereche de papuci-minune care, evident, m-au facut sa plang de bucurie cand am iesit din Deichman. :)) 

In ziua de 9 iulie, cand ne-am internat pentru 24 de ore in spital, aveai 2720 de grame, iar ieri, la control, 3000 de grame. Placenta este imbatranite, spune d-na doctor, gradul 3, mai exact si eu am devenit un pic ingrijorata. Daca pana acum imi doream sa nu te grabesti, ai verde incepand de saptamana viitoare. :))

Luni sau marti o sa mergem din nou dupa fratiorul tau. Ne vom intalni la Harsova cu el, de data asta, pentru ca drumul ar fi prea lung, iar tatal tau se sperie ca te-as putea aduce pe lume in alt judet decat Constanta. :))

Alex este nerabdator sa te cunoasca. A propus chiar sa vina la spital si sa astepte pana te nasti:"imi iau telefonul, stau pe un scaun, am ce sa fac, mami." Il ador. Va ador. Ma simt implinita cu voi doi. Am sentimentul ca lipsea ceva din viata mea si acum tind sa cred ca tu erai. Cu voi doi, asa, in formula asta, ma simt implinita.

Luam cina in 3, in bucataria mica, unde cu greu incap 3 persoane. De obicei, eu ma asezam langa Alex, pe o parte a mesei, si tatal tau pe cealalta doar ca, in ultima vreme, fiind si foarte cald, renuntam la al 3-lea scaun si eu alegeam sa mananc in picioare. Intr-o seara, in timp ce mancam, ma gandeam ca tatal tau s-a schimbat si ca nu mai este la fel de amabil ca acum 2 ani pentru faptul ca mananca linistit in timp ce eu stau in picioare fara ca macar sa schiteze un gest de empatie sau o vorba despre situatia asta. Candva, nic nu incepea sa manance daca eu nu ma asezam. Gasea el o solutie. Am alungat gandul, dar nu trecusera nici 30 de secunde si-l vad pe Alex cum se ridica de pe scaun si imi ofera locul lui. Asta a fost rupta din filme. Momentul asta a venit dupa ce, in urma cu vreo 3-4 saptamani, in timp ce eram cu el la Spitalul de Copii si i se punea o atela la un deget, mi s-a facut mie rau vazandu-l pe el cum nu schiteaza semn de durere desi stiam ca il doare crunt.

Cu o zi in urma, in timo ce se juca cu mingea, si-a luxat unul dintre degetele inelare care s-a si invinetit pana seara. Il durea groaznic, nu puteai pune mana pe el asa ca a doua zi am mers la urgente, in Galati. Eram in acele zile acolo, in Galati. Stiam ca ii va durea cand fie ii va pune atela, fie il va examina as aca l-am pregatit si l-am anuntat ca o sa il doara. Dupa radiografie si asteptat, a venit momentul atelei si Alex nu a schitat un gest: nici de durere, nici sa retraga mana desi degetul il durea la fel de tare in continuare. Atat doctorul si asistenta s-au comportat exemplar si am numai cuvinte de lauda, dar durerea nu i-o puteau face sa nu existe oricat de amabili si devotati meseriei erau asa ca eu, privind, mi s-a facut rau brusc. Si nu vorbim de sange sau de pozitie ciudata a degetului. Ma gandeam doar cat de mult il doare pe copil in acel moment, iar faptul ca el nu schita durerea, a facut parca sa refulez eu. A fost un moment ciudat care m-a facut sa cred in legatura dintre mama si copil dupa ce ani la rand am constientizat ca Alex a fost mereu cuminte cand a ramas singur in camera sau in casa pentru ca eu am avut incredere in el. Nu pot explica cum, dar am o incredere in el, ca va face sau nu ceva, pe care nu o pot explica in cuvinte.

Eu am incredere si ca Alex va fi un frate pe care te poti baza la nevoie, un frate protector asa cum este si tatal lui. Dupa cum era de asteptat, iti simt miscarile tot mai puternice si tot mai sus sau tot mai jos. 

Imi doresc mult sa te aduc pe lume printr-o nastere naturala desi am experienta fratelui tau cu amintiri urate. Joi am facut analiza pentru herpes genital si, neasteptat de rapizi cei de la Synevo, spun ca virusul nu este activ in prezent, ceea ce imi da mie voie sa te aduc pe lume in felul asta. Recunosc ca imi este frica, la cel mai inalt nivel, de o nastere naturala, dar nici cezariana nu este pe placul meu. Daca ar mai exista si o a treia metoda, ce bine ar fi :))) De cezariana imi este teama 100% si de nastere naturala 99,9% :))

Trimestrul trei a venit cu o alta noutate in viata mea: lipsa de concentrare si uitarea. As prefera sa nu detaliez pentru a nu se interpreta gresit :))

Ieri a venit mult-asteptatul sifonier pe care abia astept sa il vad montat. Duminica trecuta am pus, impreuna cu tatal tau, pe picioare, patutul. Este adorabil. Am facut o afacere buna cu patutul, cu geanta pentru maternitate pe care o pot folosi si dupa, dar si cu diverse obiecte de care ai nevoie si pentru care fac research zi si noaptea, cand ma trezesc, :)) ca sa le cumpar la cele mai bune preturi. :)

Doamne, cate as mai avea de povestit doar ca trebuie sa ma intorc la curatenie dupa ce mi-am odihnit suficient picioarele in fata laptop-ului.

Las o poza facuta intr-o seara draga mie, facuta in Saturn, 14.07.2024, cu doua zile inainte sa il duc pe fratiorul tau la Galati. Alex si tatal tau s-au distrat in tot felul de masinarii, in timp ce eu i-am privit fericita dupa margini. Am mancat gogosi delicioase unde, spune tatal tau, manca si el inca de cand era mic, am urmarit meciul Anglia-Spania, la o terasa unde se inchisese bucataria asa ca am mers in apropiere si am luat o shaorma la pachet din care ne-am saturat toti 3 :))

Te ador, copilas frumos si drag care implinesti astazi 38 de saptamani :) (25.07.24/18:07)

P.S. Imi doresc sa va am pe amandoi langa mine. Faptul ca nu mai este asa, ma chinuie zi si noapte.