Bloguri

Jurnal de sarcina

Analize vagi

  • După ce am fost la doctora de familie și s-a uitat și dansa peste dosarul medical de până acum, mi-a recomandat să mai repet o dată analiza de ureaplasma care de două ori ieșise pozitivă la același laborator medical. Așa am și făcut am mers la un alt laborator în ideea ca îmi vor sugera o listă mai mare de antibiotice pentru această ureaplasma însă astăzi după ce am luat analizele aflu ca la ei ureaplasma este negativă. Ar fi mai mare bucuria însă eu nu am luat nici o pastilă între ultimele două analize făcute la o distanță de până în 2 săptămâni de la laboratoare diferite. Și acum se pune problema: Primul laborator a greșit de două ori și prima dată am luat un antibiotic degeaba sau laboratorul acesta a greșit și deși am plătit o sumă de bani aceștia nu și-au făcut treaba?! Ce aș putea să fac? Să merg la un al 3 laborator desigur să repet analiza. Asta voi face cu siguranță, dar totuși cum e posibil să te joci cu niște situații medicale și când știi ca e vorba și de o sarcină la mijloc. Pentru mine e de neconceput. Clar cineva a greșit, și acum nu știu dacă acest al 3 laborator va da un răspuns corect. Cine poate garanta? Nimeni. Pe principiu ne tratăm după ureche pare ca se merge și la mai marele laboratoare.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit gentuța bebelușului

    Moș Crăciun a ajuns la noi pe 27 decembrie. Am primit avizul poștal și m-am bucurat tare mult când am ajuns cu pachetul acasă. Am citit fiecare pliant în parte, fiecare eticheta de pe produse. E încân...
  • Analize vagi

    După ce am fost la doctora de familie și s-a uitat și dansa peste dosarul medical de până acum, mi-a recomandat să mai repet o dată analiza de ureaplasma care de două ori ieșise pozitivă la același la...
  • Control la doctora de familie

    Nu am auzit prea multe mămici în devenire să vorbească despre importanța unui doctor de familie pe timpul sarcinii. Astăzi voi merge pentru prima dată să duc dosarul de sarcină și la doctora de famili...
  • De la anul vom fi moși pentru bebele nostru

    Am niște emoții când mă gândesc la sărbători, pentru ca vor fi ultimele sărbători fără bebele nostru. De la anul vom fi moși pentru el și, cu siguranță, sărbătorile vor fi magice cu adevărat! Priveam ...
  • Fetiță sau băiat?

    Încă nu știm dacă va fi fetiță sau băiat. La morfologia din ianuarie s-ar putea să aflăm. Însă noi ne-am făcut temele și am găsit nume atât pentru fetiță cat și pentru băiat. Pentru fetiță avem 2 var...

Din aceeasi categorie...

  • Fericirea noastra

    Poate nu am timp sa scriu zilnic , timpul nu îmi permite 💙bucurie mare la noi n casa de cand a venit a treia minune in viata noastra! Dar nu prea mai am timp de nimic cel mic cere atenție maxima Andr...
  • Baiță

    Baia bebelușei mele este un moment special plin de iubire și grijă. Când o pun în cadă, micuța mea râde și se joacă cu bucurie, iar picăturile de apă îi fac pielea catifelată ș...
  • Marea întâlnire

    Marea întâlnire a avut loc..miercuri 20 noiembrie 😍te am pupat 💋 ti am auzit primul glas 🥰ești minunea noastră a 4 zi am fost acasă și ne bucurăm toți de dulceata ta de pui mic😍😇esti atât de perfect!!...
  • 1 lună

    Fetița familiei a făcut o lună! Deja a trecut această lună foarte repede, ai crescut în greutate și ai trăsăturile mai accentuate. Mătușica ți-a cumpărat o rochiță frumoasă de culoare roșie, cul...
  • Emotii pe zi ce trece

    Emotii pe zi ce trece…36 și 5 zile ❤️❤️saptamana viitoare mergem la penultimul control dr va programa marea întălnire🧡… mami sa stii ca nu are timp zilnic ca sa scriu in jurnal asa cum mi as fii dorit...
  • Zi frumoasa de plimbat

    Azi a fost o zi si inca este una solicitanta, m-am trezit in final la 6, dupa o trezire pe la 3, azi e si ziua sotului meu am fost si nerabdatoare sa ii dau cadoul. Acum realizez ca sunt ultimele zile...
  • Supravietuind ultimelor zile de sarcina

    Dragi mamici, E greu, e tare greu sa existi ca femeie in ultimele zile de sarcina. Efectiv nu fac nimic, nu vreau sa fac nimic. Ma trezesc super obosita si nu am energie, ma simt mare. Mama e tot tim...
  • 3 săptămâni

    Bebelina mea a facut 3 săptămâni! Repede mai trece timpul și cu cât mă uit mai des la ea mi se pare că este mai frumoasă și mai dolofană. Ieșim zilnic pe afară pentru că vremea este î...
  • O zi obisnuita

    Zilele astea au reaparut durerile, ma refer la cele lombare si pelvine, m-au speriat putin. Am facut asa cate ceva prin casa dar nu pot spune ca m-am fortat, de obicei chiar cer ajutorul cand simt ca...
  • O zi minunata!

    Azi a fost o zi lunga dar frumoasa, bebe a fost matinala in burtica, era treaza de la 6 dar eu am fost mai obosita si am mai adormit pana pe la vreo 9. Mersul la toaleta devine din ce in ce mai des, ...