A fost prima luna, dupa 7 luni de incercari, in care nu aveam nici o asteptare. Tot prima luna in care facusem teste de ovulatie (doar de curiozitate, deoarece deja incepusem sa cunosc reactiile corpului la ovulatie). Am promis ca astept sa intarzie macar trei zile si pe urma fac test. Sotului nu i-am zis nimic. Cu o seara inainte de test, am fost la sanius si chiar am cazut de pe sanie, la un moment dat, si , din instinct, m-am strans cand am cazut ca sa nu lovesc burtica.
Pe 9 februarie, dimineata, am luat unul din cele doua teste-strip, pe care le cumparasem cu o zi inainte (dadusem 5 lei pe cutia cu 2). Dupa ce l-am facut, l-am pus deoparte si mi-am continuat rutina de dimineata. Fara pic de emotii sau deznadejde. Cand am vazut ca a aparut si a doua liniuta, pe moment, nu am avut nici o reactie speciala (poate ma asteptam, undeva, in subconstientul meu sa iasa pozitiv). Abia cand am ajuns in camera si m-am uitat la sotul meu, care dormea (era 7 dimineata), am inceput sa rad si sa plang. L-am trezit, incet, i-am aratat testul si el, ca un barbat tipic, care habar nu are cum se interpreteaza o linie rosie si a doua stearsa (care abia se vedea), s-a uitat stramb la mine si m-a intrebat: "Si e sau nu e?". "E, mami, e!!!"
Insa a fost foarte retinut in a se bucura pana la prima vizita la medic, cand trebuia sa ne confirme sarcina si daca e pozitionata cum trebuie. Dar m-am bucurat eu destul. Si bineinteles, ca am inceput sa imprastii vestea in stanga si in dreapta.
Comentarii