Iris se pregătește pentru bebe

De-a lungul sarcinii mele, Iris a parcurs mai multe etape pentru pregătirea venirii unui bebe nou în familia noastră. Prima dată am început înainte sa rămân insarcinata când o întrebam dacă mai vrea un frățior sau o surioara sau ii explicam că (,) cândva Mami va avea un bebe mic în burtică care va crește și apoi va intra în casă și cu timpul ce el va crește, se vor juca împreună. Spre surprinderea noastră ea a fost prima care a simțit că Bebe este pe drum pentru că, din joacă a început ba sa ma mângâie, ba să mă pupe în zona burții sau îmi ridica tricoul și voia sa o alăptez în timp ce ea stă cu capul pe burta mea. După ce am aflat de sarcină am început pregătirea pas cu pas. Intai de toate i-am explicat că la mami în burtica este frățiorul sau surioara ei și ca trebuie sa fim mai atente când ne jucăm ca să nu mă lovească în zona burții. Pentru că încă o alăptam din când în când ii reaminteam că țâți va pleca la servici și că nu o să mai poată suge lăpticul de la mami. Deși încă nu era total obișnuită cu ideea ca mami va mai avea un bebe, din cauza unui virus la stomacul a refuzat sânul și s-a înțărcat singură când aveam 7-8 săptămâni de sarcină. Dacă a fost relativ ușor să terminam alăptatul, a fost un pic mai greu cu dorul de sân : de fiecare dată când prindea ocazie voia să se mai răsfețe la sân, sa mai pupe sfârcul, să mă mai muște sau ciupească, însă, odată ce a înțeles că la mami în burtica e un bebe, a înțeles și ca țâți nu mai este al ei și va fi al lui bebe. Încă ii mai reamintim din când în când că sânul nu este de joacă și ca va fi lăpticul lui Nik. A treia etapa prin care a trecut Iris a fost integrarea și implicarea ei în cumpărăturile și pregătirile pentru bebe. Am fost cu ea când am cumpărat pătuțul, căruțul și celelalte cumpărături și ori strecuram un lucru pentru Nik în cumpărăturile ei, ori odată cu lucrurile pentru el ii luam și ei ceva nou, dar fiecare lucru cumpărat din magazin a fost ales de ea. Un alt episod prin care a traversat Iris a fost refacerea programului (și-l dăduse peste cap din cauza unui eveniment din familie urmat de pusel, salt mintal, regresia somnului și erupții dentare) când am reușit să o obișnuiesc să adoarmă în jurul orei 22 ( în perioada precedenta trecea de miezul nopții), trezitul dimineața era la aproximativ 9, iar somnul de zi incepea la 13 și un pic și dura între o ora și un sfert și 3 ore jumate (în funcție de cât de obosita este), dar odată cu fixarea acestui program a fost nevoita să renunțe pe parcurs și la leganatul pe picioare. Și nu în ultimul rând, a trebuit să se obișnuiască cu prezența unei persoane noi în familie. Deși noi ne-am folosit la început de un bebe mic de jucărie ca s aii explicam ce și cum va fi, un mare ajutor ne-a fost cățelușa tatălui meu, pentru că ne-o mai aducea ca să o îngrijim când el era în delegație și Iris a trebuit sa învețe ca trebuie sa ii dam mâncare, apă, să o scoatem afara, sa ne jucam și sa petrecem timp cu ea, iar atenția nu mai era îndreptată în totalitate spre ea (Iris) pentru că trebuia să oferim atenție și cățelușei. Tot odată cu obișnuința noului program, noului mod de a adormi și cu momentele lipsei de atenție oferite de mine către ea, a trebuit să se obișnuiască să stea și cu alte persoane (mama mea și soțul). Acest lucru nu a fost atât de greu, pentru ca mama mea locuiește cu noi, însă odată ce am început sa dispar din peisaj, când ma duceam la analize sau la ecografii, am început sa cresc intervalul în care eu lipsea de acasă. De la o oră maxim 2 am ajuns la 3 sau 4 ore și de la o singura zi, maxim 2 pe lună am ajuns la o zi pe săptămână, acum spre final poate chiar 2 zile pe săptămână. Și nu că atât de multe ecografii, controale sau analize fac, dar trebuie să o pregătesc pentru cele 4-5 zile cât voi lipsi de acasă, iar acea perioada ca fi constanta, nu mă voi întoarce după câteva ore sau pe parcursul nopții acasă. Așa am considerat noi că este ok să o învățăm și odată cu evoluția sarcinii a mai crescut și ea și percepe altfel acum situația decât la început, când aveam 1 an și 3 luni.