211 raspunsuri la acest subiect

[andacos]

.Cael a procedat ca un barbat adevarat...s-a saturat sa-i fie bine si fugit tiptil tiptil denota calitatea lui...execrabila.precis il enerva adevarul si  ii pregatea o razbunare....sa o doara,asa.

Eu cred ca tu judeci dupa masura ta,situatia.Probabil ca asa ai proceda tu,si de asta extinzi si la altii...

 

Mi-a placut aia cu cirnatul si porcul! E ceva adevar totusi in ea.

[marius]

Probabil eu, in calitate de barbat (la fel ca milioane de alti barbati), nu am sa gust aceste afirmatii (si) la adresa mea, le consider jignitoare (la fel ca inca vreo doua mai sus) pentru ca sunt mizerii verbale, si imi voi rezerva dreptul de a nu mai raspunde in viitor celor care le-au scris fara sa ne suparam unii pe altii. Pe romaneste nu ma cobor la acest nivel si am sa ignor persoanele in cauza. 

[eumada]

n-am zis ca n-are dreptate.am zis ca forma in care o spune e cam dura.

[andacos]

Marius,ai dreptate!

 

Sunt jignitoare...pe mine ma mira nonsalanta cu care le scoate eumada.Ca si cum detine adevarul absolut.

[eumada]

Probabil eu, in calitate de barbat (la fel ca milioane de alti barbati), nu am sa gust aceste afirmatii (si) la adresa mea, le consider jignitoare (la fel ca inca vreo doua mai sus) pentru ca sunt mizerii verbale, si imi voi rezerva dreptul de a nu mai raspunde in viitor celor care le-au scris fara sa ne suparam unii pe altii. Pe romaneste nu ma cobor la acest nivel si am sa ignor persoanele in cauza. 

Hai ma,serios?Mda nu stii nici de gluma nici de nic`...

[eumada]

Nici eu nu pot fi roz....cu fundite.

[Panseluta123]

Da.... asa cum esti tu perfectionista, implicata, om de actiune care vrea azi/acum/asa, in egala masura exista oameni care nu sunt asa ceea ce nu inseamna ca nu au alte calitati. O relatie care functioneaza se bazeaza pe aceasta calitate reciproca de a accepta ca cel/cei de langa tine pot sau sunt altfel si cu toate acestea conteaza mai mult aspectele acceptable decat cele mai putin acceptabile. Aceasta calitate reciproca se numeste intr-un singur cuvant "compromis". Este o arta si o calitate aceea a compromisului. Uneori reusim si viata regleaza ceea ce este de reglat pas cu pas, alteori nu reusim, motivatiile fiind diverse si atunci nu exista o relatie sau se deterioreaza pana dispare. Ambele variante sunt la fel de probabile si de acceptabile. Ideea este sa fim corecti si realisti.

 

Stiu Marius sa fac compromisuri... de fapt cred ca greseala mea a fost ca am facut prea multe. Chiar am pornit de la o premisa gresita? Intre noi a fost o dragoste foarte mare la inceput, altfel nu puteam ajunge impreuna la cat eram de diferiti. Nu am putut sa cred pana in ultimul moment ca in el nu exista nici urma de ambitie (pe care eu incercam sa o "trezesc"). Era asa de mult sa-i cer sa incerce sa fie pe picioarel lui la patruzeci si ceva de ani? Aiurea era ca, pe masura ce primea mai mult, devenea tot mai arogant, in loc sa se ambitioneze si sa faca el mai mult!

Chiar e gresit sa-ti tratezi partenerul ca pe rudele de sange? De-a lungul timpului au fost persoane care m-au intrebat, mai mult sau mai putin direct, de ce stau cu el, ce anume iubesc la el? Si nu aveam un raspuns concret, nu il iubeam pentru ceva anume, asa cum era, era partenerul meu... e ciudat nu? Nu prea merge dragostea neconditionata in cuplu... adica un copil il iubesti si daca face numai prostii, e al tau, nu ai vrea sa-l schimbi cu altul...

[marius]

Sa fie teama de singuratate? Mai puternica decat neajunsurile partenerului?

[Panseluta123]

 Stiu ce vorbesc ca asa a fost casnicia mea, care a esuat. Eu am incheiat-o, si a durut al naibii de rau ca pe langa suferinta proprie ai de-a face cu suferinta unui pui care nu intelege de ce parintii lui nu mai sunt impreuna. Controlul asta e o boala si mi-au trebuit ani sa inteleg ca nu e treaba mea sa-l judec pe al meu ca nu responsabil, asa era si cand l-am luat dar am crezut ca se schimba. Treaba mea e sa vad daca pot sa traiesc pana la sfarsitul vietii cu o persoana cu care nu rezonez pe nici un plan. 

 

Inseamna ca intelegi ca poti suferi si dupa ceva ce stii ca nu merita plans...

La mine controlul nu e o boala, as fi lasat tot din mana intr-o secunda daca el era genul de barbat pe care sa te poti baza ca rezolva tot, indiferent de problema. Cunosc un cuplu mai diferit, cam cum eram noi, ea cu o cariera ok, el doar cu liceul - si a rezistat (sunt destul de in varsta). Dar un barbat mai serios si mai muncitor decat acela e greu de gasit. Trebuie sa fie foarte confortabil macar acasa sa nu te doara capul de toate problemele administrative (eu si la serviciu am multe responsabilitati... sunt satula pana peste cap de control). Ca am gresit in momentul in care am crezut ca, in ciuda diferentelor, va merge, e evident...

 

Poate Marius, sa fie si teama de singuratate. De fapt nu e propriu-zis

teama, dar eu stiu foarte bine despre mine ca sunt facuta sa functionez intr-o relatie si nu de una singura. Si am pus tot in aceasta relatie, de asta e greu sa accept un astfel de final. Nu poti sa duci pe cineva la gara si sa-l imbratisezi de ramas bun (m-a sunat tot timpul cand am fost plecata, si cand am ajuns, si cand ma intorceam seara, si de noapte buna si dimineata... si intre timp isi facea bagajul...).

 

Madalina, nu cred ca a fost gandita ca o razbunare, ci doar s-a protejat pe el - de ce sa-i fie greu (nu ar fi fost prea lina o despartire acum), cand a putut pleca linistit, fara nici un repros (dupa ce am ajuns eu acasa si-a inchis telefonul ca sa nu fie deranjat). Culmea e ca tot el considera ca a suportat prea multe in aceasta relatie... probabil nu va intelege niciodata restul. Cand accepti atatea de la o femeie, timp de atatia ani, eu raman la parerea ca ai o datorie morala sa o sustii si sa o protejezi la momentul unei despartiri. Macar atat sa faci... dar el s-a ales pe sine si in actul final...

Editat de Panseluta123, 21 septembrie 2014 - 18:03 .

[Fleurdelise]

Sa fie teama de singuratate? Mai puternica decat neajunsurile partenerului?

O intrebare foarte pertinenta. Ar fi interesant in subiect pe tema asta.