ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
A-ti prefera unul dintre copii nu inseamna a-l iubi mai mult, ci mai degraba a-i aprecia mai mult anumite calitati, altfel spus inseamna a avea anumite afinitati. O astfel de preferinta, bazata pe afinitati, ar putea fi in avantajul copilului, ajutandu-l sa-si descopere propriile aptitudini, preferinte, abilitati.
Pentru foarte multi oameni, fie ca sunt sau nu in masura sa judece aceasta situatie, ideea ca un parinte isi iubeste copiii in mod diferit, favorizandu-l pe unul sau pe celalalt, este ceva inacceptabil, daca nu un fapt condamabil si imoral, cel putin ceva greu de conceput. Si totusi, lucrurile nu sunt chiar atat de categorice si nici chiar atat de simple, atunci cand esti parinte a cel putin 2 copii. Rezultatele recente ale unui studiu britanic la care au participat 1237 de parinti, publicate de The Telegraph, au scos la iveala faptul ca, cel putin in Marea Britanie, 62% dintre parintii care au cel putin 2 copii admit ca il prefera pe unul dintre acestia. La prima vedere pare monstruos. Se pare insa ca nu este chiar asa…
Specialistii care au facut studiul, precizeaza ca aceasta tendinta de a prefera pe unul dintre copii nu tine, de cele mai multe ori, de afectivitate, ci mai degraba de felul in care este distribuita preferential atentia. Aproximativ 8% dintre parintii intervievati admit ca isi trateaza in mod diferit copilul preferat si trebuie precizat ca in 25% dintre cazuri este vorba despre copilul mai mare. Aceasta preferinta se datoreaza in principiu faptului ca parintele poate impartasi mai multe experiente cu un copil mai mare decat cu unul mai mic. Mark Pearson, autorul studiului, explica faptul ca cei mai multi dintre parinti sunt constienti ca nu pot acorda aceeasi atentie tuturor copiilor lor, din simplul motiv ca fiecare copil este diferit. Studiul britanic nu este singular. De altfel, el vine in continuarea unei alte cercetari, realizate in 2009, la Bristol, in care au fost implicate 14000 de familii. La randul sau, studiul respectiv, scotea in evidenta faptul ca parintii au tendinta sa acorde o atentie mai mare copiilor mai mari, ceea ce ar putea avea repercusiuni asupra nivelului IQ al celor mai mici.
M-am gandit de multe ori la vesnica intrebare, daca il iubesc pe unul mai mult decat pe celalalt? Raspunsul e: NU, insa simt iubirea pentru ei diferit. Nu o pot cuantifica, nu o pot masura insa stiu ca i iubesc pe fiecare in alt fel insa nu mai mult sau mai putin. (Miriluta)
Preferinta catre unul din copii nu se manifesta, de regula, la varstele mici. Cu cat copilul este mai mic cu atat instinctele noastre materne / paterne sunt mai puternice. Cu cat copilul creste, isi defineste personalitatea, este independent si sta pe propriile picioare cu atat instinctele noastre scad in intensitate si se creeaza intre noi si copiii nostri o relatie intre doi oameni (chiar daca ei vor ramane copiii nostri pana in clipa in care vom muri). (MariaG)
Pentru unii pare ceva oribil, pentru altii este un fenomen absolut firesc. Cazurile in care un parinte isi marturiseste deschis preferinta pentru unul dintre copiii sai sunt totusi destul de rare, desi astfel de situatii nu sunt neaparat foarte rare, ci dimpotriva. Un astfel de subiect este mai curand tabu si asta se datoreaza mai ales judecatii involuntare carora sunt supusi adesea parintii care indraznesc sa afirme ca isi iubesc in mod diferit copiii. Psihanalistii vin insa in sprijinul parintilor care isi afirma aceasta dragoste diferita, spunand ca este un fenomen absolut firesc. Fiecare copil este o persoana unica, diferita de fratii si de surorile sale. De aceea este firesc ca parintele sa relationeze diferit cu fiecare dintre copii, in functie de potrivirea sau nepotrivirea dintre propriile afinitati si cele ale copiilor.
