Bloguri

Jurnal de sarcina

Emoții și dificultăți ale sarcinii S

  • Sunt Andreea (27 ani, prima sarcina) și am 32 de săptămâni de sarcină și o săptămâna de cand am intrat în Co prenatal. Mă bucur mult că nu mai merg la muncă deoarece era tare dificil drumul prin tramvai, apoi acasă înapoi, oameni care se fac că nu te văd că ai burtică, toți cu căștile în urechi sau privind nepăsători pe geam. Dar de o săptămână și ceva parca burtica creste din ce în ce mai mare, îmi este greu să urc scările pana la etajul 3, unde locuim, merg mai greu, obosesc mai repede, nu mai pot căra bagaje, chiar si statul în pat a devenit incomod. Am început să mă obișnuiesc de câteva luni cu trezitul noaptea pentru a merge la baie, cu ochii împăienjeniți de somn, chiar si soțul se trezește noaptea, de parcă si corpul lui s-ar pregătii pentru noul program alături de bebe. Nu regret nimic, nu regret faptul că am luat decizia să avem un copil, dar mi-am dat seama cât de puternice putem fii, noi femeile, toate aceste schimbări care s-au produs în corpul meu de la început până acum, grețuri, somnolenta iar acum în ultimul trimestru aceste simptome deloc plăcute, ceea ce mă face să admir mult mai mult femeile din jurul meu, femeile din familia mea, mama, bunicile mele care aveau câte 4-5 copiii și nu aveau toată tehnologia de acum pentru a se informa sau a beneficia de serviciile medicale. Cred că acum, la sfârșit sentimentele noastre, ca viitoare mămici sunt cu totul si cu totul amestecate, eu mă simt bucuroasa, recunoscătoare, emoționată, nerăbdătoare dar in acelasi timp si confuză, speriată, neliniștită.

Comentarii

2 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Alăptarea este magica

    Buna din nou, Am ajuns acasă, suntem bine amândouă, eu încă mai am dureri, operația mă ustură și pana mai ieri îmi era dificil să mă ridic din pat sau să dorm intr-o parte, însă am reușit să mă od...
  • Am născut

    Buna mămici O sa povestesc pe scurt nașterea bebelinei noastre deoarece suntem in spital acum și încă ne obișnuim una cu cealaltă. Am născut prin cezariana pe data de 11.04.23 la ora 22:45, după ...
  • Pisici și burtici

    Bună dragi mămici, Sunt iubitoare de pisici pe aici ? Eu de aproape 4 ani am două pisici și când am rămas însărcinată toate persoanele din jurul meu m-au asaltat cu diverse întrebări: ,,Mai ai pisic...
  • Pielea în timpul sarcinii

    Bună! Astăzi mă gândeam la pielea mea, la cât de frumoasa și strălucitoare era înainte de a rămâne însărcinată. In sfârșit reușisem să scap de acneea cu care m-am confruntat cam toată viața iar o data...
  • Săptămâna 39

    Dragi mămici sau viitoare mămici, Săptămâna 39 vine cu câteva schimbări în organismul meu. Nu mai pot mânca foarte mult, simt imediat senzația de plin, nu am arsuri deoarece bebe este coborâtă î...

Din aceeasi categorie...

  • Luna a 8-a

    Am intrat in luna a 8-a cu mari emotii si simt cum momentul se apropie din ce in ce mai tare, desi am multe la care ma gandesc, totusi, abia astept sa o intalnesc pe bebelina mea❤️
  • Constipația în sarcină

    Săptămână 32 a început cu analizele de trimestrul al treilea. În general, totul a fost ok, cu excepția faptului că am lipsă de fier și sunt anemică. Am început să iau suplimente recomandate de doamna ...
  • Care este cel mai frumos lucru în a fi însărcinată?

    Cred ca cel mai frumos lucru în a fi însărcinată este atenția pe care o primești de la oamenii din jurul tău, chiar dacă tu simti ca nu ești cea mai frumoasă femeie din lume, ca ai kg în plus, oamenii...
  • Cum e in concediu?

    Buna, Ma gandeam sa va impartasesc despre cum a inceput concediul meu :D Pot spune ca am trecut cu brio prin prima saptamana de concediu :)) Si ma simt si plictisita si obosita in acelasi timp, daca...
  • Raceala in sarcina

    De cateva zile baietelul a racit, viroza, laringita, febra. De asta mi-a fost cel mai frica in sarcina, de o eventuala raceala a lui pentru ca nu pot avea grija fiind la pat. Eu am nasul infundat, dur...
  • 32 saptamani

    Buna ziua! Saptamana 32 vine cu emotii si cu pregatiri intense. Deja incepem sa pregatim hainutele in dulapior si sa ne gandim la momentul venirii fetitei. A mai ramas foarte putin. Miercuri avem c...
  • 8 Martie 2024 🌷

    Iată ca a sosit și ziua de 8 Martie, ziua mamei. Pentru mine această zi a fost atât de importantă! M-am simțit cu adevărat femeie, deoarece Dumnezeu a zămislit sub inima mea o nouă viață,iar în urmă c...
  • 32 de săptămâni

    Fetelor, mai am mai putin de 6 saptamani pana la naștere. Știu ca o sa vina o perioada grea dar de abia aștept. Vineri fac 33 de săptămâni, o să nasc cam la 38. Sper să fie totul bine și acum pe final...
  • Mișcări fetale reduse sau deloc

    Bună! Nu am reușit sa mai scriu în ultima perioada, am fost internata și în spital. Dacă cumva nu simțiți ca bebe misca o zi, sau ca nu mai mișcă asa ca înainte sa nu stați acasă, sa mergeți la spit...
  • 32 de săptămâni

    Fetelor, în primul rând vreau să vă las lista cu ce trebuie pentru maternitate și câteva pentru acasă(cum ar fi detergent, balsam, ser fiziologic etc) poate ajuta pe cineva. Nu știu dacă ar mai trebui...