Greetings, mamici cu burtici (sau cu bebei in brate)! Sper ca toata lumea e bine. Nu stiu ce faceti, dar va propun un moment de respiro. M-as bucura enorm daca m-ati insoti in continuare in calatoriile mele in timp. Eu va sunt aproape.
In ultimul trip, ma aflam deja in Romania. Aproape de sfarsitul lunii Martie. Buuun! Dupa cum spuneam, abia ajunsa in tara, a trebuit sa incep sa imi rezolv problemele. Desigur, am mers acasa la parintii mei. Ei stiau deja de vestea cea mare, chiar de cand mi-a fost confirmata de acele teste repetate (prietenul meu se ocupase de asta). Ei au fost primii ce au primit vestea si parca s-au bucurat mai mult decat noi.:)
Pierderea jobului ne-a adus putina neliniste, dar nu prea a mai contat, pentru ca m-a adus acasa� Am fost plecata mai mult de un an fara sa ii vad.
Am invatat ca cel mai important este sa ramaneti impreuna, alaturi de oamenii dragi.
Sa revenim� Am inceput prin a imi rezolva problema cu buletinul (a durat destul de mult, din cauza restrictiilor Covid), apoi a trebuit sa ma ocup de asigurarea medicala.
Pentru cele care nu stiti, femeile insarcinate beneficiaza de asigurare medicala gratuit, pe perioada sarcinii si lehuziei (ceea ce eu nu stiam). Am rezolvat si asta si in sfarsit eram gata de primul control. Mi-am anuntat o parte din rude, mai mult verisoare si am cerut o recomandare de doctor ginecolog. Ca sa nu mai zic, in tot acest timp, de cand am ajuns acasa, am trecut de �testele babesti� legate de sexul copilului (cel cu acul sau cel cu bucata de material, in functie de ce parte sunt apucate, pot prezice ce este bebelusul). Nu pot spune ca eu cred in ele, dar nu aveam nimic de pierdut si mi-au pus zambetul pe buze. Am trecut cu brio, verdictul- baiat! Ceea ce mi-a confirmat ce am simtit de la inceputul sarcinii. Tot timpul i-am vorbit ca fiind un El. Asa mi s-a parut normal. Poate si voi ati trecut prin acest lucru, unde pur si simplu ati stiut. E greu de explicat acest sentiment�
In fine, tot ceea ce conta pentru mine, era ca bebe sa fie sanatos, indiferent de ce este. La fel l-as fi iubit.
Rezolvand cu tot, am bifat si prima programare la cabinetul de ginecologie. Se scursese aproape o luna de cand eram acasa si nu mai aveam rabdare. Eram in 20 Aprilie� in Receptia spitalului, asteptand sa fiu chemata. Sentimentele in contradictoriu nu imi dadeau pace. Nu stiu daca si la voi e la fel, dar la fiecare vizita a mea (dupa cum am aflat apoi), ora programarilor s-a decalat mereu, intrand mult mai tarziu� Mi se facuse deja rau, incercam sa imi stapanesc emotiile si abia mi-am tinut greta in frau.
Cand mi-am auzit numele, nu mi-a venit sa cred. Pana atunci sarcina mea nu a fost investigata. Ne-am pus pe treaba: sarcina monofetala, intrauterina, varsta gestationala- 14 saptamani si 6 zile. Bebe era deja mare, iar eu abia dupa ceva timp, cu ajutorul prietenului meu, am reusit sa observ ca in prima ecografie se disting clar capul bebelusului cu trasaturile acestuia. Iar punctul culminant a fost atunci cand i-am auzit inimioara batand- 155 de batai pe minut. Si va pot spune cert, ca a mea a stat in loc. Tremuram toata, deja ma lipisem de patul acela si eram doar emotii, cu lacrimi in ochi. Nu stiu cat timp a durat, dar doamna doctor investiga de zor.
Urmatoarea intrebare a acesteia a fost: � Vreti sa stiti ce este?!�, iar eu am ramas perplexa, pentru ca din ce citisem pana atunci, aflasem ca se poate afla un pic mai tarziu. Cu greu am reusit sa ii dau un raspuns, intreband daca nu cumva este cam devreme. Doamna doctor, foarte ferma, mi-a explicat ca a putut vedea clar, dat fiind ca eu eram foarte slaba. In cele din urma, am prins curaj:� Este baiat, asa-i?!�, iar aceasta mi-a confirmat. De aici totul devine un pic neclar, prea multe vesti intr-o zi. Prea multe emotii intr-un trup asa mic. Am ajuns pana la cer si inapoi, nu imi mai incapeam in piele� Tot ce imi mai aduc aminte, desigur, avand si dosarul lui bebe la indemana, este ca in acea zi mi-a recomandat si vitaminele prenatale, clasicul No spa si ceva pentru greata.
A ramas sa revin peste cateva zile pentru a ma interna, pentru niste investigatii mai amanuntite-analize de sange si probe de secretie pentru testele ce se fac (Torch, imunologie, microbiologie). Dar, au fost si alte teste ce au trebuit facute la privat, pe altele le-am ratat, pentru ca se faceau mai devreme in sarcina, a mea fiind destul de inaintata.
Am primit si rezultatul acestora. - Amenintare de avort cu anemie secundara, acestea fiind in stransa legatura. Mi s-au prescris si suplimente de fier, am fost programata peste o luna la urmatorul control si linistita de doamna doctor ca anemia in sarcina este destul de comuna, sa incerc sa fiu pozitiva si sa iau ce mi-a prescris. Sa nu ma lamentez, si sa am grija, ca orice simt eu, transmit si copilului.
Am plecat acasa, am inceput tratamentul� si tot nu imi puteam lua gandul de la ceea ce am simtit la prima intalnire cu puiul meu.
Dar, in acelasi timp, am ramas si cu un gol in suflet, pentru ca mi-am imaginat ca primul control o sa fie altfel. M-am simtit singura, totul presa pe umerii mei, mi-as fi dorit sa impartasesc acele emotii cu prietenul meu, dar el se afla la 2000km departare. Dupa cum am mai spus, viata merge mai departe� cu bune si cu rele.
Cam atat pentru data aceasta. Asa s-a incheiat prima mea vizita la doctor. La voi cum a fost?
Comentarii