-
Un nou pas inainte, un nou inceput, un alt salt, o alta provocare.
Asa ne-am inceput saptamana. Cu speranta ca vom reusi, ca vom putea si vom triumfa. Unde? Intr-o padure unde nu am intrat niciodata iar acum destinul sau poate norocul ne-a purtat printre copaci. Un drum lung, in curbe, asfaltat dar strapuns parca de stejarii din jur uscati si tematori de iarna ce-a trecut.
Asa ne incepem si noi acest nou drum spre, poate, performanta.
Ii place gimnastica, Diana este foarte incantata, nu stie ca mai tarziu poate doar cu durere va reusi ceea ce si-a propus. Vrea si ea sa castige o cupa asa cum a vazut-o in prima zi, la concurs, cupa Nadiei Comaneci.
Antrenamentul nu-l face in aceeasi sala unde este cupa si in prima zi m-a intrebat de ce nu mai este cupa la ei in sala. I-am raspuns ca ea este pusa la loc de cinste si numai invingatorii o pot vedea si atinge. Mi-a raspuns ca ea va fi o mare invingatoare si o va castiga.
De cand a inceput antrenamentul, casa noastra e sala de sport, tablia si marginile la pat sunt barne pentru ea, salteaua de la pat este saltea de sarituri, cercul este zona de rostogolire, inca nu a gasit ceva pe post de trambulina dar nascoceste ea ceva. Pe strada merge doar pe bordura sa exerseze mersul pe barna.
Chiar este incantata si asta ma face sa ma bucur la maxim.
Cat sta ea o ora in sala, noi, parintii, asteptam intr-o zona special amenajata, o zona de protocol. Acolo am intalnit parinti foarte deschisi, comunicativi, chiar clienti vechi ai clubului. Ma simt cateodata aiurea cand ei vorbesc de ffff multi bani si sunt mandrii de ei iar eu , un om de rand, am ajuns printre ei fara sa-mi dau seama pot spune.
Dar nu ma simt mai prejos, am o fetita frumoasa de care ma mandresc. Daca averea mea s-ar limita doar la copiii mei, tot as fi mai bogata decat ei toti la un loc.
Comentarii