Bloguri

Jurnal de sarcina

Din nou însărcinată

  • A doua sarcina a fost primită cu multa bucurie. Deoarece la prima, am avut complicații, am rămas cu un singur ovar funcțional și ne gândeam că va fi tare greu sa rămân iar însărcinată, dar după maxim 3 luni de încercări, minunea s-a produs. In ziua in care am făcut testul, au început și greturile și stările de rău. Coincidență sau doar subconștientul, nu știu, dar prima lună a fost groaznică, nu puteam să mă ridic din pat din cauza amețelilor. De parcă nu era de ajuns, am ajuns și la urgențe cu iminenta de avort, dar bebe a fost puternic și am depășit cu bine perioada. Avem fetița acasă, acum urmează băiețelul, pe care îl așteptăm cu mare nerăbdare toți trei.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Geanta bebelușului

    Am primit geanta bebelușului! Am avut ceva emoții în privința ei, deoarece campania s-a terminat fix înainte să nasc, cu vreo 2-3 săptămâni. Inițial, mi s-a transmis că nu mai sunt pe stoc genti, și...
  • Iubire infinita

    Câtă iubire poate exista într-un copil? Am avut o nastere dificila, cu probleme mari care necesita investigații pe termen lung. Am ajuns acasă după 8 zile de la naștere, și am reajuns la spital după...
  • A venit bebe

    A venit bebe! Inițial eram programata la naștere pe data de 3 noiembrie, însă doamna doctor a hotărât, pe ultima sută de metri, să mă bage in operație pe 1. Și atât de inspirata a fost! Din cauza ...
  • Camera copilului

    Ultimele cumpărături pentru bebe! Deoarece mai am foarte puțin până la marea întâlnire cu bebelușul meu, am constatat că am intrat în marea febră a cumpărăturilor. In principiu, totul este pregătit,...
  • 37 de săptămâni

    E final de sarcina ... Mai am o săptămână până sunt programata la operația de cezariană, și recunosc că e foarte greu să aștept. Bagajul este pregătit aproape în totalitate, mă așteaptă cumințel la uș...

Din aceeasi categorie...

  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Test de sarcina pozitiv

    Și iată-mă, am trecut zilele acestea prin valuride emoție și stres, de exemplu prima internare. Ceva nu era ok, dureri lombare, teama , am ajuns la upu.. Odată cu internarea, mi s-a facut eco, e în r...
  • Mamica pentru a 4-a oara

    Buna, mamicute dragi! Vreau sa va anunt cea de-a 4-a sarcina a mea! E ceva uimitor! Am ramas surprisa cand am vazut 2 liniute, am fost si bucuroasa si speriata in acelasi timp! Am fost foooarte bucu...
  • A treia binecuvântare

    Cu inima strânsă și plină de emoții m-am hotărât să împărtășesc cu voi imensa mea bucurie.Ca un mic istoric,am 36ani și doi copii, Teodora și Alexandru,iar diferența dintre ei este de doi ani și două ...
  • Cum am stiut de sarcina..fara test

    Salutare! Mereu am auzit in filme și de la cunoștințe cum simțeau în mod misterios :) și uite că mi s-a întâmplat și mie.. Am încetat să ne protejăm din luna octombrie, ambii...
  • Test de sarcina pozitiv

    Când am văzut testul, am intrat în panică și am început să plâng. Nu era în plan încă un copil, având deja 2, dar ce simt acum nu poate fi descris în cuvinte. Acesta este începutul poveștii, continuar...
  • Cele doua liniute vesele

    In prima zi de Paste dimineata la ora 4 am facut testul de sarcina deoarece aveam asa o senzatie ca va fi pozitiv. Lucru care s-a si intamplat. Acum nu stiam ce sa fac, il trezesc pe sot sa ii spun s...
  • Cum am aflat de sarcină

    Azi, o sa va povestesc despre cum am aflat de sarcină. Era luna februarie a acestui an, ma simțeam destul de apatica, fara energie sau pofta de mâncare. Menstruația imi intarziase cateva zile, dar nu ...
  • Primul test pozitiv

    Cu drag îmi amintesc primul test pozitiv. Primul meu test pozitiv a avut o linie extrem de puțin vizibilă. Atât de puțin vizibilă încât l-am aruncat la gunoi. Între timp totuși bănuiala pe ca...
  • Vom mai avea un copil!

    Inainte de a incepe calătoria noastră de sarcina trebuie sa încep cu ceva timp înainte pentru a avea context. La 12 ani am fost diagnosticata cu ovare micropolichistice, hirsutism si rezistenta la in...