Bloguri

Nasterea unui bebelus mare la Filantropia

  • Azi se face 1 luna de cand mi-am tinut prima data in brate ghemotocul meu de iubire, fetita mea, cel de-al doilea copil al meu. Mi-am dorit mult sa adaug in jurnalul de sarcina si experienta nasterii la Filantropia, nastere naturala, cu toate aventurile prin care am trecut pentru ca nu este o poveste chiar obisnuita de nastere. Ca o paranteza, multumesc echipei Despre Copii pentru Geanta Bebelusului! Am primit multe produse utile si, pe deasupra, am luat geanta la spital si mi-a fost de un mega ajutor! Din pacate, ultimele saptamani de sarcina au fost dificile, cu suisuri si coborasuri, si nu am apucat sa scriu un articol separat despre primirea gentii 😔. Revenind la subiectul articolului meu, vreau sa mentionez ca, inca de la inceput, sarcina mea a fost diferita de prima, cu mai multe stari de greata, o oboseala extrema si contractii Braxton Hicks de la mijlocul sarcinii care au devenit dureroase inca din saptamana 34. Toate acestea m-au dus cu gandul la o nastere prematura sau, in orice caz, inainte de 39 de saptamani. Au fost in ultimele 2 luni cateva momente critice cand am crezut ca mi-a pornit travaliul. Am avut contractii dureroase, destul de regulate, dar care au trecut dupa NoSpa. Presiunea capului lui bebe in zona pelvina era atat de mare si dureroasa incat faceam cativa pasi si ma opream de durere. Nici de plimbare nu am avut parte in ultimele saptamani. Cum am spus, o experienta total diferita de prima (cand la 14 saptamani faceam drumetii pe munte iar la 39 de saptamani m-au luat contractiile intr-o noapte si aia a fost, nu m-au mai lasat pana am nascut). Ajunsa la control la 39 de saptamani si 5 zile, cu un bebe estimat ecografic deja la 4300 g, doctora mea (dr. A. C., un medic absolut minunat care comunica cu pacienta si empatizeaza cu starile si sentimentele sale) a luat decizia, pe baza controlului ginecologic, sa forteze usor colul si sa incerce sa provoace travaliul. Odata cu aceasta interventie, mi-au pornit contractiile. Era ora 13 cand am decis totusi sa plec acasa si sa le monitorizez din confortul caminului meu. M-am pregatit fizic si psihic de revenirea la spital si am stat in pat, monitorizand contractiile. Devenisera foarte dureroase si la intervale scurte. Pe la ora 20 ne-am imbracat sa mergem spre spital. Pregatiti sa iesim pe usa, m-am asezat 5 minute pe pat si am realizat ca incetasera contractiile 😳. Ne-am schimbat frumusel, si eu si sotul, si ne-am pus in pat sa ne culcam, numai ca bebelina mea avea alte planuri - sa ma mai tina puțin in șah! 😄 Asadar, la scurt timp de cand m-am asezat In pat incep din nou contractiile, de data aceasta ceva mai neregulate dar la fel de dureroase. Ne decidem la ora 22:00 ca nu este intelept sa stau asa cu durerile peste noapte, mai ales ca luasem si NoSpa si nu parea sa aiba efect. Ne luam bagajul, imi sarut baietelul care dormea, cu lacrimi in ochi la gandul ca totul se va schimba pt. el, si plecam la spital lasandu-l acasa cu bunica. Ma internez dupa un control ginecologic la care medicul de garda observa o dilatatie micuta, de aproape 2 cm insa la aparat contractiile mele, pe care eu le simteam dureroase, nu se vedeau. Mi s-a administrat un NoSpa injectabil iar in 2 ore durerile dispar. Definitiv! 😶. A doua zi, doctorita mea ma pune sa aleg din 2 optiuni - a merge acasa si a mai astepta cateva zile (doar ca bebe deja se apropia de 4,5 kg...) sau a induce nasterea. Desi, profesional, doctorita a procedat ca la carte, ar fi fost mai bine sa nu fi fost eu cea care ia decizia. M-am temut de inducere, m-am temut de durere, mi-era dor de fiul meu de care nu ma mai separasem pana atunci si am spus ca vreau sa plec. Din pacate, politica spitalului este de a nu externa nicio pacienta mai devreme de 24 de ore de la internare, aspect pe care l-am aflat abia dupa pranz. Asadar, am fost obligata sa raman inca o zi si o noapte. Asa am ajuns sa fac 40 de saptamani de sarcina in spital. In dimineata celei de-a doua zi de internare mi-am luat inima in dinti si am cerut inducerea nasterii. De ce sa mai merg acasa la 40 de saptamani doar ca sa ma intorc peste cateva zile, posibil sfarsind tot prin a mi se induce nasterea? Doctorita mea a fost de acord iar la ora 8 am fost anuntata ca urmeaza sa incepem procesul de inducere a nasterii. Ma asteptam la dureri inimaginabile, travaliu lung, poate sa nu ma dilat complet insa totul a decurs asa de repede ca nici nu imi venea sa cred! La ora 8:30 mi s-au monitorizat contractiile si bataile inimii bebelinei. La ora 9 mi s-a inserat branula si mi s-a pus perfuzia cu Oxitocina. Contractiile au