Dragul meu,
Am intrat in luna a 6-a. Mie mi se pare ca burtica e inca mica, dar cu toate acestea toata lumea spune ca e foarte mare. Nu prea mai stiu ce sa zic. Adica nu pot spune ca am avut o evolutie prea evidenta. Sau cel putin asa imi pare mie.
Oricum, de ceva timp te simt puternic. Zilele trecute te-a simtit si tati (asta ca era suparat ca el nu te simtea). Si acum, cat scriu, te simt miscand. E ciudat. Nu e prima mea sarcina, nu esti primul copil care imi danseaza in pantec...dar acum ma simt ciudat. Obisnuiam sa spun ca iubesc perioada sarcini... si cu toate acestea acum mai am putin si te aduc pe lume, insa nu pot spune ca am stiu de ce ziceam ca e sarcina atat de magica.
Ieri am vomitat pentru prima data. Mi-am facut un suc de mere pe care l-am baut pe stomacul gol. Nu a fost ok. Am vomitat acid si sange.
Ma simt bine, sunt eficienta, lucrez de zor... dar cu toate astea... e ciudat. Cand te simt miscand ma bucur foarte tare, insa ma simt vinovata ca nu mai am starile la care ma asteptam. Uneori ma gandesc cu frica si cu groaza ca poate nu voi fi capabila sa fiu o mama prea grozava pentru tine. A trecut mult de cand am avut ultima data un bebe in brate, de cand am schimbat ultimul scutec sau de la ultima noapte nedormita din cauza nevoii de a alapta. Mi-e frica, recunosc...dar asta nu inseamna ca nu te iubesc si ca nu voi face tot ce voi putea sa fii fericit.
Esti baietelul meu. Te iubesc. Nu sunt nerabdatoare sa te cunosc... inca, dar asta e bine, pentru ca vreau sa apucam sa ne formam acea legatura intima care stiu ca doar prin pantec o putem avea.
Comentarii