Incarcat in Test de sarcina pozitiv - ##filantropia #sarcină după avort #bucurești #wellborn
544 vizualizariBine v-am regăsit mămici și viitoare mămici! Mi-a luat ceva timp să scriu întrucât mi-am uitat parola de la blog. În ultimul articol am povestit de sarcina pierdută. Așadar, pe 20 martie 2022 am suferit un avort natural (fără implicarea medicamentelor sau chiuretajului). Având în vedere acest aspect, doctorii mi-au spus că pot încerca după prima menstruație să rămân gravidă. Îmi propusesem de atunci să aștept mai mult. În plus, nici nu știam când voi avea următoarea menstruație. La sfârșitul lui aprilie m-am programat pentru încă un control la Wellborn București. Acolo era doctorița ce i-a urmărit sarcina nașei mele, prin urmare am mers pe recomandarea ei. Cu 2 zile înainte de consultație mi-a venit menstruația și era prea târziu pentru anularea programării. Mi-am propus să merg totuși pentru a o vedea pe doamna doctor și să văd dacă, pe viitor, aș putea să mă duc la ea. Spre surprinderea mea, doamna dr mi-a făcut o ecografie intravaginală chiar dacă eram la menstruație(nu era abundentă, însă). Mi-a spus că ar fi păcat să plec fără ecografie, având în vedere că am venit până acolo (am fost cu trimitere la Wellborn Militari- se poate face ecografie gratuit cu trimitere de la dr. de familie). Pe durata consultației a fost foarte drăguță, mi-a vorbit foarte frumos (e și tinerică, tocmai ce a terminat rezidențiatul). Mi-a spus să am încredere că voi rămâne repede însărcinată, să nu mă stresez. Am întrebat-o de analize, dacă este necesar să face ceva. Mi-a spus că în general nu se recomandă după o sarcină pierdută, ci după 2-3 sarcini pierdute. Însă dacă vreau eu, mă pot duce la un hematolog să discut cu el, să scoatem din ecuație o posibilă trombofilie(mi-a recomand să încerc la Spitalul Colțea întrucât acolo se putea face cu trimitere de la dr. de familie- nu am mai ajuns). La sfârșitul consultației mi-a dat cartea dumneaei de vizită, dacă mai am întrebări pe care uitasem să le adresez în timpul consultației. Pe scurt, am plecat extrem de mulțumită de la acestă consultație.
......................................................................................................................................................................................................
Din mai ne-am apucat de treabă. Din nou, teste de ovulație. Menstruația o aveam neregulată, ca și înainte de avort. Nu s-a întâmplat nimic în mai, iunie, iulie. În plus, în fiecare lună am avut câte o problemă (dureri îngrozitoare de sâni, infecție cu e-coli, dureri dentare) și cumva, îmi părea bine că nu am rămas (am fost pe antibiotice). În august, ne-am luat o binemeritată vacanță la mare. Știam că în săptămâna aia voi fi la ovulație și mi-am spus să fiu mai relaxată, să las deoparte testele de ovulație.
În septembrie, în apropierea datei de menstruație, am simțit că sunt gravidă. De data asta, am avut mici, dar mici dureri menstruale. Atât! Nu am experimentat durerile de sâni sau sângerarea de implantare. M-am bucurat enorm când am făcut testul, dar am simțit și o mare frică. Frica de necunoscut!
Comentarii