inceput repede si suportabil. Moasa a ajustat de 2 ori cantitatea de oxitocina ca sa imi grabeasca contractiile. Cand lucrurile au devenit ceva mai serioase, cu contractii la 3 minute si destul de dureroase, moasa mi-a dat un sfat mega util: "Nu te vaita, nu tipa in timpul contractiei pt. ca nu te ajuta! In schimb, foloseste-ti energia pt. a inspira adanc si a expira usor pana trece." M-a ajutat enorm! Am observat ca in picioare si inspirand adanc imi controlam mult mai bine contractiile. Asadar, cu 2 fire legate de mine, m-am plimbat incolo si-ncoace pe o distanta de juma' de metru cat imi permiteau firele! Ma opream doar in timpul controalelor medicului cand eram nevoita sa stau jos, intinsa. Asa am ajuns la ora 13. In acest moment moasa ma controleaza, imi spune ca am 5 cm dilatatie si ma intreaba daca vreau epidurala sau optez pt. celelalte metode (nu la fel de eficiente) de usurare a durerii. Din experienta primei nasteri stiu ca, desi foarte tentanta in momentele acelea de agonie, epidurala are efecte pe termen scurt si lung cum ar fi durerile mari de cap sau durerile de spate (care pe mine m-au tinut 6 luni dupa nastere). Uimita de cat de repede am ajuns la jumatatea drumului, am refuzat epidurala. Moasa imi estimase ca mai dureaza inca 1 ora pana la dilatatie maxima. A urmat o injectie cu NoSpa care m-a ametit puternic vreo 3 minute si apoi a mai redus durerile cu 20%. Apoi o injectie cu un derivat de morfina care a mai redus si ea cu 30% durerile crescande. Mi s-a dat si masca de gaz ilariant care nu prea a parut sa ma ajute. In jurul orei 14 eram dilatata complet. Trebuie sa stiti, dragi mamici, ca, in acest punct, contractiile vin cu nevoia de a impinge. Si aceasta nevoie creste cu fiecare contractie. Si e cea mai dureroasa si neplacuta etapa. Cel putin asa am perceput-o eu... Cu dureri crunte, degeaba impingeam eu ca bebelina inca nu se angajase pe canalul de nastere. Mai trebuia sa stau in picioare si sa imping usor. Si aici am inceput sa disper. Am rezistat 10-20 de minute si apoi am inceput sa implor tot personalul sa imi faca cezariana. Doctora, moasele, pe baza experientei lor si a starii mele, au acceptat cezariana insa sala de operatii mai era ocupata pt. inca 20 de minute. 20 de minute de agonie pt. mine !?!?! Simteam ca mor! Au trecut si acele 20 de minute. M-a vizitat un alt medic, nici nu mai stiu daca rezident sau principal, care mi-a explicat ca protocolul pt. situatii ca a mea e sa astepte pana la 2 ore pana sa ia decizia de a ma baga in operatie. 2 ore de impins si eu eram in agonie deja de 1 ora! Doar ca ei nu ma pusesera efectiv in pozitia de nastere in care eu sa imping cu toata forta. Nu inca. Eu doar impingeam in gol si agonizam fara rezultat. Dar se pare ca soarta mi-a zambit. Doctorita mea s-a consultat cu R.B., seful de sectie care, spre norocul meu, era de garda. Doctorul a venit si mi-a facut cel mai dureros control de am tipat cat m-au tinut plamanii si a spus ferm "Doamna poate naste. Nu e nevoie de cezariana". In acel moment m-au asezat in pozitia de nastere. Moasele s-au adunat in jurul meu, doctorita era gata, seful de sectie impreuna cu 2 rezidenti observau. Mi-au trebuit 4 sfortari ca sa aduc pe lume micuta. A treia oara mi-a tasnit sangele pe nas. Speriati, toti mi-au spus sa ma opresc. Mi s-a facut epiziotomie si moasa mi-a indicat sa imping usor ca ma ajuta ea. In timp ce eu impingeam a 4-a oara, moasa apasa usor pe burta iar minunea mea de 4400 g iesea la lumina. 🥰. Nici sangele pe nas, nici agonia celor aproximativ 4 ore si nici epiziotomia nu mi-au creat prea multe probleme. Am stat 2 ore in sala de nasteri sa ma masez pe burta si alte 3 in salon pt. ca eram ametita si aveam nevoie de o masa copioasa, o baie si hidratare. La 5 ore de la nastere aveam fetita in salon, la cererea mea si o alaptam. La 4 saptamani de la nastere parca nu am avut nicio taietura. Ca o concluzie, conteaza enorm comunicarea si deschiderea de care dai dovada in relatia cu moasele, in timpul travaliului. Impreuna cu ele am gasit solutii sa depasesc usor travaliul, prin respiratii controlate, miscare, calmante usoare, dans (mi-au pus chiar si muzica in salon!!!). Conteaza enorm coordonarea, in timpul expulziei, intre mama si personalul medical, si focusul pe rezultat - nasterea unui bebe sanatos - nu pe trairile din timpul travaliului, pline de durere si, pe alocuri, umilitoare, dezumanizante (la nastere poti scapa urina, scaun, esti murdara, transpirata si cu fundul gol😄). Si, cel mai important pt. mine - a contat enorm increderea reciproca ce a dus la evitarea unei cezariene inutile si nasterea unui bebe maaare! ❤️

