Da, da ...mai, eu sunt sigura ca Aqai stie ce face ...si stie ce spune si ce nu ne spune.
Cred totusi ca lupta ei e ceva mai mare din cauza dislexiei ...care este ca scanteia comportamentului agitat ...
Da, e lupta mare cu dislexia si o lupta si mai mare cu eticheta pe care un astfel de copil o capata. De la ceilalti copii, de la adulti. Eticheta din cauza careia oamenii din jur nu reusesc sa vada adevarata valoare a copilului si asta este dureros pentru parinte, frustrant pentru copil - oricat de mic e, simte.
Eticheta peste care putini pot trece pentru a ajunge la miez si a porni de acolo in educatia lui.
Revin la prietena mea sa va explic cam la ce m-am referit. Toata lumea stie despre baiatelul ei ca este putin altfel. Acuma la scoala chiar daca nu a facut ceva, orice se intampla rau toti copiii dau vina pe el. E mereu suspectul de serviciu.
Si asta il doare pe copil. Si il schimba. Ajunge sa se poarte si mai rau pentru ca nimeni nu-i spune ca e bun.
Nimeni nu-l invata sa caute particica buna din el si nu-i ofera nenorocita aia de prezumtie de nevinovatie. Particica aia care este la fel cu a celorlalti copii.
====
Am cunoscut 2 copii cu ADHD: o fetita de 3 ani si o fetita de 11 ani.
Acesti copii nu se pot confunda cu copiii nazdravani, nelinistiti, turbo-dinamici, fara stare, hiperactivi.
Mi s-a rupt sufletul. I-am cunoscut in societate nu la ei acasa. Erau ocoliti si marginalizati de ceilalti copii.
Nu vreau sa ma intelegeti gresit: o data ce ati vazut un copil cu ADHD veti intelege imediat ca nu e doar un copil agitat.
De aia o inteleg pe Aqai si ii cunosc dimensiunea suferintei si lupta pe care o poarta zi de zi.
Si frica. Nelinistea. Alea care te trezesc in toiul noptii cu fiori pe sira spinarii. Si nevoia ei de Zen. Si cat de greu e sa tii balanta intre 2 copii cand unul are nevoie de mai multa atentie decat celalalt.