-
Am fost mereu mică. Am 1,62 și înainte de sarcină aveam 49 de kilograme. Pentru că primele 4 luni jumătate m-am confruntat cu disgravidie, cu simptome destul de accentuate, nici nu am putut mânca pentru a avea de unde să mă îngraș, ba chiar am slăbit în prima parte a sarcinii. Burtica era tare micuță, până la 6 luni deabia se vedea. Îmi doream să se vadă burtica pentru că eram tare mândră de ea. Oricine afla că sunt însărcinată mă întreba unde îmi e burta, dacă eu și copilul suntem okey sau dacă sunt sigură că se dezvoltă normal. Era deja frustrant. Când vreodată o să ne obișnuim să nu mai întrebăm sau să zicem chestii pe care ar trebui să le ținem pentru noi? Dacă burtica e prea mică, sigur copilul e un schilod, dacă burtica e prea mare, sigur o să fie foarte gras. Trebuie să recunosc că înainte de sarcină poate îmi scăpau și mie anumite chestii, trecând prin experiență am aflat că fiecare sarcină are parcursul ei și fiecare copil are propriul ritm de dezvoltate. Faptul că facem comparații nu ajută pe nimeni, mai ales pe viitoarea mămică care începe să își facă griji și să își pună semne de întrebare. Așa că data viitoare când stăm de vorbă cu o mămică sau cu o viitoare mămică hai să blocăm ceea ce credem sau ceea ce ni se pare și să punem empatia în fața cuvintelor noastre. Să oferim suport moral, nu critică. Să ascultăm fără să judecăm.
Comentarii