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

Din aceeasi categorie...

  • nasterea

    Bună dragelor! Data probabilă a nașterii este 30 mai. Mi-aș dori să pot naște natural însă sunt deschisă și la sugestia medicului dacă aceasta înseamnă să apelez la cezariană din motive m...
  • Alaptarea

    Alăptatul este mai mult decât hrănirea unui copil. Este un act de iubire, conexiune și nutriție profundă. Este o legătură unică între mamă și copil, care întărește legătura lor pe te...
  • Nasterea prin cezariana

    Am intrat în maternitate cu inima plină de emoții amestecate. Deși nu mă așteptam la o cezariană, acesta a fost drumul pe care viața mi l-a pregătit. Atmosfera era încărcată de suspans și ...
  • Teamă și așteptare

    Teamă și așteptare - două sentimente puternice care m-au însoțit în această perioadă în care mă pregătesc pentru nașterea naturală a copilului meu. Este o călătorie plină de emoții, ...
  • Un mic miracol

    Fiecare zi de sarcină este o nouă oportunitate de a te conecta cu miracolul vieții. Trebuie sa ne bucuram de fiecare etapă a acestui drum minunat.
  • O vacanta altfel

    Mi-am dat seama ca sunt gravida cand am mers la mare si aveam o stare de sensibilitate, eram sensibila la mirosuri si ma sensibiliza orice.
  • A doua minune

    Noi ne mai doream foarte mult un al doilea copil, bebelina fiind o binecuvântare. Am aflat ca vom mai avea un bebe cand eram insarcinata in 8 saptamani, a fost cea mai frumoasa veste primită!
  • Camera ta

    Tati ne-a făcut o surpriză care ne așteaptă pe amândouă când vom merge acasă. Începusem eu sa le pregătesc, dar timpul nu a fost în favoarea mea așa că a picat pe umerii tăticului. Acum rămâne doar sa...
  • Recuperarea după a doua cezariana am simțit - o un pic mai grea

    Am născut prin cezariana a doua oara la aproape 35 de ani. Prima naștere a fost în urma cu 7 ani, la aproape 28 de ani. Vârstă sa fie, uterul cicatricial, emoțiile... Cert e ca am simțit ca recuperare...
  • Nașterea

    Bună mămici ... Am o veste foarte buna:))) Luni (16.oct.2023) a născut fiica mea.🥰🥰🥰Locul nașterii a fost în Spitalul Municipal Dej. A fost o naștere nu-i atât de greu ,dar nici ușoară.:) Luni dim...