17 raspunsuri la acest subiect

[monicutza_bb]

Avem probleme cu copii nostri, care la inceput le-am pus pe personalitate ("Lasa draga ca au copii personalitate"), apoi pe rasfat, insa nu se mai poate.

Pe scurt, avem doi pui: Alex (baietelul) de 2 ani si jumatate si Aylin (fetita) de un an si jumatate. Suntem departe de orice ajutor, fara bunici, rude apropiate (cel putin din partea mea) si prieteni putini din lipsa de timp. Am incercat sa ii crestem cum putem mai bine, le-am oferit tot ce au avut nevoie, fara insa a ii ingropa in cadouri sau a le face pe plac la fiecare prostioara pe care o vroiau.

Cu Alex am stat acasa pana la un an, cand a trebuit sa il duc la gradi pentru ca mai aveam putin si nasteam pitica. Apoi am continuat sa stau cu cea mica acasa pana la 8 luni cand am gasit un job bun si a inceput si ea gradinita. Nu au dus lipsa de afectiune, nu au dus lipsa de atentie, si totusi sunt copii-problema.



Totul a culminat astazi, cand m-a sunat educatoarea de la gradi unde sunt amandoi ca nu ii mai poate controla. Dupa vacanta de iarna de 2 saptamani lucrurile s-au inrautatit. Aylin face o criza de nervi si plans la fiecare 10 minute, daca o atinge cineva, daca ii spune "hai la masa", daca... , daca... si pare ca se inrautateste situatia in fiecare zi. Acasa cere din ce in ce mai multa atentie, este plangacioasa, vrea tot timpul in brate si dupa ce a ajuns in brate vrea jos, mai da o tura si apoi iar in brate... am ajuns sa fac totul cu ea in brate, pentru ca nu vrea sa inteleaga ca sunt situatii in care trebuie sa o las jos pentru cateva secunde daca am nevoie de ambele maini (ca sa deschid o sticla sa ii dau apa de exemplu). Poate fi partial si de la un canin care iese zilele astea, dar de dormit noaptea doarme bustean, de mancat mananca ca de obicei si nu stiu pe ce sa mai dau vina.

Alex a inceput sa nu asculte, i se zice sa vina la masa si el zice NU si rade, minte cu nerusinare, da cu picioarele in copii, se poarta urat cu ei si le smulge jucariile din mana, tipa si urla indiferent daca are motiv sau nu, ii deranjeaza pe toti copii cu actiunile lui. Astazi, de exemplu, la pranz a asezat educatoarea saltelutele pe jos pentru siesta. Alex a inceput sa traga si sa arunce cu saltelutele, spunand ca nu vrea sa faca dodo (nici el si nici ceilalti copii). Este trimis sa reflecteze la ce prostie a facut si el tipa la educatoare, incepe sa dea cu picioarele in ea si sa faca crize de nervi.



Nu stiu cum sa abordez situatia. Am incercat sa tot gasesc scuze, motive pentru care sunt asa copii mei. Dar acum este momentul sa gasesc si rezolvari. Pentru ca acum nu mai este doar problema mea ca ei sunt asa, va fi si problema celor cu care vor sta cat suntem eu si sotul la servici.

Prietenii nostri nu ne intelegeau cand le ziceam ca nu face fata un adult la doi copii (ai nostri). Astazi educatoarea mi-a confirmat banuielile: a zis ca copii mei ar avea nevoie fiecare de cate o educatoare.

Noi nu suntem violenti, nici cu copii nici intre noi, deci nu aveau de unde sa vada violenta (ba chiar Alex refuza sa vada ceva mai dur la televizor, o secventa dintr-un film cu batai sau suspans, cere sa schimbam programul). Poate ca suntem putin nervosi, uneori obositi sau tracasati dar incercam sa nu ii respigem, sa le oferim ce au ei nevoie, sa nu tipam la ei. Ne coboram mereu la nivelul lor, le explicam la nesfarsit ce este bine si ce nu, ii laudam cand fac ceva bine, le dam dovezi de iubire (cred ca prea mult ii pupam si mangaiem tot timpul, ii alintam cu tot felul de nume haioase, facem jocuri zapacite impreuna). Ce mai, noi consideram ca avem cat de cat armonie in familie si ca nu este ceva ce i-a traumatizat sau sa aiba un exemplu negativ in familie.



