Sfantul Andrei - Sarbatoare romaneasca

Cine era Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la apostolie?

Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12  apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din  Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din  provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de  tatal lor. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul,  ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri  la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei  cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29).  A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la  cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta  era Mesia cel prezis de prooroci.

A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul  acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si  evanghelist), carora le spune din nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 36).  Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de  a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: "Ce cautati?" La care ei au  zis: "Invatatorule, unde locuiesti?" El le-a zis: "Veniti si veti vedea". Au  mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1,  37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe  Mesia" (Ioan 1, 41).

Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata  de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand (Iisus) umbla  pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe  Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a  zis: <<Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni>>. Iar ei,  indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).

Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la  inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe  Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si  doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna  cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu  prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).

Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la  propovaduire (Matei 10 si urm)>. L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile  Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat  cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata  multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost  prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei  cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in  prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit  porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).

In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa  pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua  cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa  predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit  traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri  crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la  geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub  numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul  Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a  indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra. Trebuie sa  notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr.  s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul  apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis  (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea  i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana,  care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului  respectiv numele de "Scitia" (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul  apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul  geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile  grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr.,  intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si  anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul  297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub  numele de Scythia Minor (Scitia Mica). Anexarea acestui teritoriu - inclusiv  a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti  si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol  Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in  cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine.

De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul  persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria  bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei ( 339/340) care o  preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria ( 254). Iata ce scria  Eusebiu: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au  imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut  sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia...". De  altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca  si "scitii" au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol  Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori  bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului  Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si  scitii.

In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest  apostol "a predicat in Pont, Tracia si Scita". In acelasi Sinaxar se afla o alta  stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau  Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias  (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la  31octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al  XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici  (Capadocia, Galatia si Bitinia) "in pustiurile scitice", care puteau fi situate  fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia  Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti  rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii  Negre. Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si  petrecerea sfintilor, scria ca "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti)  Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e  acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind  la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a  umblat". (sursa informatiilor: http://www.crestinism-ortodox.ro)

Traditii romanesti / 30 Noiembrie - "Noaptea Sfântului Andrei"

Ziua Sfantului Andrei se cheama si Ziua lupului sau Gadinetul schiop. Se stie  ce a simbolizat lupul pentru daci, daca insusi steagul lor avea infatisarea unui  balaur cu cap de lup. Se credea si inca se mai crede si acum ca in ziua de 30  noiembrie, lupul devine mai sprinten, isi poate indoi gatul teapan si nimic nu  scapa dinaintea lui. De aici si credinta ca "isi vede lupul coada". Ziua se  serbeaza prin nelucru in casa, ca sa nu strice lupii vitele. Primejdia nu este  numai pentru vite, ci si pentru oamenii care indraznesc sa plece la drum, in  ziua cand porneste si luparia.

In noaptea de 30 noiembrie lupii se aduna, iar Sf. Andrei imparte prada,  pentru iarna care incepe, fiecarui lup. Ca sa-si apere gospodaria de lupi, se  obisnuieste si astazi la tara sa se unga tarusii de la poarta, ferestrele si  pragul usilor cu usturoi. In unele parti se ung cu usturoi chiar si fantanile.  Alti gospodari fac o cruce de ceara si o lipesc la vite, insa numai la cele de  parte barbateasca: boi, berbeci, armasari, tapi, si anume pe cornul din  dreapta.

Tot din cauza lupilor nu se matura toata ziua, nu se da gunoiul afara, nu se  ranesc grajdurile, nu se piaptana, nu se fac zgarieturi, nu se face pomana si nu  se da nimic cu imprumut. Daca stapanii casei nu muncesc, lupul nu se poate  apropia. Totusi, cand soarta scrie altfel, primejdia nu se poate indeparta, caci  peste cele hotarate de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte  vorbesc toate animalele, dar cine le asculta ce spun, moare. La miezul noptii de  Sf. Andrei se deschid cerurile.

Noaptea strigoilor

In credintele poporului roman de pretutindeni, in noaptea de catre Sf.  Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umbla strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt  spirite ale mortilor, care nu ajung in lumea de "dincolo" dupa inmormantare, sau  refuza sa se mai intoarca "acolo" dupa ce isi viziteaza rudele, la marile  sarbatori calendaristice.

Strigoii morti devin foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor  apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte. Dupa relele provocate si locul  unde activeaza, ei pot fi de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de  foc. Ei calatoresc pe Pamant si pe ape, strigand si miorlaind, calare pe melita,  pe coada de matura, pe butoi sau in butoi.

Prin unele parti, se crede ca acesti strigoi iau coasele si limbile de melita  pe care le gasesc pe afara, prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se  bat cu ele. Femeile au grija ca asemenea obiecte sa nu fie lasate afara. Se mai  spune ca ei danseaza pe la raspantiile drumurilor, pana la cantatul cocosilor.  Ei se bat cu strigoii vii, adica cu strigoii-oameni. A doua zi, acestia se  cunosc dupa zgarieturile ce le au pe fata.

