-
A treia sarcina. Cine spune că a treia oară nu e cu noroc? Decembrie, sărbători, cadouri, dragoste, iubire, cea mai frumoasă lună din an. Crăciunul l-am petrecut în familie, iar de revelion ziua mamei mele. Am fost pe 1 ianuarie pe la ea cu logodnicul meu să îi dăm un cadou și să mâncăm o bucățică de tort. Mami are o cățelușă, un caniche negru, care este un fel de copilul ei. Faza cea mai tare și poate nu vă vine să credeți dar câinii chiar simt. Cum stăteam noi la masă ea s-a urcat la mine în poală și m-a mirosit la burtă. Atunci mi-am dat seama și am zis iubire sunt însărcinată, mai mult în glumă, dar după am realizat că și la sarcina trecută ea m-a mirosit la burtă și eram însărcinată. Pe 15 decembrie ultima menstruație, pe 16 ianuarie test pozitiv. La fel ca și la celelalte sarcini m-am dus pentru confirmare. Acum pe lângă emoțiile vederii copilului mai era și frica de a nu se întâmpla iar și de a nu intra iar în depresie. La fix 3 luni de la chiuretaj s-a întâmplat minunea. Am preferat să rămân cu doctorul de la București așa că m-am dus la dânsul și mare ia fost mirarea când m-a văzut. A zis că alte femei se chinuie și ani de zile după un chiuretaj să rămână însărcinate. Am zis domnule doctor asta e minunea mea, Dumnezeu acolo sus mă iubește, cât de puțin, dar nu m-a lăsat. Așa începe povestea minunii mele și peripețiile prin care noi am trecut (că am avut ceva). Domnul doctor mi-a făcut o ecografie, a confirmat și m-a chemat la control peste 3 săptămâni. La control pe data de 26 ianuarie pe ecografie îmi apărea ca o bulă de apă prima imagine cu minunea mea, avea 6 săptămâni. Bineînțeles după confirmare mi-a dat de făcut un set de analize și rh-ul nostru de făcut, al părinților. Am fost să îmi fac analizele, ca o mică paranteză, să fii gravidă și să nu găsești locuri la cabinete pentru recoltare analize decât peste 3 luni , când tu peste 3 luni trebuie să faci alt set de analize mi se pare absurd, dar asta e trăim în România deci totul este posibil, și mai contribuim și la sistemul de sănătate cu taxe și impozite dar tot trebuie să plătim. Am plătit și le-am făcut. Analizele în regulă cu excepția rh-ului, el 0 pozitiv eu A negativ (problemă, nu gravă dar trebuia monitorizată). Medicamente nu mi-a prescris domnul doctor a spus că cel mai bine este bio (fructe și legume de la piață), dar tot am luat elevit deoarece nu prea aveam poftă de mâncare și nu mă simțeam foarte bine.
Comentarii