Bloguri

Jurnal de sarcina

Vestea cea mare

  • După aflarea veștii că sunt însărcinată, prima persoana care a aflat acest lucru a fost soțul meu. A fost cel mai fericit om de pe pământ aflând că va fi tătic. Bineînțeles că sarcina era încă destul de mica, 6 săptămâni, dar eram atât de nerăbdători amândoi să știm ce va fi, fetița sau băiețel. Oricum, la cat de dorit a fost, nici nu mai contează sexul bebelușului, va fi iubit de toată lumea. Am vrut inițial să nu spunem nimeni că sunt însărcinată până nu trec cele 3 luni, că sa ne asigurăm că totul este in regula. Singurele persoane pe care le-am anunțat, pentru că nici nu se putea altfel, au fost viitori bunici. Și ei au fost foarte fericiți la aflarea vestii și i-am rugat foarte mult sa nu spună nimănui până nu suntem noi pregătiți să facem asta. Acum după aflarea veștii urmează câteva analize pe care doamna doctor mi-a spus că trebuie să le fac in primul trimestru de sarcina, am fost îndrumată atât de dânsa cât și de medicul de familie și sfătuită să fac toate analizele esențiale. Zis și făcut, în următoarea perioadă m-am și programat pentru a le face. Pentru că ne dorim atât de mult că bebelușul sa fie bine, am decis sa facem și câteva analize suplimentare.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Vestea cea mare

    După aflarea veștii că sunt însărcinată, prima persoana care a aflat acest lucru a fost soțul meu. A fost cel mai fericit om de pe pământ aflând că va fi tătic. Bineînțeles că sarcina era încă destul ...

Din aceeasi categorie...

  • Vine bebe 2

    E mijlocul lunii februarie si eu incep sa ma simt rau. Stari de moleseala greata. Dau vina pe stresul acumulat în ultimul timp si pe vreme,dar raul se accentuează asa ca pe 24 februarie,de Dragobete, ...
  • VINE BEBE 2

    Vine bebe 2!!!! De cand bebe A. Împlinit 1 an, eu si sotul am hotarat sa incercam sa facem si bebe 2. Eu mereu mi-am dorit macar 2 copii dar primul an cu bebe A. A fost tare greu fara ajutor si ma raz...
  • Anuntarea familiei

    Sunt unice momentele in care iti anunti parintii, bunicii, pritenii si familia ca urmeaza sa devii parinte. Se lasa cu plansete de fericire, cu tipete si urlete de bucurie, cu o mica betie in randul b...
  • Bunici din 2024

    Draga mea, E de prisos sa iti spun ca ai fost un copil tare dorit si asteptat - o sa iti dai seama de asta dupa ce o sa apari si o sa cresti in familia noastra. Noi am incercat sa te aducem pe lume i...
  • Dezvaluirea sarcinii

    Cum sa dezvaluim sarcina??? In urma multor cautari, am gasit ideea geniala. Era ziua tatalui meu si ce cadou mai frumos si neasteptat decat o cutie in care se afla un body minuscul si o ecografie… A...
  • Anuntam familia despre sarcina

    Am ajuns de la medic spre seara, rupti de oboseala. Toata familia ne astepta acasa. Ei nu banuiau ce treaba am avut la oras. Ne tot gandeam daca s ale spunem acum sau sa pregatim un moment special. Fa...
  • Cum mi-am anunțat părinții ca vor fi bunici

    Cred ca am încercat sa evit cat de mult am putut momentul în care mi-am anunțat părinții de venirea lui bebe datorită emoțiilor și pentru ca nu știam cum vor reacționa la aflarea veștii. Deși am 25 de...
  • Am anunțat familia de existenta ta...

    Buna tuturor.. Buna iubitule, după ce am trecut de săptămâna 15 ne am hotărât să dăm vestea mare apropriaților.... Primi care au aflat au fost bunici ,care au fost tare fericiți, le am spus și nașilo...
  • Ce a insemnat sa le spunem celor din jur ca asteptam un copil

    A fost foarte emotionant cand eu si Cristi am aflat ca asteptam un bebelus. Radiam de fericire si in acelasi timp eram tematori sisperam ca totul sa evolueze bine, iar bebe sa fie sanatos. Impreuna am...
  • Momentul mult asteptat

    Bună tuturor! Sunt la a doua sarcina, sarcină care am așteptat-o 7 luni, eram tare nerăbdătoare, îmi făceam teste de fiecare data, stăteam și un pic cu teama lucrând în spital pe radiologie, doar ca ...