Sarcina cu risc

In postarea anterioara am scris despre cum nimeni nu imi dadea sanse sa raman insarcinata si totusi minunea s-a intamplat. Acum as vrea sa impartasesc experienta mea de graviduta. In iulie 2019 am auzit pt prima data cele mai frumoase batai de inimioara. Tot de atunci am inceput sa am hipoglicemii, trebuia sa mananc mai mereu. Inca de la 10 saptamani am fost incadrata la sarcina cu risc si am stat acasa...nu as fi putut merge la servici deoarece cum faceam cativa pasi, cum imi scadea glicemia. Eu avand rezistenta la insulina stiam ca va fi mai greu sa mentin glicemiile bune asa ca am mers la diabetolog cand aveam 14 saptamani de sarcina. Ajunsa la dna doctor ii spusesem ca am hipoglicemii si cand a auzit a inceput efectiv sa tipe la mine ca nu sunt constienta ca fac rau copilului, ca o sa aibe probleme la creier si mai bine renunt la sarcina, ea stiind prin cate am trecut sa obtin sarcina. Dupa cele auzite, timp de 2 saptamani nu o fost o zi in care sa nu plang si sa fiu stresata ca fac rau copilului. Dupa cele 2 saptamani am mers la alta dna diabetolog si atat de mult m-a ajutat incat nu am cum sa ii multumesc. Incepand de la faptul ca ma incuraja si imi spunea ce sa mananc, pana la faptul ca de fiecare data cand avem glicemiile mici sau nu mai puteam sa le manageriez ii scriam si ma indruma ce sa fac. Pana la jumatatea trimestrului 2 trebuia sa mananc tot la 2 ore. Chiar si noaptea. Imi puneam alarme sa ma trezeasca sa mananc. De cele mai multe ori nici nu imi era foame, mancam doar pt ca altfel faceam hipoglicemii. Asa mare efort era pt organismul meu sa creasca un bebe incat avea nevoie de foarte multa energie. Si normal ca mancand atata m-am ingrasat 15 kg. Inainte de sarcina aveam 50 kg si pana la sfarsitul sarcinii ajunsesem la 65 kg. La fiecare control medicul ginecolog imi spunea ca o sa am un copil macrosom (cu greutate mare la nastere), chiar daca ecografic niciodata nu a aratat ca ar fi grasut. Din a doua jumatate a trimestrului 2 am inceput sa am hiperglicemii, in final trebuind sa iau insulina. Pe toata perioada sarcinii imi faceam glicemia de cel putin 6 ori pe zi. Degetele mele aratau mai ceva decat o pernita de ace. Trecand timpul, aveam acum 34 saptamani de sarcina cand se anunta la stiri pandemia de coronavirus. Pe langa stresul pe care il aveam, numai asta imi mai lipsea. Aveam programat controlul de 36 saptamani cand am fost anuntata ca se anuleaza din cauza Covid. Incepusem sa ma panichez, controalele ecografice erau singurele care ma mai linisteau ca totul este in ordine cu bebe, mai ales ca era mai lenes si nu lovea, cel mult simteam cum sughite. Ii scrisesem la doc ginecolog cum facem cu nasterea. Avand probleme cu glicemiile nu am vrut sa trec prin travaliu si nastere naturala asa ca am stabilit data nasterii prin cezariana la 39 saptamani. Insfarsit a venit si ziua cand eu si sotul ne-am facut declaratie sa iesim din casa si ne-am dus la spital sa nasc. Ajunsa acolo mi-au dat sa completez niste acte, si pana sa imi dau seama eram dusa spre sala de operatie. Medicul anestezist mi-a facut anestezie epidurala si in 5 min am auzit un tipat perfect, bebe era sanatos, cu greutate normala luand primul 10 din viata lui. Pana m-au cusut mi l-au pus pe bebe pe obraz si vorbind cu el statea atat de linistit si calm iar eu eram cea mai fericita din lume. In postarea viitoare voi scrie despre experienta din spital, alaptare si prima zi acasa cu bebe. Xoxo