ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Incarcat in Cu bebe acasa - #bebelus
2.397 vizualizariA trecut mult timp de cand nu am mai scris nimic. Am intrat cu gandul sa citesc primele postari si mi-am dat seama cat de mult ma bucur ca am scris tot ce-am scris. Vor ramane amintiri frumoase. Uit multe lucruri de la o zi la alta cu atat mai mult de la o luna la alta.
Dupa cum bine va dati seama, puiul meu este de mult acasa. Luni va implini 3 lunite. Este realizara vietii mele, lumina ochilor mei. Nu am iubit in viata mea o faptura mai mult decat o fac acum cu Alexandru, copilul meu minunat. Este perfect asa cum este. Il iubesc cu fiecare zi mai mult. Acum doarme linistit in patutul lui. I-am facut singura baie, pentru prima data (tati a mai ramas la o intalnire in gradina din fata blocului, cu prietenii, in timp ce eu cu puiul am plecat mai devreme) si a adormit singurel asa cum face seara de aproape o luna. Ziua este mai greu pentru ca nu adoarme decat in brate sau la san. Noaptea se trezeste la 3 ore pentru a manca. Pentru a nu fi obositi amandoi si pentru ca sanul reprezinta doar 15-20% din hrana lui, am hotarat cu sotul meu, de o luna, ca el sa doarma cu bebe, iar eu sa dorm in sufragerie. In timpul zilei sotul poate trage un pui de somn pentru ca eu imi petrec 90% din zi cu puiul.
A fost o perioada cu bune si rele. Am fost necajita pentru ca plangea si nu mai stiam ce sa fac. Multumesc Lui Dumnezeu ca am scapat de colici mai repede decat ne-am fi asteptat: dupa o luna si jumatate. Au fost nopti nedormite, cu plansete atat de la mine cat si de la el. Nici nu mai stiu cate rasarituri de soare am prins.
Eram atat de obosita si incercam sa dorm cand si cat dormea el incat nu mai realizam frecventa zilelor. Povesteam uneori si, in loc de "azi-dimineata", ma trezeam ca spun "ieri". Pur si simplu nu mai realizam cand se intamplasera evenimentele respective. Nu mai stiam daca ii dadusem vitaminele in ziua respectiva sau confundam cu ziua precedenta si tot asa. Fiecare trezit de-al meu se intampla la tipetele lui pentru ca, timp de o luna, de la venirea de la maternitate, am dormit doar eu cu el (sotul trebuia sa mearga la serviciu). As fi dat orice pentru cateva ore de somn in plus. A fost chiar groaznic la inceput. Cu toate astea gaseam si gasesc, nu stiu de unde, puterea de a trece peste oboseala.
Pana sa imi dau seama ca puiul meu nu se satura la san din cauza ca nu apuca bine sanul, am fost tintuita la pat. Abia reuseam sa ajung la toaleta. Prin casa era o dezordine totala. Nu apucam decat sa "intind" lucrurile nicidecum sa le mai si strang si asta ma obosea psihic si mai mult. Trebuia sa am mereu pe cineva in casa caruia sa ii cer una alta. La plimbare nu puteam sa ies pentru ca plangea si trebuia sa ma intorc acasa cu copilul intr-o mana si cu cealalta sa imping carutul, lucru care mi s-a si intamplat.
La scurt timp dupa venirea acasa am observat o umflatura in zona genitala: facuse hernie inghinala. La recomandarea medicului, Alexandru nu mai trebuie sa faca efort care, pentru el, inseamna fara presiune abdominala (din cauza colicilor) si fara plansete. Si cum de colici am scapat, mai raman plansetele :D la care raspundem de cele multe ori si cu ....luatul in brate.
Ma straduiesc sa imi aduc aminte pentru ca se uita, nu-i asa mamicilor?! Cand imi zambeste, uit de tot ce-i rau si de cat a fost de greu pentru ca intr-adevar este greu sa cresti un copil si numai cine a facut-o imi poate da dreptate, dar realizarile le pretuim mai mult cu atat cu cat ne-am straduit sau am muncit mai mult pentru ele.
Acum ca am invatat in mare parte ce vrea puiul meu si imi este mult mai usor sa ii satisfac dorintele, o sa revin cu postarile mele. Intr-adevar raman niste amintiri extrem de frumoase aceste randuri. Pupici pentru cei mari si cei mici de la Alina si Alexandru. (23.08.2014 01:17)
Comentarii