ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Astazi experimentez o tristete de-a dreptul dezgustatoare... o simt cum manânca din mine fiecare fir de putere pe care oricum nu prea îl mai aveam. Au fost cuvinte spuse... si întelesuri nerostite, dar evidente. Au fost calcule, idei si frici lasate libere. Gesturi ucigatoare si adevaruri de care ne-am ferit atât de mult, sau poate de care m-am ferit atât. Sunt momente când simt ca îmi pierd speranta, când disperarea în rugaciune devine singura solutie, ca rezolvare la un fariseism scârbos, practicat cu multa determinare.
...
E trist când te gândesti ca nu respiri doar pentru tine, mai ales când aerul ti-e poluat si intoxicat de gânduri, sufocat în realitati macabre din care nu te mai poti retrage. Eschiva a încetat de mult sa mai fie o solutie. Siruri întregi de întrebari, „de ce”-uri neadresate la timp, regrete si remuscari... toate ne abat de la cursul normal si ne duc într-un infern. N-as vrea ca starile mele sa afecteze sufletul crud din pântecul meu... nu vreau sa patez cu slove ceea ce mi-e mult prea drag... si nici sa ma numesc ucigasa de destine.
... Însa ma afund tot mai adânc în întuneric.
Degeaba mai plângi... ce-ai omorât, omorât ramâne.
Off.
Comentarii