-
Fac terapie de aproape 4 ani si o spun cu mandrie. Terapeutul meu este o femeie extraordinara, de un profesionalism iesit din comun, alaturi de care am parcurs drumul vindecarii, cu toate reusitele si esecurile sale. Am in spate mostenirea genetica a mamelor care nu au stiut cum sa fie mame. Nu din rautate, reavointa sau ignoranta. Pur si simplu nu au stiut. Trebuie sa recunoastem ca un copil nu vine la pachet cu un manual de instructiuni. Este o mare fericire cat este in burtica, misca, ii auzim bataile inimii pe monitor la ecografie. Dar dupa ce iese? Atunci hranitul, schimbatul scutecelor, leganatul nu sunt suficiente. Are nevoie de atasament. De confort emotional. Eu nu am stiut cum sa fac asta cu primul meu copil. El a fost pentru mine schimbarea. Datorita lui am avut puterea sa intru in terapie si sa ma vindec pe mine pentrj a ajunge sa fiu mama pe care o merita din plin. Am momente cand gresesc in continuare, dar am instrumentele necesare sa imi dau seama unde am gresit si cum repar, lucru mare pentru mine care am fost crescuta cu ideea ca adultii au intotdeauna dreptate, chiar si cand e vizibil ca nu au. Si sunt sigura ca acel "pentru ca asa zic eu" a fost auzit cel putin o data in viata de fiecare dintre noi. Dar acum am puterea sa ies din tiparul de mama absenta, prea ocupata pe care l-am vazut la mama si la bunica mea. Si prin faptul ca m-am schimbat eu, le-am atras si lor schimbarea: au inceput, chiar acum, dupa atat timp, sa fie mai afectuoase si mai prezente.
Concluzia: schimbarea e in noi si conteaza sa ne placa ce vedem in oglinda. Atat timp cat avem grija de noi, fizic, spiritual si sufleteste, putem avea grija si de copiii nostri. Pentru ca ei vor oglindi emotiile noastre si vor resimti tensiunile din sanul familiei.
Fiti blande cu voi si dati-va voie sa invatati si sa va ascultati.
Comentarii