Nu, nu-i normal, dar se intampla des. Parintele il poate prefera pe copilul care-i seamana, sau care se apropie de tiparul ideal din capul sau... Nu cred ca-ti poti iubi cu adevarat copilul si sa nu-l placi ca persoana, aia nu e iubire, e datorie implinita mai bine sau mai rau, fata de o persoana pe care n-o cunosti cu adevarat, n-o accepti si n-o intelegi. (Olympia)
Si eu sunt tot in categoria cu nu inteleg cum poti sa-ti iubesti copiii diferit, sa nu-i placi sau sa ai preferinte. am o sora si per ansamblu cred ca fiecare am crescut echilibrat si simtindu-ne pe deplin iubite. Cred ca parintii ne iubesc in mod egal si desi sora-mea a avut drepturi si libertati largite fata de mine nu o pun pe seama preferintelor ci pe seama faptului ca ai mei au invatat din greselile lor si s-au adaptat timpurilor. La randul meu am doi copii, firi complet diferite, ii iubesc enorm pe amandoi, fix la fel, nu mi-as inchipui viata mea fara unul din ei. Si ii si plac enorm taman pentru ca sunt firi diferite si se complimenteaza asa frumos. Ii cert cand e cazul si nu imi fac griji sa tin balanta nici eu nici ei, pentru ca nu ii cert de aiurea ci fix pentru faptele lor. (Marina)
Adesea insa, aceasta preferinta se manifesta aparent neconditionat fata de primul copil, iar explicatiile, atatea cate sunt, sunt de natura psihologica. Primul copil este cel care aduce cu sine statutul de parinte si de aceea legatura care se creeaza este extrem de puternica. Al doilea copil aduce cu sine frica de a nu trada iubirea pentru primul nascut, o frica subconstienta, pe care nimeni nu si-o planifica. In plus, al doilea copil vine impreuna cu o serie de asteptari pe care le avem din experienta primului, insa, de multe ori, aceste asteptari sunt bulversate, incepand chiar de la simptomele sarcinii. Tot ceea ce stiam dinainte sau ni se parea ca stim, devine inutil, iar sentimentul este adesea frustrant.
Ne iubim toti copiii din tot sufletul si suntem mandri de ei pana la cer si inapoi. Si, totusi, pe fiecare il iubim in alt fel. Pentru ca fiecare e altfel. Unul dintre ei poate avea nevoie sa fie incurajat in mod constant in timp ce celalalt are nevoie sa fie temperat in mod constant. Unul e sensibil si timid, altul e curajos si un al treilea (acolo unde exista) este lipicios si tot timpul cu zambetul pe buze. Cu unul dintre ei rezonam mai bine decat cu ceilalti. (MariaG)
Nu cred ca asa cum un copil isi iubeste si mama si tatal, dar se simte mai apropiat de unul dintre ei, parintele isi iubeste copiii, dar are o preferinta pentru unul dintre ei. Important e ca parintele sa incerce sa nu faca diferente (sau sa nu faca diferente prea mari...). (anamm)
O alta situatie pe care o invoca psihanalistii este legata de cazurile in care un copil este mai putin preferat din cauza ca ii evoca parintelui ceva neplacut, o persoana pe care nu o agreeaza etc. Este vorba, spre exemplu, de acei copii care amintesc de cineva din familie, din cauza unei trasaturi mostenite, a unui defect de care sunt complexati, de fapt, parintii insisi.
A-ti prefera unul dintre copii nu inseamna a-l iubi mai mult, ci mai degraba a-i aprecia mai mult anumite calitati, altfel spus inseamna a avea anumite afinitati. O astfel de preferinta, bazata pe afinitati, ar putea fi in avantajul copilului, ajutandu-l sa-si descopere propriile aptitudini, preferinte, abilitati etc. De asemenea, acest mod de a fi preferat poate reprezenta un impuls in construirea caracterului. Spre exemplu, daca copilul va fi constient ca mama il place pentru ca este ordonat sau ca bunica il apreciaza pentru ca are simtul umorului, isi va cultiva aproape instinctiv aceste calitati. La randul sau, un copil poate avea preferinte pentru unul dintre parinti, pe baza acelorasi afinitati, ceea ce nu inseamna ca nu isi iubeste ambii parinti. Mai curand decat preferinte, exista un soi de aliante care se incheie tacit in sanul familiei si care au un rol pozitiv, de a echilibra eventuale tensiuni ce pot exista.
Poti sa-ti iubesti copiii la fel de mult si sa ai, totusi, o afinitate catre unul dintre ei. Cred ca, in unele cazuri, poti sa-ti iubesti copilul si, totusi, sa nu-l placi. Cred ca, atat timp cat esti corect si cat celalalt parinte e mai apropiat emotional de celalalt copil, totul e in regula.(Tilia)
Atata timp cat diferentele nu sunt traumatizante si parintele este impacat si multumit cu ceea ce face pentru copiii lui, nu cred ca e cazul de vreo vina. (Buflea)
Da, se poate. Mi se pare uman ca uneori / deseori sa rezonezi mai mult cu unul dintre copii. Si da, nu tot ceea ce vad la copil / copii imi place. Nu e nicio tragedie, dar nici nu ma bag cu capul in nisip. Cred ca se numeste realism. Si ce are aceasta de-a face cu dragostea? Nu ii iubesc pentru "perfectiunea" lor. Ii iubesc pur si simplu. (ruxandra_sb)
Preferinta in sine nu este un pericol, insa gestionarea ei poate deveni periculoasa. Psihologii avertizeaza ca pericolul apare atunci cand preferinta se transforma in privilegiu. Iar atunci cand un copil marturiseste parintelui sau altcuiva ca se simte neglijat in favoarea celuilalt frate, ar trebui tras un semnal de alarma. Sentimentul de nesiguranta afectiva este foarte periculos pentru dezvoltarea psihica a unui copil, afectandu-i atat relatia cu fratele (care pare sa fie cel preferat de parinti), cat si propria personalitate in formare. Pe de alta parte, pericolul exista si pentru copilul asa-zis preferat, acesta putandu-se simti la un moment dat obligat sa joace un rol, sa faca cutare sau cutare lucru doar de teama sa nu-si piarda statutul de copil preferat.
