Bloguri

Tatic norocos

  • Bebelușul nostru se află deja în cea de a 31 saptămână și ne dăm seama cât de ușor ne-a fost până acum și cât suntem de norocoși. Spun tatic norocos pentru că până în acest moment nu a îndurat zile și nopți de nesomn ori momente de schimbări bruște și dese de temperament datorate hormonilor. Eu sunt la fel de norocoasă pentru faptul că nu am avut grețuri, probleme cu mirosurile, stări de anxietate ori pofte. Sunt și mai norocoasă că am alături un om extraordinar care se bucură și așteaptă în fiecare zi venirea ștrumfului pe lume. Mai trebuie lăudați și tăticii din când în când pentru că sarcina, cel puțin în cazul nostru, este dusă 9 luni de către amândoi, în mod egal :).

    Micuțul nostru pare să se dezvolte ca la carte, în dimensiunile și limitele normale, iar spre bucuria noastră este extrem de activ și ne înveselește zilele deja. Am observat cum începem să ne atașăm tot mai mult și cum de la „hey, vorbim cu o burtă” am ajuns să comunicăm, din perspectiva noastră, cu „copilul nostru”. În următorul mesaj voi vrea sa descriu mai mult cum am ajuns de la o stare rece și neutră față de burtă-copil, la a ne topi efectiv atunci când ne gândim la el și la ce lucruri superbe vom face împreună, ca familie.

    Deja facem mici pregătiri, însă ne e teamă să facem pași mari în direcția asta. Până când nu ne ținem copilul în brate avem noi o teamă că nu ar fi indicat să aducem multe lucruri în casă. Strictul necesar precum hăinuțele cu care vine de la spital, pătuțul, pe care îl primim din partea familiei (va ajunge la noi abia în iulie) și încă câteva lucruri mărunte de strictă necesitate în primele zile, sunt mai mult decât suficiente.

    Desigur nu e totul chiar atât de roz și superb, sarcina e o povară uneori. Tocmai acum când nu pot aș vrea să merg mai des la alergat, cu bicicleta în plimbări kilometrice, cu rolele, să mă reapuc de Tae-bo și Yoga, acum îmi plac și fustele scurte pe care în mod normal nu le-aș purta niciodată,să mă distrez în cele mai dezmățate cluburi și petreceri, să merg în excursii exotice...și câte și mai câte. Dar până acum timpul a ținut cu noi, nici nu ne-am dat seama când au trecut 7 luni, așa că, să sperăm că ultimele câteva săptămâni vor trece la fel de repede și fără griji prea mari.

    Feeling ZEN!!!

     


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Vise de parinti novici

    Eu cred ca toate cuplurile devenite pentru prima dată părinți își imaginează cum va fi viața de familie în 3, alături de micuțul care vine pe lume. În contextul nostru, eu voi raman...
  • Dansatorul nostru

    Micutul nostru, la 32 de saptamani, credem ca ne mosteneste incet. Adica varianta asta vrem sa o luam in considerare in momentul in care vedem cum se misca burtica in toate partile. Noi am dansat pana...
  • Povesti personalizate

    Eu îmi amintesc cu drag de cărțile de povești din copilărie, cele clasice. Mă inspirau și își și atingeau obiectivul pentru că adormeam și intram într-o lume a viselor de fabulă. &Ic...
  • Nu e despre `daca` ci despre `cand`!

    Dificultatea cea mai mare pentru mine in timpul sarcinii e reprezentanta de .... incertitudine! Toata viata am fost obisnuita sa ma organizez cunoscand in proportie de 60%-70% ceea ce urmeaza sa se in...
  • Baby Shower in Pandemie

    Ideea de baby shower ne-a venit chiar inainte de pandemie, am reusit sa tinem secret sexul copilului, desi toata lumea isi dadea cu presupusul si incepea sa devina agasant si enervant. Unii din famili...

Din aceeasi categorie...

  • Cea de-a doua minune

    Buna seara mamici si viitoare mamici ,ma bucur ca am reusit sa fac parte din această comunitate. Ma numesc Mihaela si sunt insarcinata 33s4z. Sunt atât de emoționată su nerăbdătoare in acelasi timp ,s...
  • Timp,fericire,iubire

    Timpul trece repede,burtica creste la fel de repede!Ma bucur de fiecare moment petrecut cu familia mea. Fac multe activitati educative cu baietelul meu, ne bucuram impreuna de fiecare moment petrecut ...
  • Familia afla de bebe

    A sosit si timpul sa ii spun familiei de existenta bebelusului.Dupa dupa un test de sarcina pozitiv si prima vizita la cabinet am decis sa ne sunam familile si rudele pentru a le comunica vestea cea m...
  • Cum e sa fi mămică de 3 ferite și următorul baiat

    Bună ziua mămici azi am zis sa povestesc cum e sa fi mama a 3 copii ai însărcinată cu al 4 lea... Căldura de afara și vacanta de la grădiniță își pune cuvântul... Diminețile sunt frumoase dar serile ...
  • Inca putin.

    Mai am putin dar deja simt ca nu mai pot. Nu mai pot sa merg, sa respir. As dori sa nasc in acest moment pentru ca ma gandesc tot timpul la acel moment. Cum pe 26 martie fac cele 40 da săptămâni nu st...
  • Putem sa traiam cu salariul de 3000 lei?

    Cum se descurca o familie in România cu un salariu de 3000 Ron, salariu din care trebuie să plătească chirie, facturi si desigur mâncarea de zi cu zi si din când în când haine pentru cei mari și cei...
  • Schimbarea de mediu

    Schimbarea din mediul urban la mediul rural cu un copil. In aceasta parte am sa va spun cum a fost la noi schimbarea mediului in care am trăit. Eu si sotul ne-am născut amandoi la tara, am fost învă...
  • Experiențe de mamică;)

    Au fost si câteva săptămâni mai grele,se trezea noaptea foarte des sa mănânce..Eram epuizată si o hrăneam aproape căzând de oboseală. Am vrut sa renunț si să aleg pentru mine,calea mai ușoară, laptel...
  • Timp liber? Hahaha

    A a a, acum e toamna, da!! Hahaha, asta mi vine acum în cap. Abia acum reușesc sa stau întinsă în pat liniștită, după 2 zile pline. Ieri m a sunat o prietena sa mi spună ca mi a trimis pachet doua sac...
  • Bebe dă cu var

    În ultimele zile am fost foarte puțin activă în social media și asta pentru că m-am apucat serios de renovări. Au fost câteva zile intense de văruit și de reparații prin casă. Î...