Babele sau oamenii-strigoi, inainte de a iesi din casa pe horn, se ung pe  talpi cu untura. Adeseori ei trag si clopotele pe la biserica. Cand nu au cu  cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au  luat masuri de aparare: au mancat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe  spate si la incheieturile trupului. Au uns ferestrele, usile, hornurile,  scarile, clantele usilor, boii si vacile la coarne, clestele, lada si toporul.  Pe alocuri, usturoiul este tavalit mai intai prin funingine. Unii astupa si  hornul sobei. Daca strigoii nu gasesc nici un loc pe unde sa intre in casa,  atunci cauta sa-i cheme afara pe cei dinauntru. Strigoiul vine si striga la  fereastra: "Ai mancat usturoi?". Daca omul raspunde, il muteste; iar daca tace,  se duce in treaba sa si incearca pe la cei care n-au mancat usturoi.

Noaptea vrajilor si a farmecelor

Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vraji  si farmece. Fetele masoara noua cescute cu apa pline, si le toarna intr-o  strachina, care se pune sub icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu  aceeasi cescuta, apa din strachina. Daca va mai ramane pe fundul strachinii apa,  fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc; dimpotriva, daca ultima cescuta  va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita.  In noaptea de Sf. Andrei, ca sa-si viziteze ursitul, fata isi pune sub cap 41 de  boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita.

Unele fete isi pregatesc turta, pentru ea aducand apa cu gura. Pentru acest  colac aduc apa neinceputa, iar produsele din care se prepara turta (faina si  sare) sunt masurate cu o coaja de nuca. Dupa ce au fost coapte pe vatra, fetele  isi mananca turtitele preparate, convinse fiind ca ursitii vor veni, in vis, cu  apa sa le potoleasca setea.

Fetele mai fac un colac din paine dospita, punand in mijlocul lui cate un  catel de usturoi. Dus acasa, colacul este asezat intr-un loc calduros, unde este  lasat vreme de o saptamana. Daca rasare usturoiul din mijlocul colacului, fata  cunoaste ca va fi cu noroc. Daca nu rasare, fata se intristeaza si spune ca va  fi lipsita de noroc. Unele fete merg in aceasta noapte la fantana, aprind acolo  o lumanare de la Pasti si o afunda cu ajutorul galetii. Cand fata apei este  luminata bine, fata zice: "Sfinte Andrei, Scoate-i chipul in fata  apei, Ca in vis sa-l visez, C-aievea sa-l vaz!" Atunci, apa din fantana  se tulbura si fata isi vede, se spune, chipul ursitului. Unele isi fac de ursita  cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cutite si o coasa, toate infierbantate in foc.  Dupa ce s-au inrosit, se scot afara, se sting in apa si apoi se descanta. In  seara Sfantului Andrei, toti ai casei, mai ales fetele mari si baietii, seamana  grau in cate o strachina sau glastra cu pamant. Aceluia ii va merge mai bine, va  fi mai sanatos si mai norocos, caruia i-o rasari graul mai bine si o creste mai  frumos.

Usturoi miraculos

Tot in seara de 29 noiembrie, se aduna la o casa mai multi flacai si fete. Pe  o masa, ei pun mai multe caciuli de usturoi, imprejmuite cu tamaie, smirna si  cateva lumanari de la Pasti aprinse. Pun apoi pe masa diferite feluri de  mancare, mananca, vorbesc si rad in toata voia buna, pana cand apar zorii zilei.  Fetele isi impart intre ele usturoiul, pe care il duc a doua zi la biserica,  pentru a-l sfinti preotul.

Acest usturoi se pune pe policioara la icoane, fiind bun de facut de  dragoste. In alte zone din tara noastra, pazitul usturoiului se face in felul  urmator: intr-o casa de gospodar se strang 10-12 fete, avand fiecare fata cate o  paine, trei capatani de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ata rosie si o  sticla de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masa, intr-un colt al casei, si se  acopera cu o broboada rosie. Langa lucruri, pe masa, sta un sfesnic c-o lumanare  aprinsa, care arde de cu seara si pana in ziua. Langa masa, una in dreapta si  una in stanga, stau de straja doua babe, care baga bine de seama ca sa nu se  fure din lucruri, ori sa nu puna cineva mana pe ele. Ele stau acolo neclintite  pana dimineata. La aceasta petrecere, vin si baieti cu lautari. Se canta si se  petrece pana in zori.

Cand s-a facut ziua, hora este jucata afara. Un flacau joaca in mijlocul  horei toate lucrurile fetelor, pazite de batrane. Dupa joc, fetele isi iau  lucrurile si le impart flacailor. Painea se mananca, rachiul se bea, usturoiul  se pastreaza de leac. Cand vitele-s bolnave, li se da mujdei in bors ori vin si  le trece. Daca se fura din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge  bine. Usturoiul pazit este semanat primavara. Daca pleci la drum lung, sa iei  putin usturoi cu tine.

De la pazitul acestui usturoi s-a nascut zicala: "Parca a pazit usturoiul",  care se da celui ce se cunoaste ca a petrecut o noapte fara somn. Tot in  aceasta noapte se fac observatii meteorologice: daca luna va fi plina si cerul  senin, se zice ca iarna va fi cu moina. Daca luna va fi plina si daca cerul va  fi intunecat, daca va ninge sau va ploua, peste iarna vor fi zapezi mari si  grele.

De la aceasta zi si pana la Craciun, gospodinele nu mai tes in razboi si nu  torc, de frica sa nu se supere Maica Domnului pe dansele. Sfantul Andrei este  socotit inceput de iarna, numindu-se din aceasta cauza "Andrei-de-iarna".