-
După aflarea veștii, socul s a acutizat în momentul când am dat vestea "bărbatului" de lângă mine, da folosesc ghilimele din motive personale pe care poate le veți înțelege unele dintre voi în următoarele rânduri.
Dansul la aflarea veștii a fost intr un fel de soc, dar mă dus de urgenta la un ginecolog cunoștință de al părinților pt siguranța (nu credea sau nu voia să creadă că sunt însărcinată). Dar după confirmare am fost convocată la o ședință de urgență împreună cu ai lui dragi părinți unde înafara faptului că am fost tratata că ultimul om mi s a Mai și insinuat ideea că acest copil nu ar fi fost al lui de către scumpă lui mama. (Cu toate că el știa in fiecare moment unde sunt cu cine sunt,el fiind cel care mă ducea și lua de la locul de muncă și cel cu care îmi petreceam și ultimile ore libere din zi (munceam aprox 16 18 ore pe zi).
In fine am trecut peste acel episod in acea noapte dar a doua zi am fost înștiințată că el nu dorește o relație cu mine și că citez "" ai făcut copilul pe ascuns fără știrea mea că sa mă ți lângă tine și să beneficiezi de pe urma mea).
Aflarea veștii legate de sarcina și postura in care fusesem pusă cu o seara in urma plus socul de dimineață au dus la declanșarea unor reacții în corpul meu foarte urate, am ajuns la urgența maternității fiind internată de urgență venită direct de la locul de munca,neavând nimic la mine înafara de actele de identitate și neavând pe nimeni altcineva in oraș care mă putea ajuta cu lucruri sau altceva. Am stat internata in spital cu diagnostic de disgravidie in stare avansată și gravă. A trebuit să ies a doua zi pe semnătură din spital pt a mă putea duce acasă să îmi iau un minim de bagaj pt că domnul in cauză a spus că el nu poate sa întrerupă munca de la firma și mai ales sa vina Intr un spital pt a-mi aduce câteva haine. Am stat internata in spital 2saptamani, timp in care mi s au făcut cate 7 litri de perfuzii pe zi, și ținut bebelușul sub supraveghere pt a nu se întâmplă ceva iar dansul înafara de 2 apeluri în care mă agresa verbal nu a făcut. După externarea din spital am fost înștiințată el (curierul fara vina ) că sunt data afara din apartame tul in care am fost oarecum obligata sa mă mut, apartament al părinților lui în care plăteam chirie, o chirie in pic mai mare decât media zonei. Pt liniștea părinților lui și a lui am fost pusă înlătură sa semnez acte cum că nu am pretentii de la el dar nici că mă voi opune in cu oastea pe viitor a corpului de către el în cazul în care el își v a dori acest lucru. În săptămâna de după externare nu am făcut nimic altceva decât am împachetat tot ce aveam și mergeam regulat la controale. Situația mea se agrava iar locul de munca nu mi a permis să mai muncesc, a trebuit să intru în concediu de risc maternal și astfel Intr o săptămână de la externare am ajuns să mă mut Intr un alt oraș la aprox 700 km distanta, în orașul natal,la părinți acasă, însărcinată cu o sarcina foarte grea și riscantă pt mine. A trebuit înafara de ani reorganiza viața de la 0 sa incep pregătirile pt venirea pe lume a unui bebeluș. Lunile au trecut făceam lunar drumuri de 700 km intre orașul natal și orașul în care îmi petrecusem până în acel moment toată viața de adult pt semnarea și depunerea de diverse hartii.
Comentarii