Nu stiu incotro sa o apuc. Am citit articole despre psihologia copilului la varsta asta (eu insami am terminat facultatea de psihologie dar din motive nefericite nu am profesat), stiu ca au multe frustrari pe care nu le pot exprima, limbajul este o problema pentru ei, traind intr-un mediu trilingv (acasa - romana, la gradi - franceza, la televizor si cateva prietene de ale mele - engleza).



Incerc sa inteleg cum functioneaza creierasul lor, sa stiu incotro sa o apuc. Vreau sa ii crestem bine si frumos, sa devina adulti responsabili si de incredere.

Ajutati-ma putin, nu ii mai inteleg, nu ii mai pot stapani, nu stiu ce sa mai fac cu ei, totul mi se pare o lupta.





Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa Emma, in fiecare zi, ora 13





Monica + printesa Aylin Nicole (27 iulie 2007) + nazdravan de Alex (18 iunie 2006) + tati



"Happiness is nothing more than good health and a bad memory" - Albert Schweitzer

[Tala]

daca tot ai studiat psihologia poate ai intelege mai bine (decat mine) cartea "Copii sunt din Rai". Initial m-a bulversat putin (sunt atatea carti si tot atatea pareri si metode...). Spre exemplu spune acolo ca nu e cazul sa explici prea mult unui copilas de ce asa sau nu asa (nu sunt in stare sa urmareasca polologhii si sa le si inteleaga) si in principiu sa ne axam pe ceea ce fac ei bine (cand ii laudam, bineinteles). Au nevoie sa se simta ca sunt controlati (ca parintii sunt sefii) dar prin autoritate blanda. Ceea ce e rau este ca nu prea am gasit prin nici o carte sugestii pentru parinti de copii asa mici, toate sunt aplicabile de la varste mai mari, pana atunci trebuie sa ne prindem noi cam cum sta treaba (evident ca si dupa...)
Poate ca la voi isi mai spune cuvantul si stresul si oboseala pe care copiii le citesc imediat si le exprima instantaneu (la noi e lege)
mai cred si ca toti copii trec prin faze, asa ca fiti puternici, vor trece (cu putin noroc)

Bucurie!

[CristinaT]

Eu cred ca copii copiaza stresul si oboseala voastra.

In rest toate se rezolva, bine ca sunt sanatosi!



ne apropiem de 9 ani



si :)

[mariamunteanu]

Esti coplesita acum, copiii sunt nascuti la diferenta mica, nu aveti ajutor si de aceea e mai greu pt. voi, parintii, dar sa stii ca e normal sa fie asa nabadaiosi la varsta lor. Si copiii mei au avut o perioada agitata de pe la 1,5 ani pana la 3 ani. Cum nu le convenea ceva, se dadeau efectiv cu capul de podea - eram disperata. Sunt in faza in care se opun la orice, totul e cu NU in fata.

La noi a trecut si au redevenit niste copii intelegatori, linistiti si buni.

Nu e simplu pt. ei sa mearga asa de mici la gradinita, sa traiasca in mediu trilingv, faptul ca nu pot inca sa vorbeasca ii face nervosi pt. ca se simt neputinciosi.

Incercati sa fiti voi calmi, femi, nu va lasati atrasi in capcana nervilor, cand spui nu sa fie nu (dar sa fie cat mai putine interdictii). Va trece, nu sunt copii-problema, sunt copii normali.

Maria

[sorana]

Nu mi se par copii problema. Mi se par copii normali.
Vestea buna e ca trece perioada in care fac asa. Veste proasta e ca mai ai pana acolo
Monica a facut o gramada de figuri intre 1 an jumate si 4 ani. A mers la gradi de la 3 ani, pana atunci a stat cu mine si cu bona (aceeasi bona, de la 3 luni - e un fel de bunica pentru Monica). Fiind doi incerc sa inmultesc cu 2 cam ce facea fi-mea la varsta copiilor tai si ... mi-e groaza . Probabil este motivul pentru care avem un singur copil si asa va ramane. Dar ... acum, la 6 ani, pot sa-ti spun ca e foarte inteligenta si ... foarte activa. Probabil ca de fapt asta era cauza manifesterilor. Nu avea suficiente "provocari"

Sorana si Monica (6 ani)
"Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sii spera într-o rasplata, atunci chiar ca suntem o adunatura jalnica" - Albert Einstein

[monicutza_bb]

Va multumesc mult pentru raspunsuri.

