Bloguri

A venit minunea

  • După ce am povestit despre frica de naștere, indiferent de tipul acesteia,m am gândit să povestesc și cu a fost. Programată fiind sa dau naștere bebelușei,mă prezint cum am stabilit cu medicul meu la spital pentru internare.Emotii și frica de nedescris,însoțită de soț pânăs intrarea în spital,conform regulilor la un moment dat rămân singura și plângând în recepție,așteptând împreună cu alte multe mămici,sa facem internarea.Sotul privind din exterior emoționat că mă lăsa acolo pe cont propriu sa aduc minunea pe lume și privindu-mi grimasele din exteriorul spitalului, în timp ce discutam cu o rezidenta despre internare. Despre naștere,pot sa zic că a fost cea mai ușoară parte,am trecut cu brio de la frica de o branula,la operația de cezariană.Am fost mai puternică decât am crezut că pot fi vreodată . Pentru inceput mi s-au făcut analize de sânge,s-au verificat bătăile inimii bebelușului iar apoi am așteptat să îmi vina randul in sala de la terapie intensivă. Venindu-mi in cele din urmă rândul,am fost preluată de o doamna asistenta pentru a merge în sala.Mi s-a administrat anestezia rahidiană,n-a fost plăcut dar nici pe departe atât de dureros pe cat mă așteptam,ținând cont că am fost înțepată de 3 ori după care am amorțit.M-a cuprins o senzație de panica de credeam că o să leșin,dar aparent e doar efectul anesteziei. N-am simțit nimic,decât un gol in momentul in care minunea a fost scoasă și nu mi-am dat seama cat de repede a trecut timpul. Despre personalul medical pot sa zic că am fost mulțumită,s-au comportat decent spre f bine. Cea mai grea parte, personal mi s-a părut spitalizarea. Asta a fost ceea ce pe mine m-a condus spre o tentativa de depresie,dar despre asta voi povesti separat . Pot spune că motto-ul meu in ceea ce privește nașterea a fost "curaj găină că te tai":)).Parca așa era vorba .

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Prima săptămână cu bebelușul acasa

    M-am gândit să împărtășesc cu voi cum a decurs la noi prima săptămână cu bebelusul după nașterea prin cezariană. Așadar,ajunse în confortul casei noastre,după 3 zile grele de spitalizare, lucrurile a...
  • Spitalizarea pt o proaspătă mămică

    Am revenit cu postarea cu privire la spitalizare.Mentionez că până să nasc bebelușa,niciodată n am fost în situația în care sa fiu internată în spital,așadar a fost prima experiență de acest gen . Av...
  • A venit minunea

    După ce am povestit despre frica de naștere, indiferent de tipul acesteia,m am gândit să povestesc și cu a fost. Programată fiind sa dau naștere bebelușei,mă prezint cum am stabilit cu medicul meu la...
  • Aflarea sexului bebelusului

    Astăzi m-am gândit să vă povestesc despre cum am aflat noi sexul bebelușului. In luna mai, aveam programat controlul pe data de 28,dar cum pe 27 a avut loc nunta noastră,m-am gândit că cel mai sigur ...
  • Ultimul trimestru de sarcina

    Salutare! M-am gândit să împărtășesc această emoție,de curiozitate,să îmi confirm că sunt normala.😂 Ador copiii,și bebelușii și cei mai mari,consider că sunt cel frumos dar.De mica am știut că îmi ...

Din aceeasi categorie...

  • Griji de mămică

    Am plecat la Iași cu Alex,sa investigam cauza anemiei.Intreg drumul a fost o peripeție,eu având și rău de mișcare,dar am ajuns cu bine.Analizele lui având valori la fel de mici,a fost nevoie de intern...
  • Analize la 36saptamani

    Am mers cu nerăbdare la controlul de 36saptamani,programarea facandu-se așa deoarece medicul meu urma să intre în concediu și am stabilit să mă vadă mai devreme.Fetita se dezvolta normal,totul decurge...
  • Tensiune arteriala crescuta

    Probabil pentru că unele date din viața noastră sunt predestinate sa se repete,iar pentru mine luna august a avut o semnificație mai tristă,pe 25,care însemna amintirea pierderii de anul trecut,am inc...
  • Nasterea

    Astazi fetita mea implineste 18 zile de viata! Am gasit putin timp sa va povestesc nasterea ei. La 39 de saptamani si 1 zi dr m-a chemat la spital ca sa imi induca nasterea, caci am optat pt nastere n...
  • Brâul Maicii Domnului

    Prin întâmplările care mi-au schimbat viața și gandirea am incercat să mă atașez de locul de unde toți o facem când ne presează o nevoie,la rugăciune sau in biserica.Aflasem de pe internet de minunile...
  • Nașterea

    Au început durerile pe la 2 noaptea. Am stat o oră și ceva până am trezit soțul că este timpul să mergem la spital. Contracțiile erau din 5 în 5 minute. Mi-am instalat o aplicație, care îmi urmărea co...
  • Nasterea

    Experienta nașterii pentru mine a fost ceva frumos doar pentru ca mi-am adus copilul pe lume . Datorita faptului ca aveam 41+1 sapt,mi au pus perfuzie pentru a-mi declanșa travaliul,după 5 ore de trav...
  • Nașterea intr-un spital de stat

    Am nascut in data de 9.07 o fetița de 4000g și 51cm, prin cezariana la spitalul Clinic de Obstretică și Ginecologie Brasov. In ceea ce privește serviciile medicale, eu am fost complet mulțumită de a...
  • 37 saptamani

    Bună mămici! Am fost vineri, 10.05 la medic pentru a vedea în ce poziție este bebe. Încă nu s-a întors așa că cel mai probabil va fi cezariană. Astfel nu îmi rămâne dec...
  • Cezariana sau nastere naturala

    Mâine, 09.05.2024 voi afla cum voi naște. Am aproape 37 de săptămâni însă bebe Carol încă nu s-a întors. Eu optez pentru nașterea naturală însă dacă nu se înt...