Nasterea gemenelor la spital de stat

Buna mamici si viitoare mamici,

La sase luni si jumatate de cand am nascut gemenele, mi-am facut curaj sa scriu despre experienta nasterii. Nu imi este foarte usor, am stat mult si m-am gandit daca sa scriu sau nu...dar aleg sa o fac, gandindu-ma cat de curioasa eram si eu inainte sa nasc sa citesc o povestioara despre nasterea gemenilor.

Am ales sa nasc la un spital de stat, Filantropia din Bucuresti. Toata sarcina mi-a fost urmarita de o dna doctora specializata in sarcini gemelare si mai sus. Am nascut tot cu ea, ceea ce mi-a oferit o liniste in suflet si incredere ca totul o sa fie bine. Am avut cezariana programata la 36 de saptamani si 6 zile si tot ce am facut de la ultimul control a fost sa ma rog ca voi naste la termenul stabilit. Asa s-a si intamplat. In dimineata nasterii, am fost prima cezariana. Am avut "nenorocul" sa ii spun asa sa fim in pandemie, astfel ca sotul nu a putut asista la absolut nimic. La nici un control, la nici o vizita...ceea ce ulterior mi-a produs multa suferinta. Dupa realizarea testului rapid Covid, completat acte si un control, am intrat in sala de operatie. Totul a durat undeva 40 de minute ca nici nu stiu cand a trecut timpul si nici nu am apucat sa imi anunt sotul ca am intrat. Operatia a durat aproximativ 40 de minute din ce imi amintesc....iar gemenele au iesit la 8.50 cu diferenta de 10 secunde. Totul a fost extraordinar din punctul meu de vedere. De la modul in care s-a comportat tot personalul in timpul operatiei, dna doctor, totul mi-a oferit increderea ca atat eu cat si bebelusele sunt pe maini bune.

Am fost trasferata in salonul de terapie intensiva unde am rams pana seara, aproximativ 12h. In acest timp m-a vizitat dna doctor, am primit apa, mancare foarte buna, infomatii ca bebelusele sunt bine si nu au avut nevoie de oxigen. 

Dupa transferul in salon, m-au cuprins toate starile...cum acum am inteles ca este normal. Simt cumva ca povestind acum mi-am luat timp sa analizez ce a fost bine si ce nu. Am ales sa nu optez pentru rezerva, pentru ca m-am imprietenit cu o mamica si am reusit sa stam in acelasi salon, ea fiind a doua cezariana si venind imediat dupa mine. Un salon curat, cu 2 paturi, telefon pentru a comunica cu personalul, baie comuna cu salonul vecin. Nu sunt vreo pretentioasa, am apreciat ca este curat si mi-am zis ca sigur rezist 3-4 zile daca totul este in regula. Am sunat sa imi aduca fetitele, sa le vad. Mi s-a spus ca ele vor sta cu mine in salon pe toata peroada spitalizarii, dar in seara aceea pot opta sa le vad si ulterior sa le ia pentru a reusii sa ma recuperez si odihnii. Sincer, asa am si facut...M-am "umplut" de ele, de mirosul lor...dar simteam nevoia sa dorm, sa stau singura cu toate fricile mele, cu toata durerea din mine....

Am avut un pat incomod, era prea inalt si eu cu picioarele prea umflate....O perna horror...29 de grade in salon....2 bebelusi la care nu stiam cum sa ma impart, dureri, fara ajutor, fara lapte la san...Cel mai crunt a fost ca nu stiam cum sa le hranesc cu seringa cu laptele formula...Mi-am repetat doar ca o sa fie bine, mergem acasa la noi...Pot spune ca am nimerit intr-o perioada aglomerata, cu personal care abia facea fata...Am apreciat ca laptele era la cerere, astfel cand sunam mi se aducea...dar cum hranesti 2 bebelusi deodata? care plang deodata? Cel mai dureros este pentru mine cand imi amintesc ca nu am avut parte de nici o vizita.O imbratisare, vorbe, orice ajutor cat as fi plecat pana la baie....Dupa 3 nopti si 4 zile am plecat acasa. Am fost bine toate 3, m-am rugat sa fim bine, sa plecam repede. Pe perioada spitalizarii am primit pachet prin intermediul asistentelor. Cand am plecat a fost groaznic. Am o trauma cand imi amintesc. Pentru ca a fost foarte aglomerat am avut parte doar de o asistenta care sa mi duca bagajul. Eu operata, cu picioarele umflate care abia imi intrau in papuci si cu 2 bebeluse in brate.Am fost foarte suparata ca nu au acceptat sa vina sotul sa ma ajute...Am reusit sa ma enervez foarte tare pe situatie, pe oameni....

Concluzionez spunand ca ma bucur ca am ales sa nasc la un spital de stat, ma bucur pentru linistea pe care am avut-o stiind ca nasc cu medicul meu si ca bebelusele sunt bine ingrijite, pentru mancarea buna primita. Am fost nemultumita insa pentru perioada in care am prins, pentru ca nu am avut posibilitatea unei vizite sau a unui ajutor de a nu iesii cu 2 bebeluse in brate, tarandu-ma si cu frica sa nu le scap...Pentru ca nu am avut mai mult curaj sa cer indrumare si ca nimeni nu m-a invatat nimic in spital. Cand am cerut inca o perna sa alaptez in tandem cum citisem si vazusem pe internet mi s-a spus ca nu au. Cand am intrebat de ce nu am lapte si cand si cum sa fac sa vina, mi s-a raspuns ca nu sunt obligate sa imi arate...si am simtit cum trebuie sa "imping" ceva....Legat de asistente pot spune ca depinde de fiecare. Am simtit empatie, putin ajutor de "va rog sa ii dati dvs. la una...cat incerc eu la cealalta", ingrijire legata de punere la dispozitie a calmantelor si pastilelor necesare recuperarii, insa si asistente care asteptau ceva de la mine. Am fost fara experinta si acum realizez unele lucruri...dar asa a fost la mine si ii multumesc lui Dumnezeu pentru minuni si pentru ca suntem sanatoase. 

Pot sa recomand nasterea la stat in anumite situatii, de exemplu in cazul meu alegand in primul rand un spital pregatit pentru prematuri si cu doctori de exceptie. Fiecare experinta este diferita. Ma bucur ca a mea s-a finalizat cu bine.

Pupici