-
Cu cât mai mult mă apropiam de termen începeam să am emoții de tot felul. Nerăbdarea să îmi țin puiul în brațe se îmbina cu regrete că au trecut 9 luni în care l-am purtat non stop cu mine și în care poate nu am făcut totul perfect pentru el. Regrete că nu i-am vorbit suficient, că nu am avut mereu grijă la starea mea și i.am transmis frici și emoții negative. Și cum de obicei îngraș porcul în ajun m.am pus pe citit despre o naștere conștientă în conectare cu bebelușul. Am citit despre durere și am încercat să îmi repet ca durerea mă va aduce aproape de pui și că altfel nu îl voi putea cunoaște. Dumnezeu m-a ajutat și mi-a dat timp, mult timp în care să mă mai bucur de sarcină. Am depășit cu mult termenul și bebelușa mea nu dădea nici un semn. Am fost la spital să văd dacă totul este în regulă și mi-au propus inducere, dar am refuzat categoric știind ce am tras la primul copil. Așa că am așteptat și am avut încredere în bebe, în organismul meu și mai ales în Dumnezeu ca ne-a creat perfecte pentru a da viața.
Comentarii