Au trecut ceva ani de cand ma incercau aceleasi ganduri...si cred ca aceleasi frici.
Astazi am aflat din nou ca de ceva timp un bebelus mic mic m-a ales sa ii fiu mama...Stiu toate teoriile care spun ca la venirea unui fratior sau surioara dragostea nu se imparte ci se inmulteste la doi, sau cele care spun ca la al doilea copil lucururile se intampla mai usor( inclusiv nasterea, de care tot imi este foooarte frica)...oare asa o fi?
Stefan incepe clasa I si inca se acomodeaza si inca este greu cu naveta pana la scoala si inapoi...cu un bebe mic cu siguranta nu va deveni mai usor...Parca am si uitat cum este cu un bebe mic care are nevoie de mama in permanenta si mai ales cum o sa reusesc sa ma impart intre ai mei doi copii... SI sa nu mai spun ca nu reusesc sa gasesc o programare la dna doctor cu care l am nascut pe Stefan...parca nu am incredere in altcineva, mai ales ca mi s-a spus ca vei fi si tu la fel sau chiar mai grabit ca fratele tau care s-a nascut prematur la 36 de saptamani (sper ca tu sa fii mai somnoros si sa ai rabdare sa vii la termen...)
Si ca sa fie totul complicat, Stefan nici nu vrea sa auda de ideea unui fratior/surioara (desi presimt ca va fi tot baietel, nu stiu de ce, dar mamele stiu, nu stiu de unde) desi eu sincer cred ca ii va prinde tare bine...nu mi-as dori sa creasca singur la parinti asa cum a fost cazul meu...
Deja am inceput sa recitesc alte confesiuni lasate de mamici pe acest blog pentru a-mi aminti toate etapele de la inceput si de a vedea ce ma asteapta.Parca in 7 ani s-au schimbat toate radical...desi recunosc la venirea primului copil nici eu nu stiam prea multe si am reusit sa le invatam odata imreuna cu puiul meu.
Aveasta comunitate imi da curaj si incredere ca voi putea sa ma descurc cu tot ce ma asteapta si imi da speranta ca le voi scoate pe toate la capat. Va multumesc mamici!
Comentarii