Tala chiar acum ascult online un demo al cartii scrise de Dr. John Gray in engleza. Sper sa reusesc sa o cumpar online weekendul asta. Mi-ar fi placut mai mult sa o citesc in romana, dar pentru asta ar trebui sa mai astept cateva luni pana vine mama aici. Merci pt sfat.



Intradevar varsta apropiata, mediul in care cresc, timpul lung petrecut la gradinita, oboseala noastra, varsta dificila la care se afla, toate isi aduc contributia la starea lor (si implicit a noastra). Caut acum metode pentru a ii intelege mai bine, a raspunde mai potrivit la reactiile lor. Am inceput sa iau niste pastilute din plante, Rodhiola care sunt un bun adaptogen la stress si oboseala, ma ajuta sa ma calmez, sa nu explodez la orice prostioara.

Din pacate cu oboseala nu avem ce face, suntem doar noi doi, i-am dorit extraordinar de mult, ii iubim enorm si am face orice pentru ei.







Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa Emma, in fiecare zi, ora 13





Monica + printesa Aylin Nicole (27 iulie 2007) + nazdravan de Alex (18 iunie 2006) + tati



"Happiness is nothing more than good health and a bad memory" - Albert Schweitzer

[musetto]

Nu stiu ce sa zic despre copilul mai mare, dar fetita ta e de aceeasi varsta cu a mea si pot sa iti spun ca se manifesta identic! Asta desi a mea e singura la parinti. Dar merge si ea la gradinita si in perioadele in care scoala mea e mai "intensa" sta chiar mult (de la 8.30 am la 5.30 pm). Cand ajunge in bratele mele, acolo ramane , pana dimineata, fara exagerare. Si in weekend e la fel, asa s-a obisnuit sa se comporte fatza de noi, nu se joaca singura sub nicio forma, nici macar atunci cand e toata ziua cu noi. Dar eu cred ca e normal sa se comporte asa, de fapt ne duce lipsa in timpul saptamanii si chiar imi fac procese de constiinta ca nu stam mai mult impreuna (acum ca am terminat cursurile, chiar o sa ii schimb programul, o sa o las la gradinita numai cateva ore, ca sa interactioneze totusi cu copiii si sa participe la activitatile de acolo, pt ca sunt foarte frumoase). Dar daca tu ai un serviciu care implica multe ore lipsa de acasa, nu prea stiu cum poti rezolva prblema. Ideea e ca fata sta "lipita" asa, pt ca isi doreste mai mult timp impreuna cu voi si... are dreptate. Deci, in viziunea mea, ori iti faci mai mult timp pt ei (ceea ce ar fi ideal desi inteleg ca foarte greu de realizat), ori astepti sa creasca si sa treaca singuri peste etapa asta (ceea ce nu prea e de dorit). Mult succes , sper sa gasesti solutia potrivita!

[ladyJ]

Presupun ca petreci destul de putin timp cu copiii.Iar din aceasta cauza ei ´´isi cer dreptul´´ la atentie prin crize,violenta, opunere.

Nu mi se pare o situatie exceptionala, e doar o situatie tipica a doi copii care VOR ceva si nu stiu(normal) sa isi exprime dorinta, a doi copii pe care II DERANJEAZA ceva si nu pot spune pe sleau ce anume.

Primul sfat pe care ti l-as putea da, ar fi sa petreceti mai mult timp cu copilasii sa vorbiti cu ei si sa aflati care-i problema ce-i macina, sa gasiti mici compromisuri si sa lucrati ca o echipa.Stiu cum e, serviciul iti poate manca trei sferturi din viata, insa varsta copiilor nu ti-o da nimeni inapoi si e pacat sa creasca fara sa ne bucuram de toate etapele copilariei lor, atat cat este posibil

[witeflower]

Da, ai un pic de nevoie de sprijin, care poate veni si din carti, dar cred ca ti-ar prinde bine sa vorbesti si cu un specialist (psiholog, pedagog), despre cum ai putea sa redobandesti controlul (si implict calmul copiilor) acasa.

