-
Sunt Andreea (27 ani, prima sarcina) și am 32 de săptămâni de sarcină și o săptămâna de cand am intrat în Co prenatal. Mă bucur mult că nu mai merg la muncă deoarece era tare dificil drumul prin tramvai, apoi acasă înapoi, oameni care se fac că nu te văd că ai burtică, toți cu căștile în urechi sau privind nepăsători pe geam.
Dar de o săptămână și ceva parca burtica creste din ce în ce mai mare, îmi este greu să urc scările pana la etajul 3, unde locuim, merg mai greu, obosesc mai repede, nu mai pot căra bagaje, chiar si statul în pat a devenit incomod.
Am început să mă obișnuiesc de câteva luni cu trezitul noaptea pentru a merge la baie, cu ochii împăienjeniți de somn, chiar si soțul se trezește noaptea, de parcă si corpul lui s-ar pregătii pentru noul program alături de bebe.
Nu regret nimic, nu regret faptul că am luat decizia să avem un copil, dar mi-am dat seama cât de puternice putem fii, noi femeile, toate aceste schimbări care s-au produs în corpul meu de la început până acum, grețuri, somnolenta iar acum în ultimul trimestru aceste simptome deloc plăcute, ceea ce mă face să admir mult mai mult femeile din jurul meu, femeile din familia mea, mama, bunicile mele care aveau câte 4-5 copiii și nu aveau toată tehnologia de acum pentru a se informa sau a beneficia de serviciile medicale.
Cred că acum, la sfârșit sentimentele noastre, ca viitoare mămici sunt cu totul si cu totul amestecate, eu mă simt bucuroasa, recunoscătoare, emoționată, nerăbdătoare dar in acelasi timp si confuză, speriată, neliniștită.
Comentarii