Bloguri

Jurnal de sarcina

Primele luni

  • Tin minte ca si cum ar fi fost ieri. Comform traditiilor, burta difera in functie de sexul copilului. Foarte multa lume imi spunea ca e fata, fiindca imi era deosebit de rau. Nu suportam la inceput nici un miros: de carne, ou, parfum, deodorant, detergent, etc. Nu am putut manca oua si arne pana la 4 luni. Se zice ca daca iti este foarte rau in sarcina, copilul are mult par, ceea ce trmimite cumva catre fete, care de obicei au par mult si mare. Nu suportam nici fructele de sezon, le mancam si dupa 10 minute le eliminam. Eram foarte curioasa sa vedem ce sex are copilul. Eu imi doream baiat dar cumva simteam ca e fata. In ziua in care am mers la consult, mi-a spus sotul ca el stie sigur ca este baiat.

    Cand am ajuns la doctor, am intrat singura (reguli covid). M-am asezat emotionata pe masa, am ridicat tricoul si a inceput soamna doctor sa imi spuna ca totul arata bine, se dezvolta normal si ca este baiat cu siguranta, fara nici un dubiu, fiindca sta intr-o pozitie in care se vede bie ce este.

    Bineinteles ca aveam deja si un nume pentru el. Am fost tare tare fericita ca era ceea ce imi dorisem, desi chiar daca era fata , bucuria era la fel de mare.

    Cand am iesit din cabinet, cu cele 4 poze in mana, am inceput sa scriu tutror celor din familie ca o sa fie baiat si ca este bine, ca suntem bine.

    A fost o zi emotionanta, drept urmare am lansat o sesiune de shopping in vcare am cumparat prima pereche de papuci petru el.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Ce trebuie sa mai stii

    Nimeni nu te pregateste de venirea unui copil. Fiecare copil este unic si are nevoi diferite. Chiar si fratii intre ei, nu se aseamana, nici macar sarcinile. Cred ca este bine sa culegi informatii d...
  • Pregatirea pentru maternitate

    Momentul pregătirii unui bagaj pentru maternitate este emoţionat şi palpitant pentru orice gravidă. Totuşi, nu exagera cu împachetatul. Dacă totul decurge bine, vei sta în spital doar c&ac...
  • Cursuri prenatale

    M-am documentat foarte mult pe unele subiecte, iar acesta mi-a dat de gandit mult. Am fost nehotarata daca sa fac cursuri prenatale sau nu, daca o sa fie pierdere de timp sau daca o sa ma simt prea ob...
  • La jumatatea drumului

    Mereu auzisem povesti despre sarcina si nastere. Insa de cele mai multe ori nu am dat mare importanta, drept urmare, nu imi amintesc sa fi auzit prea multe povesti despre sarcini grele. Adica acelea c...
  • Reactia taticului

    Ca in orice familie, cand iei aceasta decizie iei in calcultoti factorii. Asa ca atunci cand ne-am pus pe treaba sotul m-a intrebat de o mie de ori daca sunt sigura, daca sunt pregatita, etc. Bineinte...

Din aceeasi categorie...

  • Am aflat sexul copilului

    Hei, am revenit cu noi vesti ! Astăzi am avut morfologia fetala a trim. l, și deși mi s-a explicat să fiu activă, m-am conformat... bebicul a tot ezitat să stea cum voia doamna doctor., pentru a face...
  • Am aflat sexul bebelusului

    Buna, dragele mele! In sfarsit, dupa atata asteptare, a venit momentul sa aflam genul celui de-al 4-lea bebe, va dati seama ca dupa 3 baieti ne dorim enorm o fetita. Am atatea lucruri primite de feti...
  • Numele potrivit 💙

    Puiul nostru am aflat ca vei fii baietel inca de la12sapt dar nu stiiam 100% apoi la morfologia de 24 de saptamani am aflat ca esti baietel 💙🩵sunt mamica de fetita si de doi baietei 💙ce poate fii mai...
  • Oare ce va fi?!

    Eram foarte nerăbdătoare să aflu sexul bebelușului. Eu mi-am spus mereu ca primul meu copil mi-as dori sa fie băiețel pentru ca mai târziu să am și o fată și să aibă grijă de ea. Dar Dumnezeu mi-a dăr...
  • Am aflat sexul bebelusului

    Buna ziua, Mamici! Am plecat in Grecia in vacanta cu masina si un copil de 1 an si 9 luni:) Am avut ceva emotii deoarece eu fiind si insarcinata am incercat pe cat posibil sa il invat sa stea numai ...
  • Baietel sau fetita?

    Despre copiii 2 A treia vizita la doctor a fost o surpriza maxima. Eu credeam si spuneam tuturor ca vom avea inca o fetita. Planul era altul…doamna doctor mi-a spus ca este un baietel sanatos, momen...
  • Mesaj pentru fiica mea, cea de-a treia mea printesa.

    Draga mamei, esti o minune in viata noastra. Mami, tati si cele doua surioare ale tale mai mari, te asteptam cu nerabdare sa ne umpli de bucurie. Iubirea mea mică, asta este prima scrisoare pe care ț...
  • Am aflat sexul copilului

    La morfologia de trimestru 1 pe lângă ca am avut plăcuta surpriza ca hematomul sa nu se mai vadă am aflat și ce sex avea bebe. Deși am simțit de la început ca e băiat și am spus tuturor celor din jur ...
  • Sexul bebelusului- Mituri din batrani- cum a reactionat tatal?

    Bună ziua, mamici! Astăzi vreau sa va povestesc puțin despre "semnele" care pot arata sexul copilului și anume: grețurile.matinale, petele pe.piele, pofta de dulce/Sărat. La un simplu search pe.googl...
  • Aflarea sexului

    Azi vreau sa va povestesc cum am aflat sexul lui bebe. M-am programat pentru prima morfologie, stiam ca este posibil sa aflu sexul lui bebe. Ajunsa acolo, dr mi-a confirmat ca totul este in regula, be...