Intotdeauna va exista o diferenta. Parintele "tine" cu cel mai slab, asta nu inseamna ca il desconsidera sau nu-l iubeste pe cel puternic. Parintele poate rezona mai bine cu unii decat cu ceilalti. Nici comportamentul copiilor fata de parinti nu este acelasi...iar asta influienteaza.(Rufus)
Asa este suntem oameni, avem sentimente, trairi diferite, eu zic in definitiv ca e normal sa simti diferit,doar ca trebuie sa stii foarte bine sa maschezi lucrul asta.(andacos)
E adevarat ca suntem fiinte umane cu preferinte, cu propriile filtre de perceptie, dar ca parinti trebuie sa ne echilibram balanta emotionala. Indiferent ca unul dintre copii are ochii mamei sau temperamentul tatei. Sau e mai descurcaret, mai volubil sau mai istet. Sufletul fiecarui copil salasluieste in sufletul parintelui care i-a dat viata. Si acesta este locul primordial pe care trebuie sa-l ocupe fiecare copil in viata / perceptia / emotiile unui parinte. (Ellyshor)
In primul rand, spun psihologii, ar trebui sa nu dramatizeze situatia si sa o tina sub control. Preferinta pentru unul dintre copii poate fi ceva de moment si se poate schimba pe parcursul anilor. De aceea, este extrem de important ca ea sa nu fie declarata fata de copii. A le vorbi despre acest lucru ar putea raci definitiv relatiile intre ei. Lucrurile ar trebui sa evolueze de la sine si, atata timp cat nu o iau razna, totul va decurge firesc. Din contra, daca simpla preferinta pentru trasaturile de caracter ale unuia dintre copii se transforma in prilej de a denigra pe celalalt copil, prin comparatii repetate, in defavoarea lui, atunci este cazul ca parintele in cauza sa ia masuri fata de propriul comportament, adica sa se adreseze unui specialist. In orice caz, copiii trebuie tinuti departe de aceasta situatie nefericita. La fel si celalat parinte, care nu are cum sa fie in masura sa schimbe ceva.
Majoritatea n-o sa recunoasca in veci. Si cu copiii adulti, si tot o sa spuna ca si-au iubit in mod egal copiii, ca nu au favorizat pe niciunul, ca… Pentru ca in capul lor asta este de fapt realitatea, indiferent de modul cum s-au comportat de fapt cu copiii. (A_Iulia)
Sau te-ai gandit macar cum ai reactiona daca ai ajunge la un moment dat in situatia de a-ti prefera unul dintre copii? Impartaseste-ti opinia pe forumul DC si afla mai multe despre ce cred parintii din comunitatea DC in legatura cu acest subiect in acesta discutie foarte interesanta de pe forum.
 |
Copilul unic la parinti: despre crestere si educatie
Se spune de multe ori despre copiii care sunt singuri la parinti ca-s egoisti, singuratici, rasfatati peste masura si convinsi ca doar lor li se cuvine totul. Dar acestea sunt doar idei… ... citeste mai departe |
 |
Copilul singur la parinti
Deseori auzim, ca un stereotip de altfel - ca un copil singur la parinti e obraznic, rasfatat sau egoist - exact sau numai ca urmare a faptul ca e singur la parinti. Vestea cea buna, sustinuta de… ... citeste mai departe |
 |
Cat timp petrecem cu copiii nostri?
Ideea de a-mi creste copilul cu cheia de gat mi-a produs intotdeauna fiori. Si asta poate pentru ca eu nu am fost nevoita sa cresc astfel, desi copilaria mea apartine unei epoci in care a creste… ... citeste mai departe |
Forumuri specializate ale comunitatii
Cabinetul Psi - Psihologie
Forum specializat de psihologie. Intrebari si raspunsuri la intrebarile ce ne framanta.
autor: redactor Anamaria Ghiban - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2013