Bloguri

Jurnal de sarcina

Minunea din viața noastră

  • În urma histerosonografiei și a histeroscopiei ce a avut drept obiect corectarea uterului în formă de T, medicul ne-a recomandat să încercăm concepția pe cale naturală încă 3-6 luni, iar apoi, dacă nu se obține o sarcină,să recurgem la FIV. Am ascultat sfaturile, dar concomitent mă documentam despre FIV (procedură, costuri etc.). În prima lună nu am avut niciun rezultat...însă în cea de a doua, după o întârziere de 3 zile a menstruației mi-am făcut curaj și am făcut primul test de sarcină...și ce să vezi, două linii roșii pronunțate care nu lăsau loc de niciunei îndoieli. Totuși, pentru mai multă siguranță am mai cumpărat de la farmacie încă două teste de la firme diferite care au avut același rezultat pozitiv. În culmea fericirii am luat legătura cu medicul care mi-a recomadat să efectuez analiza Beta HCG la interval de 48 ore să vedem cum este creșterea. Valorile au ieșit foarte bune, s-a dublat în 48 ore, deci începuse drumul minunat al unei sarcini. La 6 săptămâni am făcut și o ecografie de confirmare a sarcinii. Sarcina era acolo, era bine, dar sinceră să fiu nu observam nimic din ce îmi arăta medicul pe ecranul ecografului. Însă am mers acasă fericită, cu o poză a bebelușului meu cât o sămânță de susan. La momentul respectiv nu anticipam câte clipe minunte o să mai am în călătoria aceasta a sarcinii.


Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Bine ai venit!!!!

    ...și, după 39 de săptămâni de așteptare, momentul cel mare a sosit. Are loc întâlnirea cu cea mai importantă ființă din viața noastră de acum înainte, bebelușa noastră mult do...
  • Experiența alăptării

    Dacă în ceea ce privește modalitatea de naștere mi-a fost frică de naștere naturală, în ceea ce privește alăptarea mi-am dorit din tot sufletul să reușesc să îi dau puiului meu lapte...
  • Experiența nașterii

    Pe toată perioada sarcinii toate analizele și ecografiile am ales să le fac la o clinică privată, însă nașterea m-am gândit că ar fi bine să fie la o maternitate de stat. După mai multe că...
  • Bagaj maternitate

    Toate sursele de informare sfătuiesc viitoarele mămici să își facă bagajul de maternitate prin săptămâna 32 de sarcină, însă eu am amânat momentul până în săptăm&ac...
  • Cumpărături pentru bebelușa

    La începutul sarcinii mă gândeam că o să fac cumpărături pentru bebeluș abia la final și după ce se naște. Eram, recunosc, un pic superstițioasă și ascultam vorbele din bătrâni. Supe...

Din aceeasi categorie...

  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...