De cateva ori mi-am pierdut cardul am reusit sa il gasesc din nou, ultima data l-am vazut prin casa dar am uitat pe unde. Nu e mare problema ca imi transfer instant bani pe cardul sotului si il folosesc pe al lui. Apoi am pierdut si buletinul sotului, din nou, este undeva prin casa, dar de acesta aveam nevoie mare pentru a putea asista si el la nastere.
Apoi am pierdut prin casa un plic unde tineam alocatiile stranse ale celor doi copii, din nou, stiu sigur ca e pus undeva bine prin casa, iar deocamadata sortand lucrusoarele copiilor, dand o parte din hainutele si jucariile lor ca donatie, inca nu a aparut plicul. Mi-am pierdut ochelarii prin casa cateva zile, apoi i-am gasit. Zilnic las pe undeva telefonul(de obicei cat mai sus) ca sa nu il ia copiii, este pe silent, uneori mai rog pe cineva (de pe laptop) sa ma sune sa nu cumva sa fi ajuns telefonul in masina de spalat sau sa fie pierdut pe afara.
Bine ca nu uit mancarea pe foc, nu uit sa dau medicamentele copiilor cand sunt raciti, nu stiu ce sa mai fac, aceasta este o perioada complicata si abia astept sa scap de ea. Sunt o fire organizata, imi planific ziua, imi planific mesele, am o rutina alaturi de copii pentru mancat, somn, iesit in parc, etc, pentru mine cu intretinut casa, mereu mi-a placut ca totul sa fie ordonat. Cu toate acestea, tot imi pierd lucrurile, imi uit parolele, si mi se pare foarte dificil ca sotul nu va putea fizic sa fie exact langa mine la spital, doar sa vada bebele cateva minute dupa nastere pentru ca el mereu avea grija de telefonul, cardul, ochelarii, bagajul meu. Va trebui sa ma descurc singura.
Comentarii