Cat despre gradi, am inteles eu gresit sau exigentele sunt cam mari pentru varsta copiilor?
Cum e posibil sa spui ca un copil de 2 ani si jumatate "minte cu nerusinare"? Ca il trimiti "sa reflecteze"(!!!) ...si nu vrea(!).
Cum e posibil ca educatoare sa dai telefon parintilor ca nu mai poti stapani niste copii asa mici?
Tu, ca mama, ai o scuza daca uneori esti depasita de situatie. Dar o educatoare ar trebui sa stie sa procedeze cu profesionalism - iar daca si pe ea o depaseste situatia, ar trebui ca altcineva din institutie sa preia controlul!
Sunt atatea metode de a linisti un copil, chiar nu inteleg cum e posibil sa lasi un copil asa mic sa arunce saltelele, iar tu, ca educatoare, sa ...asisti neputincioasa la "criza de nervi", iar apoi...sa-l spui parintilor.

Oare crizele copiilor nu sunt legate de faptul ca ii duci zilnic la "acea" gradintita si trebuie sa stea zilnic cu "acea" educatoare? Ei sunt prea mici sa-ti spuna asta in cuvinte si o spun prin comportament...

"Oamenii mari nu pricep niciodata singuri nimic. Si e obositor pentru copii sa le dea mereu lamuriri si explicatii"
(A. Saint-Exupery, "Micul print")

[avmaria]

Salut Monica - ca te stiu de la odisee - Alexandru a trecut deja prin faza "terrible two", sau "premiere adolescence" sau cum s-o fi numind in Quebec? Te intreb caci nu la toti copiii se intampla fix la 2 ani. Eu am avut noroc ca citisem inainte si nu am fost luata pe nepregatite, altfel as fi innebunit. Am mai avut noroc ca a durat putin. Copilul meu s-a transformat si retransformat in cateva saptamani practic. Daca cumva nu-ti evoca nimic aceasta faza, io inclin sa cred ca asta e cauza, si sa nu-ti faci griji, trece.

In privinta lui Aylin, mi-e greu sa ma pronunt. Tanti care-l ingrijjeste pe Vlad a avut temporar grija 2 saptamani de o fetita bebe : era cam ce descrii, se indeparta 1 m de ea si incepea sa planga. Era epuizata fetita, caci nu dormea deloc peste zi. Aceasta fetita statuse destul de mult cu mama ei inainte. Din ce-am observat eu : tanti lui fi-miu nu era deloc empatica, boscorodea non stop, si cand o lua in brate o facea in sila. Era ca un cerc vicios - fetita plangea non stop, lui tanti nu-i mai venea s-o ia in brate, si uite asa. Inclin si eu sa cred ca Aylin exprima "un manque d'affection". Dar nicidecum asta nu inseamna ca tu trebuie sa te culpabilizezi ca ai inceput sa lucrezi. Din pacate cam asta e cotidianul marii majoritati a mamicilor in occident. Un barbat care sa poata intretine o familie de 4 persoane trebuie sa aiba un salar de la bun in sus. In schimb trebuie sa reusesti sa o linistesti, vrutul asta in brate non-stop mi se pare evocator al unei lipse de siguranta. Ma gandesc ca poate faptul ca ai avut cei 2 copii la interval asa scurt nu ti-a permis sa-i tii in brate pe amandoi deopotriva.... va trebui sa reusesti sa fii o wonder - woman in putinul timp pe care il petreci cu ea. Personal am avut momente in care am preferat sa renunt la baie o zi din doua ca sa avem timp mai mult de joaca si de giugiuleala. Si o fac si acum cand timpul petrecut impreuna e prea scurt.

Ce nu-mi place mie e atitudinea cresei. Cum adica sa te sune ca sa-ti spuna asa ceva? Pai ar fi putut eventual sa te sune ca sa te cheme la o discutie. Imi inchipui ce a fost in sufletul tau. Imi imaginam ca in occident la orice cresa e si psiholog dar se pare ca nu. Altfel cum ar fi putut reactiona asa? Nu stiu zau ei ce se asteptau sa le raspunzi in urma telefonului : "sir, yes, sir, de maine totul va fi impecabil". Ei nu au si un rol de consiliere, de indrumare?
Monica, eu iti, va doresc sa treceti cu bine peste aceasta perioada dificila - care sa ramana in urma cat de repede - si momentele petrecute impreuna sa devina armonioase. Si tie multa putere sa reusesti sa te arati mereu disponibila pt copii, oricat de obosita ai fi.

PS : si un sfat ^prietenesc : nu va mai uitati la filme cu batai sau din astea - sau de orice fel - cat timp copiii nu sant culcati. Dati-l incolo de televizor, petreceti timpul impreuna. Si puneti o muzica linistita pt copii la CD. Sincer urasc obiceiul foarte romanesc de a avea televizorul aprins in fundal. Fara suparare ...