-
Maslinuta mea, toate blogurile de pana acum o sa le printez sa le ai amintire, dar pe acesta NU as vrea sa il citesti niciodata. Depresia este reala, depresia exista, nu este un moft si nu sunt fite, asta ar trebui sa stie toata lumea, va voi povesti doar o mica parte din ce am trait eu. A inceput in maternitate, a doua zi dupa nastere cand bebe a ajuns cu mine in salon, mi s-a spus doar ai grija ca plange mult ( automat m-am speriat, gandul meu a fost ca este ceva in neregula, de ce mi s-a spus asta, doar a mea plange?), Fiind primul copil nu stiam mai nimic, citisem si ma informasem foarte mult dar practica ne omoara... Mititica mea plangea de foame pentru ca inca nu aveam san , eu plangeam ca nu stiam ce sa ii fac si eram si foarte foarte obosita, 3 zile cat am stat in spital am plans aproape continuu, am avut noroc ca intr-o noapte a fost o asistenta draguta care m-a ajutat putin. Eu plangeam pentru ca nu stiam ce sa ii fac copilului. Cand am venit acasa, am fost foarte norocoasa ca am avut ajutor din partea familiei altfel nu stiu ce ma faceam, mi se parea cel mai greu lucru din univers, totul era confuz pentru mine. Ma linisteam in momentul in care bebe dormea si cand se trezea cred ca faceam un atatc de panica pentru ca nu eram in stare nici sa o iau in brate si plangeam continuu. O luna de zile mi-a fost frica sa raman singura cu ea acasa. Multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa trec peste, imi iubesc enorm copilul dar atunci in capul meu era doar ca nu o sa ma descurc si nu o sa fiu o mama buna, acum suntem o echipa fantastica. Fetelor, sa nu va fie rusine sa cereti ajutor si sa recunoasteti ca aveti o problema, aceste depresi pot degenera urat, asta NU va face mama rele.
Comentarii