Bloguri

Jurnal de sarcina

Am aflat sexul copilului

  • Am ajuns în săptămâna 12 de sarcina. Am făcut morfologia de trimestru 1 și un dublu test. La morfologie mi s-au luat pe rând toate organele formate la vizualizare deoarece doctora care îmi făcea ecografiile știa situația dinainte și a preferat să mă țină o oră la morfologie să analizeze chiar tot ce era de analizat. Pe ecran vedeam deja copilul format chiar foarte bine. Vedeam capul, corpul care se încheia cu piciorușele puțin vizibile, mânuțele pe care doamna doctor abia putea să le prindă în ecograf pentru că era foarte agitat, și într-un final vezica și bazinul. După ce doamna doctor a vizualizat vezica a spus că este fetiță. Atunci inima mi sa umplut de bucurie deoarece eu asta vroiam, îmi vroiam prietena cea mai bună din viața mea. Tati a fost mai sceptic, a zis că el presimte că e băiat, na ca orice bărbat, dar a spus că important este că copilul este bine și că nu contează ce este. Eu abia acum am aflat de ce vroia el băiat, pentru că el ar trebui să aibă o grijă mai mare de ea decât de un băiat.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am aflat sexul copilului

    Am ajuns în săptămâna 12 de sarcina. Am făcut morfologia de trimestru 1 și un dublu test. La morfologie mi s-au luat pe rând toate organele formate la vizualizare deoarece doctora care îmi făcea ecogr...
  • Covid

    Ca de fiecare dată probleme. Pe data de 7 februarie 2022 a dat "norocul" peste mine. Cum am ajuns să dea un așa noroc peste mine? Simplu, prietenul meu a luat covid de la muncă. Pe data de 7 m-am trez...
  • Minunea mea

    A treia sarcina. Cine spune că a treia oară nu e cu noroc? Decembrie, sărbători, cadouri, dragoste, iubire, cea mai frumoasă lună din an. Crăciunul l-am petrecut în familie, iar de revelion ziua mamei...
  • Sarcina pierduta

    Am plecat la București, după o noapte nedormită, chinuită de gânduri, rugăciuni ca totul să fie bine. Cu mine au fost iubitul meu și sora lui care m-au încurajat pe tot parcursul drumului și îmi tot s...
  • Sarcina cu risc

    După cum spuneam în blogul anterior rămăsesem la emoția aflării cu exactitate a sarcinii. De abia acum vine greul... În săptămâna a 7-a mi-am ales doctorul cu care vroiam să nasc, doctora care mi-a c...

Din aceeasi categorie...