-
După cum am mai spus în blogurile postate anterior, sarcina mea este una pe cât se poate de ușoară din punctul meu de vedere.
La ce mă refer când spun ușoară? Păi... nu am avut parte de sângerări, nu am vărsat nici măcar o data până în momentul de față (27 de săptămâni), nu mi-a fost rău, nu am avut dureri, am dormit și încă dorm o grămadăăăă și foarte bine, nu am avut infecții urinare și tot așa.
Acum să vă spun și despre cele 2 săptămâni de chin pe care le-am traversat în primul trimestru. Da, au fost doar 2 săptămâni și mulțumesc universului si Lui Dumnezeu pentru asta că nu știu cum aș fi gestionat situația.
Este vorba despre săptămânile 7-8 și 8-9. Au început prin amețeli aproape de leșin (cădeam din picioare , nu mai vedeam nimic în jur dar cu toate astea eram conștientă) și au debutat cu grețuri de toată frumusețea care nu mă lăsau să mănânc decât ceea ce pofteam în acel moment. La ora 12 după amiaza îmi era poftă de piure, să zic că îl făceam la ora 16, ei bine...surpriză. Nici nu puteam să mă uit la el că mi se făcea rău. Așa am realizat că trebuie să mănânc pe loc ce poftesc că altfel o să îmi fie și mai rău.
Mirosul a fost de o sensibilitate maximă în acele 2 săptămâni și nu a făcut decât să înrăutățească situația în care eram. Cel mai mult mă bucur de faptul că deși grețurile erau de neimaginat, nu vomitam. Am o frică legată de a vomita.
Alt lucru pe care nu îl suportam în acele 2 săptămâni era orice lucru/obiect vestimentar sau nu care venea în contact cu sânii mei. Erau atât de dureroși!!! DOAMNE! Nu puteam dormi pe burtă (cum de obicei dorm) , nu puteam sta îmbrăcată fără să trag într-una de sutien și uite așa am petrecut mare parte din acea perioadă în casă, fără nimic vestimentar în partea de sus. Sensibilitatea încă este și acum, dar nu a sânilor, ci a mameloanelor.
Așadar, ce pot să spun este că mă bucur că acele stări au ținut doar atât, că iubitul meu m-a înțeles și mi-a fost alături și sper să nu mai trec prin astfel de momente pana la sfârșitul sarcinii.
Comentarii